În eseul său Generația ’27 între Holocaust și Gulag: Mircea Eliade și Klaus Mann despre generația tânără, Marta Petreu vorbește…
Browsing: Humanitas Fiction
Am citit Ultimul interviu lent, foarte lent, ca și cum aș fi fost cuprinsă de o lentoare greu de analizat,…
„Și totul în viața ei, de când se născuse, totul în viața ei fusese lin ca un salt de pisică.”…
Să cumpăr o carte înseamnă să o întâlnesc de mai multe ori: la raft, când o zăresc printre alte cărți…
Profesoara de pian este romanul care marchează debutul editorial al lui Janice Y. K. Lee, scriitoare americană născută din părinți…
„Dar omul ca ins e vulnerabil și de tot pieritor, doar omul, care se naște, se bucură, suferă și moare.…
„Îmi urmăresc băieții cu privirea și vorbesc, și tata ascultă. Asta-i viața, zic eu, sau încerc să spun, care se…
„Orice peisaj are nevoie de o prezență, cu deosebire una vizibilă doar când și când, o prezență misterioasă și vie.”…
„Cu toții purtăm în noi un soi de crocodil tainic, disimulat prin tot felul de comportamente curtenitoare, dar care își…
„Când plouă în Hong Kong, lumea stă pe loc. Potopul e atât de puternic, încât nimic nu-i poate face față.…
„Oriunde merg și oriunde mă opresc, țin Grecia între dinți ca pe o frunză de laur.” Nikos Kazantzakis Avertisment: Textul…
„Doar că ea era capabilă să facă mai mult. Era absolut convinsă. Și va continua să caute, și într-o bună…
În anii cei tineri și nerăbdători, mi se părea un exercițiu superficial acela de a începe și de a citi…
„Apoi ajunse la conturile soției și ale amantei din Zürich și Geneva. Ca nu cumva să se-ntâlnească, așa suna poanta…
Motto1: „INIMĂ, s. f. (Muz.) Bețișor de lemn fixat între pod și tabla de rezonanță la instrumentele de arcuș. Dicționarul…
Motto: „Asigurați-vă că v-ați uitat bine înainte să plecați din cameră. Arătați cu degetul spre fiecare obiect din încăpere ca…
Motto1: „Suntem în căutarea unui autor.” Luigi Pirandello Motto2: „Văd întotdeauna trecutul pe chipul prezentului; văd întotdeauna copilul din adult…
În cele două eseuri ale lui Milan Kundera pe care le-am (re)citit, Arta romanului și Testamente trădate, autorul definește romanul…
Motto1: „Uite, Noam, de pildă teiul acesta, Teiul Dreptății, de sub care tatăl tău conduce satul. Spirite foarte puternice locuiesc…
Vacanțele sunt binevenite pentru fiecare dintre noi. Ele aduc promisiunea unui timp mai generos cu plăcerile și cu pasiunile noastre.…
Catedrala nu este o biserică, cum ar putea părea la prima impresie, ci un bar jegos, cu mâncare ieftină, cu…
Motto: „O poveste nu funcționează ca o vrajă sau transă hipnotică, o poveste este în primul rând o cale de…
Motto: „Există undeva un loc magic, locuit de povești niciodată începute.” (Lorenzo Marone) Proza pe care o scrie Lorenzo Marone…
Motto1: „Toată lumea are nevoie de o poveste pentru a-și structura percepțiile și acțiunile în ceea ce altfel ar fi…
Motto: „Cât de singur eram și în cât de multe locuri, înainte de a te întâlni pe tine. (…) Eu…
Relația cu mamele noastre nu este niciodată simplă sau ușor de gestionat, mai ales în cazul fiicelor. Mama nu e…
Motto: „Dar a iubi nu înseamnă și a înțelege.” Eric-Emmanuel Schmitt Asteroidul B-612 pe care locuiește Micul Prinț, personajul lui…
Isabel Allende este o scriitoare profesionistă, în sensul că doar asta face, de ani buni de zile. Cu moștenire de…
Motto: „Câteodată, câinele necunoscut al fericirii îmi linge mâna, iar eu nu știu unde am lăsat lesa.” Care Santos, Francesc…
Motto: „Nimeni n-a uitat nimic și nimeni nu vrea să ierte nimic. De fapt, este foarte greu să ierți.” Ludmila…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.