Nisipuri mișcătoare

Orice divorț naște inevitabil monștrii săi. Orice plecare de acasă a unui părinte este percepută ca o dezertare. Copilul sau copiii care rămân în urmă cresc în umbra unei nemeritate și dureroase vinovății, căci rareori părintele rămas cu ei se preocupă sau se pricepe să le explice cum e cu lumea complicată a adulților. Iar a suplini (și) rolul celui care a plecat este întotdeauna greu. De cele mai multe ori, cel care „își pierde copilul” nu e părintele dezertor, ci tocmai cel care a rămas…

Gara Malma, cartea suedezului Alex Schulman, este un roman despre dinamica relațiilor de cuplu/de familie și despre disfuncționalități perpetuate în timp, cu repercusiuni tragice în viața copiilor care, crescând, repetă inevitabil greșelile genitorilor, neîncrezători în forțele lor, temându-se necontenit că nu vor fi iubiți, că vor fi inevitabil abandonați.

Titlul cărții trimite la un loc din care pleacă sau spre care, la intervale anume, personajele revin să caute cu obstinație adevărul despre ceea ce nu știu încă lămurit sau pe care îl intuiesc de-a lungul vieții lor. Călătoria cu trenul, la diferite etape/vârste, este o metaforă a vieții asumate de trei generații: Bo și Harriet (tată și fiică), Oskar și Harriet (soți pe cale să se despartă), Yana, fiica lui Oskar și a lui Harriet, nepoata lui Bo, care caută adevărul despre mama ei. Sunt oameni cumva frânți de alegerile celorlalți sau în urma propriilor alegeri greșite.

Capitolele poartă numele a trei dintre aceste personaje (Harriet, Oskar, Yana) și reprezintă perspectiva diferită asupra celor întâmplate de-a lungul timpului, la persoana a III-a, alternativ. Naratorul așază cu finețe lupa, reconstituind atent amintirile personajelor, comportamentul și atitudinile acestora; detalii aparent minore recompun destinele a trei generații, convergența lor în punctul final fiind organizată pas cu pas, cititorul nebănuind nicio clipă deznodământul romanului.

Analiza relațiilor dintre personaje este realizată cu mijloacele ficțiunii literare, dar presupune, fără îndoială, o bună cunoaștere a psihologiei umane de către prozatorul suedez. Narațiunea curge firesc, într-un ritm care aglutinează treptat amintirile din vârstele anterioare, în lumina cărora faptele și alegerile din prezentul fiecărui personaj sunt explicabile. Astfel, Harriet, căsătorită cu Oskar, are o fetiță numită Yana. La un moment dat, în urma unor certuri repetate cu soțul ei și a unor nepotriviri descoperite pe parcursul căsniciei, cei doi călătoresc spre gara Malma, lăsându-și copila acasă. Se întoarce doar tatăl, motivând că Harriet i-a părăsit. Cititorul, care aflase frânturi din copilăria lui Harriet, consideră că tânăra femeie nu face altceva decât să repete (in)conștient tiparul propriei mame, care îi părăsise, în trecut, pe ea și pe Bo (tatăl lui Harriet). Dar tot ceea ce crede inițial cititorul se va vedea din altă perspectivă la finalul romanului.

Fiecare dintre cele trei personaje principale din această carte, adulte în prezent, are o istorie nefericită în copilărie, o istorie care se grefează, în mod repetat, pe tot ceea ce aleg să facă în viața de adult. Fiecare dintre ei a fost copilul cuiva care, prin alegerile lui, l-a însemnat și cumva l-a tarat. Mică fiind, când mama și tatăl au avut discuția despre separare în cuplu, Harriet aude, din camera alăturată, cum părinții își împart cele două fete și cum, de fapt, niciunul dintre ei nu o dorește pe ea. Harriet rămâne cu tatăl, dar niciodată nu va uita că nici el nu a ales-o, că ambii părinți o doreau pe Amelia, sora mai mare. Se străduiește permanent să fie la înălțimea așteptărilor paterne, dar se teme de tatăl autoritar și dominator.

Oskar, pe de altă parte, are o copilărie nefericită, cu o mamă rece și egoistă; își amintește o întâmplare, minoră doar în aparență: aflați amândoi într-un supermarket, mama s-a ascuns de el în spatele rafturilor cu legume, lăsându-l pe copil să o caute plângând. Teama de abandon lucrează insidios pe parcursul vieții, astfel încât, căsătorit cu Harriet, se lasă mereu dominat de aceasta, îi acceptă și-i iartă ieșirile și infidelitatea, de teamă că astfel (și) ea îl va părăsi, dar dezvoltă accese de furie pe care ulterior nu le mai poate gestiona.

Yana, fiica născută din dragoste, nu își înțelege părinții, fiind martoră la îndepărtarea lor rapidă, asistând întâi la certuri, apoi la scena în care mama Harriet se sărută cu un alt bărbat, scenă relatată ulterior lui Oskar și momentul în care nisipurile se pun în mișcare și cei doi adulți pleacă în călătoria spre gara Malma, de unde doar Oskar se întoarce, repetându-se astfel situația Bo – Harriet (tată – fiică). Doar că, spre deosebire de aceștia, Oskar nu are nici tăria și nici talentul lui Bo, astfel încât el își pierde la fel de rapid nu doar soția, ci și fiica, pe care o lasă la propriu singură, să se macine în ea însăși, să se învinovățească, el însuși învinovățind-o tacit că i-a deconspirat infidelitatea lui Harriet. Tot ce-i mai aduce Oskar Yanei este brățara din mărgele, confecționată de fată pentru mama ei într-o zi, la piscină. E, pentru Yana, cel mai prețios obiect, singura legătură palpabilă cu mama plecată.

La finalul mai multor capitole apare în mod firesc întrebarea – cheie a cărții: „Când știi că ți-ai pierdut copilul?”. Un posibil răspuns, al scriitorului însuși, se regăsește la pagina 93:

„Când știi că ți-ai pierdut copilul? Că doar nu există un moment – cheie, ci se întâmplă cu pași mici, mișcări ciudate, mărunte, aproape imperceptibile. Dar undeva începe totul – cu o distanțare, poate? O fisură între copil și părinte, care, odată apărută, nu poate decât să se adâncească.”

Căsătorită, Harriet alternează perioadele normale cu intervale de depresie, când se închide în cameră și repetă obsesiv „Nu ești singură!” (cititorul va afla ulterior care este originea acestui refren, dar mai ales semnificația lui). Iubirea și grija pentru Yana sunt mereu sabotate de tatăl care încearcă să impună reguli, iar acestea din urmă sunt și ele sabotate de Harriet, care își îndoapă fetița cu hrană nesănătoasă.

Yana, devenită adult, se îndoiește de feminitatea ei, relațiile amoroase sunt incerte, provizorii (face, de pildă, un soi de obsesie pentru bărbatul cunoscut întâmplător și care, după o seară de beție și un accident casnic, o evită și nu-i răspunde la telefon).

Harriet e trasă înapoi de trecut în ciuda faptului că, atunci când era copil,

„mama a învățat-o că nu trebuie să regreți niciodată ce ai făcut”, dar, de fapt, „de fiecare dată când se gândea la lucruri din trecut, le vedea într-o altă lumină (…). Harriet simțea tot mai adesea că nu are cum să schimbe traiectoria pe care fusese împinsă. Era prizoniera alegerilor pe care alții le făcuseră pentru ea, doar o purtătoare a otrăvii spre generațiile următoare” (pagina 61).

La prima și, de altfel, singura vizită făcută mamei, la puțin timp după separarea părinților, Harriet smulge cu dinții un sfârc al surorii (simbol al desprinderii brutale de la sânul matern), iar tatăl nu-i permite multă vreme să-i ceară iertare Ameliei, legătura cu mama și cu sora fiind astfel brutal întrerupte. Primește, în schimb, un iepuraș pe care fata, din greșeală, îl ucide, iar tatăl o lasă premeditat să-și asume vinovăția. Copilul trebuie să se descurce singur.

Gara Malma – un loc al provizoratului. Un loc în care copiii se simt inevitabil singuri, dar și în afara acesteia, „tatăl nu o îmbrățișează când e tristă, ci o fotografiază”. În aceeași gară, la distanță în timp, Oskar îi aruncă lui Harriet în față că niciodată nu a vrut-o nimeni: mama, tatăl, sora, fiica Yana. Dincolo de gară sunt îngropate urna cu cenușa iepurașului și scrisorile lui Bo și Harriet către Dumnezeu. În gara Malma află Yana, de fapt, ce s-a întâmplat cu mama ei, după ce, inițial, odată ce împlinește vârsta majoratului, fata pleacă de acasă și legătura cu tatăl ei se rupe definitiv.

Trei personaje, trei cazuri aproape clinice, cărora parcursul le este investigat/analizat minuțios. Și nu atât relația de cuplu este obiectul acestei analize, cât aceea a legăturii dintre părinte (tată) și copil. Dacă Oskar eșuează lamentabil ca tată, acuzându-și permanent socrul că nu i-a stat aproape lui Harriet, Bo apare totuși într-o altă lumină spre finalul cărții, căci el și Harriet, deși incompatibili în aparență, sunt inseparabili, cultivând o apropiere care se naște din fapte și gesturi mărunte. Bo, de fapt, nu își pierde niciodată definitiv copilul. Un copil despre care află că e posibil să nu fie al său, biologic vorbind.

Alex Schulman scrie o carte echilibrată structural și ideatic, ancorată în dinamica sensibilă și mereu actuală a disfuncționalităților din viața de familie care își pun amprenta pe toată devenirea noastră ulterioară. O carte care prezintă și explică, la scara lumii contemporane, cel puțin o latură a cunoscutului roman tolstoian „Anna Karenina”, în care „gara” este nu doar un loc, ci și o metaforă emblematică.

Gara Malma de Alex Schulman