Buzău Iubește Teatrul 2018
Federico Fellini, cel din La dolce Vita şi, mai ales, cel din 8 1/2. La aceste filme m-am gândit, ca referinţă esenţială, în timpul în care, din chapeau, regizorul scotea un clovn înconjurat de baloane, păpuşile roz, răsucite de capete imense, şi mai ales parada personajelor ascunse de măşti veneţiene, bărbaţi şi femei, siluete drapate în mătăsuri strălucitoare, apoi evantaiele şi fracurile, mănuşile cu buton, jabourile, jobenele, paietele, perlele, lavalierele cu model oriental, ghetrele, pantofii de step şi pantofii de…
Acolo se află spectatorii: între sala de teatru și viața-așa-cum-e-ea. Nu mă întorc la obsesiva (pentru unii) întrebare „De ce mergem la teatru?”, ci aș încerca să găsesc răspunsul la o altă interogație: „Despre ce să fie astăzi piesa de teatru?”. Și de aici o întreagă succesiune de întrebări, care, în final, să construiască un argument util celor care o slujesc pe Thalia. E greu să faci teatru într-o Românie din ce în ce mai copleșită de tot felul de…
„Când eşti un visător care nu spune prea multe, problema e că profesorii de la şcoală, mai ales cei care nu te cunosc prea bine, sunt tentaţi să creadă că eşti cam prost. Nimeni nu poate să vadă lucrurile minunate care se petrec la tine în cap.” Aşa începe cartea fabuloasă a lui Ian McEwan, publicată la Editura Polirom, în 2013, în traducerea Danei Crăciun. Aşa începe şi spectacolul gândit fabulos de Ada Milea şi pus în scenă de minunata…
„Îmi cer iertare, îmi cer iertare”, îi spune Maurice femeii elegante şi isterice din faţa lui. „Ai făcut ceva?” se aude în sală o voce de copil, foarte cristalină, dar puternică. O voce realmente scosă la iveală de curiozitate şi de îngrijorare. Ne facem toţi, actori şi spectatori, că n-am auzit. În fond, întrebarea, deşi nerostită, era şi în mintea noastră. De ce îşi cere iertare soţul? Pentru infidelitate?!… Nu, pentru că, deşi intrase în camera destul de bine luminată,…
Văzusem în ianuarie montarea aceleiași piese de la Teatrul de Artă, numai că acolo titlul este un pic diferit – Când timpul stă pe loc. Vladimir Anton a preferat titlul Când timpul nu se mișcă. Este o diferență evidentă între cele două titluri, care ar fi trebuit să se regăsească și la nivel de construcție a rolurilor și situațiilor de joc. Numai că n-a fost să fie. A sta pe loc te duce cu gândul la stagnare, căutare de sens…