Echipa

Nona Rapotan
Editor Coordonator


Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Mihaela Nicolae
Colaborator

Sunt câte puţin din fiecare carte care mi-a plăcut. Raftul meu de cărţi se schimbă continuu: azi citesc şi citez din Orhan Pamuk, mâine caut ceva din Jeni Acterian. Caut cărţi pentru mine şi pentru alţii. Îmi place să spun că sunt un simplu profesor, într-un oraş de provincie, tocmai pentru că, în sinea mea, ştiu că a fi profesor nu e niciodată atât de simplu. Trebuie să ai mereu cu tine câteva cărţi bune: să ştii, în orice moment, ce carte ar putea face dintr-un adolescent un bun cititor.

Viorica Stăvaru
Colaborator
Îmi place să citesc de când mă știu. Să stau în proximitatea cărților și a oamenilor care le scriu a devenit, în timp, un modus vivendi. Propriile mele texte sunt, în chip natural, însoțitoarele cărților citite. Le netezesc drumul spre ceilalți. Pledez pentru călătoria lor. Pentru frumusețea lor - corpuri de semne și sonuri, într-o lume excesiv materială. Nu pot opri altfel tăvălugul timpului sau vânătoarea de afară. Nu pot opune altceva glisajului valoric de astăzi. Între învelitorile cărții, timpul și spațiul se deschid altfel, într-o buclă generoasă. Balsamică...
Oana Rapotan
Colaborator
Am citit dintotdeauna aproape orice îmi cădea în mână, de la SF-uri la romane de dragoste, ce să mai spun despre cărțile de aventuri și romanele polițiste din copilărie. Astăzi citesc cu predilecție memorii, jurnale, cărți dedicate istoriei orale și, în general, tot ceea ce este despre destine umane.
Victoria Diaconescu
Colaborator
Unii spun că, citind mereu, fug de realitate. Eu zic că numai citind ajungi să înțelegi realitatea. Cărțile au știut să-mi explice spectacolul lumii, de la particulele elementare la relațiile dintre oameni, și au încă atâtea să-mi spună... Prefer cărțile de popularizare a științei, dar citesc cu drag și istorie, biografii, beletristică, iar uneori, dacă n-am altceva sub mână, citesc și afișele lipite pe pereți sau în stații, pentru că așa am știut să-mi umplu orice clipă liberă - cu ceva de citit. A scrie despre cărți mi se pare la fel de firesc ca și a expira aerul inspirat, e parte a unui singur proces și o tratez ca atare.
Bogdan Caranfilof
Colaborator
Istoric, pasionat de avatarurile istoriografiei românești și evoluția ideologiilor politice, dar mai presus de toate, de lectură în general, singura capabilă de a îmi menține spiritul critic conștient și de a îmi induce optimismul fără de care lumea ar părea atât de sumbră.
Gabriela Avram
Colaborator

Profesoară de istorie și mamă, cred în puterea infinită a cărților de a schimba lumi și de a ne aduce laolaltă. Mă regăsesc în ludicul zilelor petrecute alături de băiețelul meu și de elevii mei, descopăr enigme între pagini cu miros de iasomie și tuș.

Radu Constantinescu
Colaborator

Detest lectura! Nu pot să o îndrăgesc mai mult decât dialogul şi ideile. Dacă ar fi o altă cale de a dialoga cu marile minţi ale lumii, mai puţin cronofagă şi la fel de îngăduitoare cu sedimentarea informaţiei, probabil că m-aş îndrepta spre aceea.
Nu văd cititul ca un scop în sine, ci ca o cale de acces spre o serie uriaşă de contraargumente, argumente şi informaţii a căror scop este de a ne scoate din confortul ideologic al doctrinelor spre care inevitabil tindem să alunecăm.
Sunt economist de profesie, specializat în doctrine economice, epistemologie şi cu un doctorat în "Teoria raţionalităţii şi a comportamentului economic".
În rest, sunt doar un iubitor de filosofie şi literatură care încearcă să nu scrie mai mult decât a citit şi care urăşte substituirea argumentelor raţionale cu pseudoargumente emoţionale.

Sorin Mircea Vasilescu
Colaborator
Născut în 1969, cu un master specializarea construcții civile din cadrul Universității Tehnice de Construcții București absolvit în 1998. Pasionat de București, fotografie, literatură. Rubrica se vrea a fi o invitație virtuală/vizuală prin Bucureștiul de altădată.