Un ceai la capătul lumii. Așteaptă puțin…

Motto1: „Toată lumea are nevoie de o poveste pentru a-și structura percepțiile și acțiunile în ceea ce altfel ar fi haosul copleșitor al existenței. Fiecare poveste necesită un punct de plecare, care nu este suficient de bun, și un punct de sosire, care este mai bun. Nimic nu poate fi judecat în absența acelui punct final, a acelei valori superioare.

Jordan B. Peterson, Dincolo de ordine

În 2009, revista Time publica un material despre Yukio Shige, fost ofițer de poliție, un japonez care a reușit să convingă nu mai puțin de 700 de persoane să nu comită actul suicidal. Yukio Shige a fost poreclit Wait a moment!, după cuvintele prin care izbutea cumva miraculos să le atragă atenția celor care așteptau parcă exact aceste cuvinte – Așteaptă puțin! În termeni oficiali, formula se traduce prin prevenție, adică inteligență emoțională, empatie, persuasiune, intuiție și spirit treaz. Replica ficțională a lui Yukio Shige, personajul din Un ceai la capătul lumii, are aceste calități. În grija lui Kosei-San se găsesc cele mai înalte stânci, cele mai năucitoare abisuri.

Pentru ca viața să-și recapete sensul, uneori este de ajuns să oferi unui străin un ceai cald. Pare puțin, de fapt înseamnă imens. Îi acorzi timp, un alt unghi de a privi lucrurile și șansa de a-și reevalua situația. Îi spui să mai aștepte. Incredibil ce multă putere are ceva cald – o băutură, o pătură, o haină, o încăpere încălzită etc. Oamenilor care simt că au pierdut totul le este frig. De aceea e importantă căldura, inclusiv cea umană, apropiere discretă, fără forțarea limitelor care se stabilesc de la sine între semeni. În ABC-ul intervențiilor de felul acesta, când obiect al negocierii, într-un moment de derută, devine viața însăși, se rostesc cuvintele-cheie. Totul contează, de la tonalitatea vocii la inspirația de a găsi argumentele potrivite pentru a reclădi fortificația interioară.

„Lumea trebuie să afle că este cu putință un alt mod de viață, și că există cineva în stare să întindă o ultimă mână, să încălzească o inimă înghețată, oferindu-i o ceașcă de ceai și ascultând-o cu atenție.” (p. 31)

„Și-a pus mâna mică și caldă pe a mea, înainte de a adăuga:

—Uneori simțim că viața ne-a dat o haină care ne este prea mare, dar pentru asta există croitori…” (p. 13)

Am avut nevoie de câteva secunde ca să înțeleg că acel contact cald, abia atingându-mi pielea, era mâna bărbatului pe care venisem să-l caut. Degetele lui îmi înconjurau ușurel brațul, dar am avut certitudinea că era o ancoră imposibil de clintit.” (p. 39)

Cu multe obiective de viață bifate, jurnalistul simte că prețul plătit relativei notorietăți de care se bucură este totuși prea mare. Telefonul nu mai are semnal. Legăturile cu cealaltă lume se rup brusc și o liniște apăsătoare i se strecoară pe sub piele. Nu are timp, la început, de poveștile altora și nici nu știe, cu toate că e jurnalist, să recunoască imediat un om interesant. Fiindcă nu știe să privească, este ajutat, primește călăuze:

„—Ce vezi când te uiți la mine?

Regretând că nu plecasem mai devreme din restaurant, m-am văzut obligat de politețe să continui acel joc cu ghicitori.

—Văd o femeie tânără pentru vârsta ei, cu părul argintiu, îmbrăcată cu un pulover tricotat și…

—Nu, nu, privește-mă cu adevărat, m-a corectat.

—Nu înțeleg…

—Știu că poți să te uiți mai bine. Eu, când te privesc, văd un om speriat și trist, ca un copil rămas singur la el în sat, după un cutremur. Mă înșel?

—Mi-ar plăcea să fie așa… am răspuns pe jumătate mișcat, pe jumătate iritat. Unde e Biblia? mi-am spus. Precis că acum îmi va propune să mă fac martor al lui Iehova sau ceva în genul ăsta. Ochii micuți ai numitei Rose m-au dojenit cu duioșie înainte ca ea să spună:

—Nu face supoziții! Sunt filtre care nu te lasă să vezi. Vreau să zic, să dai cu adevărat atenție celui cu care vorbești, să-l privești cu luare aminte și dincolo de ceea ce vezi.” (pp. 14-15)

Povestite, lucrurile devin mai clare și se așază într-o ierarhie firească. Jordan B. Peterson afirmă în Dincolo de ordine că sănătatea minții se păstrează nu doar prin efortul personal care presupune respectarea unei igiene a spiritului. Sănătatea mentală este condiționată de interacțiunea cu alte minți, într-un proces subtil și necesar de intersecție a ideilor, confruntare și pliere pe diferite contexte psihologice. Ai nevoie de interacțiuni sociale autentice pentru a rămâne în echilibru. Kosei-San îi invită pe cei care bântuie stâncile, cu privirile goale, să-i fie oaspeți. Trăiește simplu, într-o cabană din pridvorul căreia se poate privi lumea. Este locul unde se spun și se ascultă, în aburii unui ceai, povești de viață.

Ajung pe marginea prăpastiei oameni din diverse tipologii. Par cazuri individuale, așa sunt prezentate, însă se învederează anumite tipare comportamentale.

Un adolescent este terorizat de colegi, fiindcă este obez și are un ten acneic. Înțelege că e iubit și asta îl ajută să depășească trauma. De altfel, este foarte talentat la desen și lucrul acesta devine important.

Un bărbat își pierde familia, slujba, prietenii din pricina dependenței de jocuri de noroc. Degradarea vine treptat, nu e nimic nou în povestea aceasta, întâi câștigă puțin, apoi pierde totul.

Un tânăr trăiește coșmarul de a-și fi abandonat, pentru a se salva, prietenul. Este copleșit de vinovăție, sentiment strivitor. Înțelege însă la timp că poate salva alte vieți și se salvează la rându-i.

O fiică își vede tatăl pentru prima oară, după multă vreme. Înțelege că timpul are valoarea pe care i-o acorzi.

Ceaiul poate avea și gust amar. Mai ales atunci când cei ajunși pe marginea prăpastiei nu reușesc să își ridice privirea din abis. O coborâre în abis în căutarea urnei cu cenușa fratelui este de fapt o dublă coborâre, în primul rând este o coborâre în sine. Viața este o alternare a celor două dimensiuni fundamentale, figurate simbolic de imaginea scării ale cărei trepte sunt urcate pentru a fi coborâte.

„Mulți urcă. Prea mulți… a adăugat cu tristețe, scoțându-și boneta roșie și dând la iveală un cap ras, ca de călugăr. De asta am venit să trăiesc aici. Misiunea mea este să stau de pază… și să ascult.” (p. 43)

Există ghiduri referitoare la asistența eficientă a celor aflați, la propriu și la figurat, pe marginea prăpastiei. Uneori, când nu ține de patologie, decompensarea emoțională se reglează printr-o simplă reașezare a lucrurilor. Coborârea soarelui dincolo de creste, în amurg, aduce cu sine un alt început: un cort, un rucsac și frumusețea vieții. Liniștea abisului e însoțită de foșnetul frunzelor în adiere de vânt. La capătul lumii, o fată își găsește tatăl, dar își găsește și iubirea. Echilibrul în care se așază toate cele ale lumii repară greșelile și închide rănile:

„M-am oprit să savurez acel moment unic. Kosei-San mă învățase să recunosc frumusețea clipei, chiar înainte de a se pierde în infinitele tuneluri ale timpului.” (p. 236)

Viața artificială și nevrotică acordă prim-plan gloriei deșarte, egoismului, înavuțirii rapide. Nu ai nimic, deși ai totul. Paradoxal, mai puțin înseamnă mai mult. Un ceai la capătul lumii este o proză de o mare simplitate, cu substrat sapiențial, despre un subiect delicat: un capăt de drum se dovedește a fi, la adăpostul poveștilor, abia începutul acestuia. Cum reușește Kosei-San să salveze atâția oameni disperați?! Simplu, a fost unul dintre ei.

Câteva date despre autori apar în prezentarea editurii:

Scriitor, jurnalist și muzician, FRANCESC MIRALLES s-a născut în 1968 la Barcelona. A urmat inițial cursuri de jurnalism la Universitatea Autonomă din Barcelona, apoi de filologie engleză, la care a renunțat pentru a călători, și astfel a ajuns să trăiască pentru o vreme în Croația și Slovenia în timpul războiului iugoslav, experiență redată în Café Balcanic (2004). A coordonat colecții de dezvoltare personală, semnând și câteva lucrări sub pseudonim, experiență reflectată în primul său roman, Barcelona Blues (2005). Publicat în 2008, romanul Cel mai frumos loc din lume e chiar aici este scris împreună cu Care Santos. Împreună cu Héctor García (Kirai), Miralles a publicat numeroase bestselleruri, între care Ikigai: Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită, Metoda ikigai: Secrete japoneze pentru a-ți descoperi adevărata pasiune și a-ți atinge țelurile în viață și Ichigo-ichie: Arta japoneză de a te bucura de fiecare clipă. Dintre romanele sale, de mare succes la public s-au bucurat Iubire cu „i“ mic și continuarea sa din 2014, Wabi-Sabi, precum și Biblioteca de pe Lună. În 2021 a publicat romanul Un ceai la capătul lumii, semnat împreună cu Ángeles Doñate.

Despre Ángeles Doñate

ÁNGELES DOÑATE s-a născut la Barcelona. Jurnalistă de profesie, lucrează ca manager de comunicare pentru instituții sociale și din domeniul educației. A publicat mai multe cărți și trei romane: El invierno que tomamos cartas en el asunto (2015), El alma de la radio (2017) și El último vagón (2019).

Un ceai la capătul lumii de Francesc Miralles și Ángeles Doñate