Browsing: Ego. Proză
La nivelul temelor și al atmosferei, recenta carte de proză a lui Robert Șerban merge mai curând spre zona de…
Cartea lui Constantin Buduleci, Viața cu Neluțu – Polirom, Ego Proză, 2026 – dovedește priceperea autorului de a capta și…
Un băiat neastâmpărat se apropie nepermis de mult de o prăpastie, altul își rupe o mână căzând în timp ce…
Am citit cartea lui George Cornilă, Silex, imediat după ce am terminat cu evaluarea lucrărilor de la bacalaureat și după…
La recent încheiatul Târg de Carte Bookfest, romanul Camping al Laviniei Braniște a ocupat al doilea loc la vânzări într-un…
Recenzie de Csilla-Noémi Sütö Recent apărutul roman al lui Tudor Ganea propune o nouă perspectivă cititorilor care au trecut prin…
Colecția „Ego. Proză”, coordonată de Lucian Dan Teodorovici, împlinește anul acesta 20 de ani de existență. Au fost publicate peste…
„Ai treisprezece ani și nicio soluție de comunicare în caz de urgență. N-ai încotro. Deocamdată trebuie să te străduiești să…
Sunt o devoratoare de proză scurtă, deja nu mai e un secret; în adolescență (și chiar mai târziu), ambiția mea…
Europenii au inventat ceasul, dar noi avem timpul. (proverb african) Departe de orice urmă de senzațional, Regele din Bissap reușește…
Început în noiembrie 2022 și terminat la final de februarie 2023, potrivit notei autorului, romanul lui Bogdan Crețu, Mai mult…
„Se întâmplă uneori ca oamenii să tot construiască în interiorul lor o păpușă care seamănă cu tine, dar care, în…
„Fericiți cei iubiți și cei iubitori/ și cei care se pot lipsi de iubire./ Fericiți cei fericiți.” Jorge Luis Borges * „E fericit…
Paul și Mara, frați vitregi (după mamă). În jurul lor, toți ceilalți, cei care alcătuiesc o familie obișnuită. Aflăm câte…
„M-ai întrebat odată, acum de curând, de ce susţin că mi-e frică de tine. Ca de obicei, n-am ştiut ce…
Pandemia de coronavirus ne-a făcut să reconsiderăm relațiile pe care le-aveam cu ceilalți, dar mai ales cu spațiul/spațiile. Restricția temporară…
Motto: „Era un afiş, din acelea mari, pe faţada Centrului, sunteţi în stare să ghiciţi ce spunea, întreabă, Nu avem…
Motto: „Atunci se lăsa o linişte întreruptă numai de valurile ce bolboroseau pe sub stabilopozi şi de trilurile păsării-fluier…” Tudor…
Motto: „nu toate lucrurile/ au greutate/ pe unele/ cerul le iubeşte mai mult” Robert Şerban Mi-am imaginat Oameni în trening.…
Dacă nu te recunoști în nici unul dintre personajele lui Iulian Ciocan, din romanul distopic Dama de cupă, este puțin…
Motto1: „Ce vede cuplul în decursul unei clipiri? Identitatea apariţiei şi a dispariţiei, adevărul trupului şi al non-trupului, viziunea prezenţei…
Motto: „Atunci vrăbiile şi-au văzut de treabă, au redevenit prietenoase, ciulinii au foşnit cât se poate de plăcut, o mare…
Motto: „Aici, în această mică lume socialistă, plină de lichele, dar și înnobilată de câțiva mari visători, Istrati a trăit…
Motto1: „Pământul nu crapă din întâmplare, de mai multe ori, în acelaşi loc. Discută cu amicii tăi de la Primărie,…