Ian Kershaw este istoric și unul dintre cei mai respectați experți în istoria Germaniei naziste și în personalitatea politică a lui Adolf Hitler. Este Membru al Academiei Britanice și al Societății Regale de Istorie. De asemenea, în anul 2002 a fost distins cu titlul de cavaler pentru activitatea sa în calitate de istoric. La Editura Litera au mai apărut de același autor patru volume de mare importanță istoriografică: Hitler. 1889-1936 Hybris, Hitler. 1936-1945 Nemesis, Drumul spre iad. Europa 1914-1949 și Un continent fracturat. Europa 1950-2017. În anul 2022, a publicat cercetarea Personality and power builders and destroyers of Modern Europe, tradus în anul 2024 de Petru Iamandi, la Editura Litera, în colecția Kronika, sub titlul Personalitate și putere. Cei care au distrus și cei care au construit Europa modernă.
Spre deosebire de celelalte lucrări ale istoricului, cea de față se distinge prin extinderea subiectului de cercetare, de la spațiu istoric la temele abordate. Nu este istoria unui loc sau a unei singure personalități, ci, ridicându-se deasupra istoriei faptice, granițelor unui singur stat, Ian Kershaw elaborează o analiză complexă a personalităților secolului al XX-lea, considerat a fi fost un secol al extremelor (Eric Hobsbawm). Galeria figurilor politice centrale ale veacului trecut nu este una subiectivă sau voit partinică, ci are la bază argumentul de a fi alese personalități care au contribuit decisiv la construcția sau deconstrucția Europei moderne. Depășind binomul bine-rău, istoricul a ales să cerceteze atât figuri reprezentative ale regimurilor democratice, cât și exponenți ale regimurilor autoritate și totalitare, subliniind rolul fiecăruia în istoria Europei secolului trecut. De asemenea, este depășită paradigma cezurii pe epoci, conceptul de Europa modernă se referă la faptele de pe continent începând cu Revoluția Bolșevică și până la finalul anilor ’90, chiar cu trimiteri la începutul anilor 2000, ceea ce, din perspectivă strict a fragmentării timpului istoric poate fi considerată Europa contemporană, însă valențele modernității se bazează pe schimbările aduse în plan politic, economic, social, dincolo de instrumentele istoricului.
Cartea este constituită din 12 studii, fiecare dedicat unei personalități politice considerată relevantă pentru subiectul central al cercetării, de la lideri de stat, la prim-miniștri, cancelari, în funcție de specificul fiecărui stat și rolului jucat. Abordarea este cronologică, de la Lenin până la Helmut Kohl, urmând un algoritm clar de analiză.
Fiecare capitol are aceeași structură. Mai întâi prezint trăsăturile personalității și premisele care au favorizat acel tip de personalitate, creând condițiile necesare ca liderul să acceadă la putere. Apoi analizez, selectiv, aspecte ale exercitării puterii și pârghiile ei. Fiecare capitol se încheie cu o evaluare a moștenirii lăsate de liderul analizat.
Laboratorul istoricului este mult mai elevat și, ca orice cercetare substanțială și serioasă, Ian Kershaw își formulează întrebări definitorii pentru subiect, care îi trasează obiectivele studiului, întrebări la care va răspunde pe tot parcursul cărții. În primul rând, clarifică alegerea făcută în ceea ce privește personalitățile alese, în consonanță cu trăsăturile de bază ale secolului studiat, din acest motiv, galeria istoricului nu trebuie supusă rigorilor corectitudinii politice a zilelor noastre. Secolul XX este unul predominat de bărbat ca figură politică, de aceea se regăsește o singură femeie, Margaret Thatcher, prim-ministrul britanic și, mai mult de atât, figura predominantă este cea a bărbatului alb.
Astfel, întrebările fundamentale de la care pornește cercetarea și din care, ulterior, se ramifică și altele, sunt următoarele: Cât de mult au influențat acțiunile liderilor politici turbulentul secol XX la nivel european? Acești lideri sunt creatorii secolului XX sau sunt creația lui? Din aceste interogații se nasc din ce în ce mai multe cu cât studiul avansează și se reliefează deosebirile profunde dintre cei care au avut poziția de a lua unele dintre cele mai importante decizii în momente care au schimbat radical întregul continent. În acest fel, istoricul evidențiază o paradigmă istorică mult dezbătută de-a lungul timpului: individul influențează mediul politic în care ajunge sau, de fapt, mediul politic este cel care modelează individul, formându-l după fața și asemănarea sa. Din acest motiv, Kershaw a considerat necesar să supună personajele politice alese și unei analize a trăsăturilor fizice, morale și a familiei, mediului din care proveneau. Surprinzător, dictatorii au în comun un mediu defavorizat, o familie în care se exercita violență fizică și verbală, o condiție economică precară, diferind, dar nu radical, anumite valențe. Să fi fost atât de puternic marcați de copilăria lor mizeră încât să fie capabili de cele mai atroce monstruozități? Spun statura, gesturile, mimica ceva despre personalitatea politică a unui individ? Sunt unele dintre întrebările care pot apărea în mintea cititorului pe parcursul cărții, îndemnând la reflecție. Alte întrebări formulate de autor sunt: cât de importanți sunt indivizii în făurirea istoriei? Chiar îi schimbă cursul în mod fundamental? Sau, în cel mai bun caz, îi abat mersul doar pentru o scurtă perioadă?
Așa cum am menționat deja, abordarea este una cronologică, liderii totalitari și cei democrați nu sunt împărțiți și așezați în colțuri diferite și pentru că aceste contraste ale secolului au fost în sine extrem de puternice și au coexistat atât de mult timp societăți totalitare cu cele democrate, libertatea cu îngrădirea ei, drepturile cu trimiterea la moarte a oamenilor din cauze închipuite. Această trecere de la un lider cu un anumit specific la altul dintr-un regim diferit este esențială pentru înțelegerea istoriei, în ansamblu. Mai mult, cartea lui Kershaw nu este un proces, ci o cercetare istorică.
Revenind la condiția lor socială și economică de dinaintea ascensiunii pe care au cunoscut-o, este firesc și necesar să ne întrebăm cum au reușit să ajungă atât de sus, există vreun element comun în felul în care figurile alese de istoric au urcat treptele puterii (sau le-au sărit)? Surprinzător, există, chiar dacă sunt și niște nuanțe. Ceea ce poate fi așezat ca punct de pornire pentru preluarea sau favorizarea preluării puterii de către liderii analizați este criza. Fie că discutăm despre un context belicos, fie de o criză economică, de una politică, de căderea unui sistem politic deja existent, contextele în care cei 12 lideri au preluat puterea au fost unele de criză, internă sau externă, adică la nivel continental sau global, chiar, cum este cazul preluării puterii de către Helmut Kohl.
Crizele au dus la apariția unor lideri extraordinari și în democrațiile postbelice. Felul în care Adenauer și-a condus țara a fost influențat, în mare măsură, de situația critică a Germaniei, distrusă și ocupată după 1945, și de tensiunile acute și de pericolele Războiului Rece. La rândul ei, Thatcher a fost influențată de criza economică și, din anumite puncte de vedere, culturală, care a găzduit Marea Britanie în anii 1970.
Propulsați de crize, liderii ajung să exercite puterea într-un stat, fiind însă ghidați de niște principii absolut necesare pentru a putea rămâne în acea poziție cât mai mult timp. Abia odată cu ocuparea unei funcții de vârf începe adevărata luptă, cea pentru a câștiga susținători, adepți, necesari indiferent de specificul regimului politic. Paradoxal, liderii democrați au mai puțină libertate de acțiune, de manevră comparativ cu cei autoritari, date fiind instituțiile statului constrângătoare, de cele mai multe ori, dar și principiul separării puterilor în stat. Astfel, principiile de bază trasate de istoric pentru personalitățile politice analizate sunt: a) impactul individului este maxim în timpul și imediat după o revoluție politică uriașă prin care structurile de putere încetează să mai funcționeze sau sunt distruse; b) hotărârea nestrămutată de a atinge obiective clare și inflexibilitatea ideologică, combinate cu abilitatea tactică, îi permit unui individ să se remarce și să câștige susținători; c) exercitarea puterii personale și limitele acesteia sunt puternic influențate de circumstanțele în care are loc preluarea puterii și de prima fază a consolidării ei; d) puterea și spațiul de manevră ale liderului individual depind, în bună măsură, de baza instituțională și de forța relativă a susținătorilor, mai ales prin canalele secundare ale puterii, dar și prin publicul larg.
Parcurgând aceste etape, se ajunge inevitabil la momentul în care puterea începe să se consolideze. Procesul este diferit de la un regim liberal la unul totalitar, dar urmăresc același scop – menținerea pentru cât mai mult timp pe poziții. În acest punct al analizei, istoricul abordează concepte specifice: carisma liderilor, comunitate carismatică, mitul eroului, mitul conducătorului. Pornind de la teoretizarea sociologului Max Weber, Ian Kershaw este interesat să înțeleagă și să definească din perspectivă istorică primele două concepte. Carisma unui conducător este creată de comunitatea carismatică, adică de susținătorii și votanții (unde e cazul) unei anumite figuri politice. Carisma nu este intrinsecă liderului, ci se formează din exterior, mai întâi de către adepții săi, iar apoi amplificată, hiperbolizată de mijloacele media, acolo unde ele existau. Astfel, următorul pas este apariția și impunerea cultului personalității conducătorului, o practică politică totalitară, susținut obligatoriu prin aparatul represiv. La acest nivel, liderului nu îi mai pasă dacă este plăcut, ci trebuie ca toată lumea să îl adore și să îl ridice la rang de zeu. Acest proces de ascensiune este, în sine, unul artificial. Între prima etapă și ultima, adularea, există un vid, care, uneori, poate duce la căderea definitivă a unui lider, indiferent cât ar avea sprijinul mașinăriei represive constituite. Ușor, dar sigur, se conturează și contextul apariției mitului conducătorului. Prin definiție, mitul este un tribut al imaginarului, din acest motiv depășește, de cele mai multe ori, realitatea. Dictatorii sunt preocupați de crearea mitului recurgând la istorie, la trecutul poporului pe care îl conduc. De pildă, unul dintre cele mai cunoscute și relevante cazuri este cel al liderului fascist, Benito Mussolini – imaginea eroului călare, în fruntea legiunilor, într-un marș asupra Romei, triumfător, a devenit legenda de bază a domniei lui Mussolini și una dintre temele cultului celui poreclit Il Duce. Mitul politic se construiește de la exterior spre interior. De la apariție, vestimentație, mimică, gestică spre discurs, acțiune. În acest fel, liderul respectiv devine o figură, un produs inconfundabil, care poate acapara, rând pe rând, întregul stat.
Nașterea eroului se produce invers, de la acțiune, fapte la elementele periferice. Secolul XX nu este lipsit nici de figura eroului care se întoarce învingător acasă și este gata să se sacrifice, însă o dată, pentru binele comunității sale. Iar dintre figurile analizate, emblematică este cea a lui Charles de Gaulle, care se vedea ca un lider carismatic, bazat pe realizările lui ca erou de război și salvator național al Franței. Însă, figura eroului se poate plasa ușor în contradicție cu democrația, care se definește prin suveranitatea națiunii, puterea accede și de propagă de la națiune spre lider. Din acest motiv, natura regimului Gaulle-ist este de multe ori discutabilă, mai ales după adoptarea constituției din 1958. Moștenirea lăsată de președintele de Gaulle îi oferă acestuia și valențele mitului – imaginea legendară a măreției, imaginea eroică a lui de Gaulle a depășit cu succes inconstanța politicii franceze în deceniile de după război.
Inevitabil, în sfera moștenirii se impune și discuția despre receptarea personajului istoric. Palierele de analiză pot fi extrem de diferite: receptarea internă în epocă, receptarea în plan internațional în epocă, receptarea azi internă și internațională. De multe ori, se produce etichetarea istorică, care, în multe cazuri, poate fi lipsită de inconsistență sau nu ia în calcul diferențele dintre națiuni, istoria națiunilor, memoria colectivă. Un lider care pentru un anumit stat e considerat nociv, pentru un altul poate fi văzut ca un mare reformator. Cum se pot împăca aceste conflicte de idei? Prin recurgerea la idei. În epocă, receptarea este una imediată, în funcție de ceea ce au făcut, de deciziile luate. În regimurile totalitare, din cauza durității și represiunii, felul în care sunt văzuți liderii este deformat, influențat de mediul politic și social. La trei ani de la moartea lui Stalin, succesorul său i-a demascat crimele în interiorul URSS, însă, în 2003, la 50 de ani de la moartea dictatorului, dintre cei 1600 de ruși întrebați cum îl văd pe Stalin, 53% au răspuns că îl apreciază. Doar 27% a spus că Stalin a fost un tiran crud, inuman, responsabil de pentru a milioane de oameni. Acest bilanț poate fi înfricoșător și îngrijorător la prima vedere, însă, cu certitudine sunt niște factori care i-au determinat pe cei 53% să îl perceapă astfel: poate lipsa cunoașterii istorice, poate contextul din momentul sondajului, ș.a.m.d. Revenind la Charles de Gaulle este considerat, în Franța, de majoritate, ca fiind cea mai importantă figură din istoria țării – cu mult peste Napoleon. Margaret Thatcher, un lider controversat și în epocă și în posteritate, cu toate că a avut trei mandate de prim-ministru nu a fost niciodată plăcută de majoritatea electoratului, de multe ori stârnind adevărate furii împotriva sa. Nici posteritatea nu a uitat perioada Thatcher – numele Margaret Thatcher încă mai provoacă o gamă largă de emoții. Rănile care au avut de suferit de pe urma politicilor ei economice nu s-au vindecat până azi.
Personalități diferite, segmente temporare diferite, spații istorice diferite, cei care au distrus și au construit Europa modernă au coexistat în conștiința și posteritatea europeană. Cele 12 figuri analizate de Ian Kershaw sunt puse sub lupă și observate din mai multe perspective. Oamenii care au clădit binele secolului, dar și cei care au produs atrocități inimaginabile au locul lor în istorie. Binele și răul au fost întotdeauna laolaltă, însă cu posibilitatea de a le diferenția. Cartea istoricului Kershaw este o contribuție istoriografică esențială, care se constituie într-un bilanț atât de necesar înțelegerii istoriei unui secol, în ansamblu, fără decupaje, exagerări. Extremele veacului și-au găsit toate locul în analiza plină de acuratețe a marelui istoric britanic.
Personalitate și putere. Cei care au distrus și cei care au construit Europa Modernă de Ian Kershaw
Editura: Litera
Colecția: Kronika
Traducerea: Petru Iamandi
Anul apariției: 2024
Nr. de pagini: 432
ISBN: 978-630-319-847-7
