O poveste sub semnul echilibrului

Europenii au inventat ceasul, dar noi avem timpul. (proverb african)

Departe de orice urmă de senzațional, Regele din Bissap reușește să cucerească și pe cel mai greu încercat cititor tocmai prin faptul că autoarea, Daniela Ulieriu, nu mizează deloc, dar absolut deloc pe senzațional. Deși e vorba de două lumi aflate aproape în antiteză – România și Camerun, două țări aflate pe două continente reprezentative pentru două civilizații aflate adesea în conflict, în Regele din Bissap nu e niciun pic de efect de contrast. De asemenea, lipsește total nevoia scriitoarei de a compara și clasifica cele două civilizații, de a le ordona după criteriile unui sistem de evaluare oarecare, ceea ce se constituie într-o premisă excelentă pentru așezarea cititorului în fotoliul devoratorului de povești. Scriitoarea ne întoarce astfel la rolul primordial al poveștii, acela de comunicare și transmitere de valori, informații, norme și cutume, motive pentru care poveștile sunt adevărate izvoare istorice, mărturii directe trecute dintr-o generație în alta cu ajutorul harului povestitorului.

Iris, personajul principal, cea căruia îi aparține povestea, are har, din moment ce nu simți nicio clipă nevoia să iei o pauză, să lași cartea deoparte, deși pe alocuri densitatea de informații și emoții este copleșitoare. Fascinația este motorul primordial al tramei și faptul că nicio clipă nu ieșim din zona afectivității e semn că povestitoarea își face treaba. Nu există timpi morți, ritmul narațiunii se păstrează egal, deși alternează momentele de acalmie cu cele de acțiune pură, nu ajungem într-un safari, ci într-un sat autentic din inima Camerunului, acolo unde tradițiile sunt la fel de valoroase precum covorul țesut de Mamare, bunica născută în inima Olteniei. Personajele intră și ies din cadru în funcție de nevoia lui Iris de a le acorda rol în economia poveștii, dar și în funcție de imperativul momentului. Sunt multe capitole în care oamenii sunt prezenți în număr mare, contează ca grup, nu ca individ, după cum sunt și capitole în care sunt cel mult două personaje, Iriș și încă cineva. Scurte intermezzo, sunt capitolele în care vocea povestitorului este dată în grija unor personaje mai puțin importante în economia construcției romanești, cum sunt capitolele Baba, Rami sau Nima. Aceste intermezzo-uri au dublu rol – povestitoarea trebuie să se odihnească, să respire, dar în același timp povestea nu poate merge mai departe fără evidențierea unor amănunte sau detalii despre care Iris nu are habar, n-are de unde să le cunoască. În felul acesta lumea se întregește, iar povestea de dragoste a lui Iris se împarte în alte trei povești mai mici, care ajung să se împletească în cel mai firesc și elegant mod cu putință.

Fascinația pentru Africa nu anihilează sub nicio formă puterea poveștii, catharsisul se produce și pentru că suntem introduși treptat în universul ndop, tehnica de vopsire a materialelor cu indigo, care devine parte integrantă și esențială din tot ceea ce denumim generic ritual african camerunez. Organizarea tribală, arhaică a oamenilor nu ni se mai pare inadecvată, dar nici nu este discutată sau valorificată dintr-o perspectivă a senzaționalului dus în zona canc-can-ului. Viața de zi cu zi de la curtea Regelui din Bissap este descrisă pe un ton egal, imparțial, deși plin de afecțiune și eleganță. Pătrundem în mintea regelui și a Consiliului celor Nouă, înțelegem raționamentele care stau la bazaî deciziilor, chiar dacă acestea sunt adesea anacronice și lipsite de substanță. Revelația supremă se produce în momentul în care realizezi că nu există decât un singur fel de a iubi, indiferent din ce lume face parte îndrăgostitul. Și Alin, și Iulian și Rami, ba chiar și regele au crize de gelozie, sunt posesivi, orgolioși și gata să facă acte necugetate în numele iubirii. E admirabil felul în care Daniela Ulieriu reușește să țină aproape, vii și întregi toate personajele, le menține în sfera credibilității totale, deși în subconștient ești convins că în realitate au existat niște modele care au alimentat imaginația scriitoarei.

Daniela Ulieriu a scris romanul Regele din Bissap după ce a coordonat un studiu antropologic dedicat ndop-ului. Faptul că a apărut în colecția Ego. Proză a Editurii Polirom se justifică întrutotul: este colecția de scriitori români contemporani a editurii ieșene din a cărei listă fac parte romane cu succes remarcabil la critica literară, dar și la cititori; pe de altă parte, nararea la persoana I singular (sau plural) scoate Regele din Bissap din zona jurnalului și îl așază în galeria cărților de ficțiune, loc de unde nu va pleca niciodată. Regele din Bissap nu e nici jurnal de călătorie, nici volum de memorialistică, pentru că există intrigă, una țesută foarte în jurul întrebării „pe cine iubește, de fapt, Iris?”. Cu o documentare extrem de atentă, realizată în mod direct, la fața locului și alimentată cu surse științifice de cea mai bună calitate, romanul apare ca o construcție perfectă, fără fisuri în zidul gros care adună personajele sub umbrela poveștii. Există suficient de multe detalii picante care să amuze și pe cel mai critic cititor, după cum există destul de multe pasaje care pot fi citite în mai multe feluri, ceea ce suscită interesul celor veniți în poveste pe filiera științelor umaniste.

Regele din Bissap este o poveste despre efectele globalizării, despre rolul tradiției, despre puterea femeii de a menține o comunitate în picioare – regina care se întoarce acasă, după un periplu european, pentru a apăra cu ferocitate tradițiile și tot ce ține de specificul autentic al vieții tribului –, despre puterea vindecătoare a dragostei și nevoia continuă de frumos. Iris se întoarce acasă, în satul bunicii pentru a înțelege că între timp „acasă” căpătase alt sens. E și acesta un efect al globalizării, de această dată pozitiv – faptul că ajungem să ne simțim bine în locuri extrem de diferite de cel în care ne-am născut, că reușim să ne înțelegem cu oameni crescuți în culturi fundamental diferite de cea de care aparținem. Iubirea rămâne liantul de bază și sentimentul cel mai valoros dintre toate. Dacă-l însoțim cu un sistem de valori sănătos și bine articulat atunci da, putem să ne simțim acasă oriunde în lumea cea mare.

Mi-a plăcerea să știu că Regele din Bissap va trezi interesul pentru această scriitoare, care nu e nici pe departe la debut. Sper că povestea regelui african e doar una din cele ce urmează să fie scrise.

Regele din Bissap de Daniela Ulieriu