În Femeia nisipurilor a lui Kobo Abe, Niki Jumpei, personajul principal, ajunge să lupte la propriu pentru viața lui cu……
În Femeia nisipurilor a lui Kobo Abe, Niki Jumpei, personajul principal, ajunge să lupte la propriu pentru viața lui cu……
Natura umană este prin definiție duală, proporția de calități și defecte făcând diferența dintre indivizi. Suntem învățați de mici, prin…
Dramele familiale există de când lumea, dar parcă niciuna dintre ele nu pare a fi mai profundă decât cele trăite…
Îmi plac proiectele teatrale și experimentele care implică punerea în valoare a profesionalismului actorilor, dar și a viziunii regizorale. Ele…
Teatrul este arta cea mai asediată de adaptări și transformări ca urmare a pandemiei de coronavirus. Dacă până nu de…
Prima oară asculți! Ce muzică! Nu e ceva nefiresc să asculți și abia apoi să cercetezi scena. Numai că la…
Să te folosești de conflictele prezentului pentru a construi piese de teatru cu impact la spectactori (am folosit deja un…
Au trecut mai bine de patru ani de la premiera spectacolului În adâncuri, și am avut prilejul de a-l revedea…
Cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru INTERFERENȚE (festival organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj) a avut în…
Gábor Tompa – 30 de ani de directorat În 1990, Andrei Pleșu, pe atunci Ministru al Culturii, i-a propus lui…
21 septembrie 2020 Îmi place să merg la un spectacol cu textul proaspăt în minte, dacă acesta e disponibil. Știu…
Pentru că vremea are și ea un cuvânt de spus, anunțăm publicul că, în cazul în care va ploua în…
Regizor cu o viziune teatrală unică, autor al unor construcții spectaculare de referință pentru istoria universală a teatrului, Vlad Mugur…
De ce discipoli și nu apostoli? Pentru că András Visky scoate de sub imperativul dezbaterii religioase un subiect foarte drag…
Mâine seară are loc premiera oficială (și în online) a spectacolului Pool (no water), producție a Teatrului Maghiar de Stat…
Mă gândesc de ceva timp la absența dramaturgului din schemele de angajați ale teatrelor din România. Cred că sunt extrem…
Ultima oară văzusem o montare a Vrăjitorului din Oz la Opera Comică pentru Copii; un musical compus de Marius Țeicu…
Gábor Tompa iubește textele clasice, asta se știe prea bine. Așa se explică și de ce a montat O scrisoare…
A patra în ordinea scrierii dintre piesele lui Eugène Ionesco, Scaunele pare a se constitui într-un soi de răgaz scriitoricesc…
În vremuri pandemice se pune (mai mult decât s-ar fi așteptat unii) problema delimitării dintre spații – cât din viața…
În decembrie 2019, la Teatrul Odeon, a avut loc premiera spectacolului Persona, în regia lui Radu Nica. Așteptam spectacolul, din…
La patru ani după Cântăreața cheală, Gábor Tompa montează Opereta, textul lui Gombrowicz. O alegere deloc întâmplătoare pentru un regizor…
E tot mai complicat să aduci în scenă (fie ea concretă, a teatrului, sau generică, a cotidianului contemporan) tradiții și…
Rareori vezi un spectacol care să sfideze timpul, cum e Cântăreața cheală în regia lui Gábor Tompa care, iată, mai…
Nu-mi dau seama în ce moment al vieții m-am apropiat (definitiv) de teatrul absurdului; nu-mi aduc aminte niciun moment revelatoriu…
Faust. Atât să auzi și te gândești la ceva foarte complicat sau cel puțin tenebros. Pentru că Faust e un…
Trăim într-o continuă stare de urgență (ce pare fără de sfârșit) și sub imperativul unei protecții totale. Nu ne mai…
În Richard al III-lea e sânge mult, mult mai mult decât ar accepta astăzi unii cenzori. Conform normelor în vigoare,…
Pe Andrei Măjeri îl știu de ceva ani, ne tot întâlnim prin sălile de spectacol din București sau din țară.…
Bunicile și străbunicile noastre lăsau drept zestre lăzi pline cu așternuturi, perne și tot ce mai trebuie la casa omului,…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.