Regizor cu o viziune teatrală unică, autor al unor construcții spectaculare de referință pentru istoria universală a teatrului, Vlad Mugur reușește prin fiecare spectacol care-i poartă semnătura să convertească conflictul unui text dramatic scris bine într-un mobil spectacular greu de înlocuit. Spectacolele lui rămân memorabile și de neegalat, pentru că, indiferent pe ce cade accentul, măsura finală a întregului construct ține tot de personaje, de felul cum acestea sunt aduse în fața spectactorilor prin intermediul unui joc subtil de lumini și umbre – calități și defecte – care le fac credibile, ireal de reale, îndrăznesc să o spun.

Nu-mi propusesem să mă uit la transmisiunea online a spectacolului Crima din strada Lourcine (premiera în 1997), dar mă bucur că, printr-o conjuctură favorabilă, am reușit să mă delectez preț de mai bine de o oră, deconectându-mă de la un timp prezent, pe care am reușit să-l înlocuiesc cu un timp al certitudinii valorice durabile și atemporale. Timpul nu este coordonată a succesiunii de scene, decât în măsura în care slujește creării unei confuzii generată de o beție cruntă care a condus la un interval de timp despre care cei doi protagoniști nu pot să spună absolut nimic, pur și simplu sunt incapabili să-și aducă aminte ce-au făcut concret în noaptea precedentă, după ce au participat la o ceremonie de revedere cu foștii colegi de liceu. Rar de tot am văzut o distribuție de rol mai bună ca cea din spectacolul despre care vorbesc aici; Bogdán Zsolt îl întruchipează pe Lenglumé, iar Hatházi András pe Mistingue. Antiteza perfectă, sau, dacă vreți, un nou cuplu Stan și Bran, care înflorește pe măsură ce ridicolul situației în sine ia proporții inimaginabile. Un spectacol construit pe un tipar al absurdului bine dozat și controlat, în care amănuntele capătă rol de placă turnantă. Mâinile mânjite cu negru, spălate cu frenezie și înnegrite iar, apa sorbită cu nesaț din ligheanul destinat toaletei matinale sau din glastra cu flori, costumele răvășite și murdărite deloc întâmplător în anumite locuri, uși batante care se închid și deschid asemenea ușilor vechiului saloon din filmele western, detalii de costum care fac imposibilă datarea acțiunii, dar în același timp fixează atenția spectactorilor pe anumite trăsături de personaj – machiaj inspirat de commedia dell’arte, zorzoane femeiești care trimit cu gândul la o dorință de a petrece niciodată dusă la îndeplinire  etc.

Deși toate amănuntele descoperite pas cu pas conduc și nu spectactorii la ideea că cei doi foști colegi au comis o crimă în noaptea precedentă, mult mai interesantă mi s-a părut introducerea în acțiune/scenă a celorlalte personaje, secundare pe fond, dar deloc de ignorat în economia spectacolului. Genul acela de personaje pe care le credem insignifiante și în viața cotidiană, dar cărora ajungem să le recunoaștem valoarea și importanța în momente cheie ale vieții. Vărul lui Lenglumé, servitorul lui Lenglumé și soția lui  Lenglumé transformă succesiunea de replici și acțiuni într-o adevărată calvacadă de umor burlesc. Nimeni nu se mai înțelege cu nimeni, fiecare vrea să-și vadă atins obiectivul personal și niciodată acțiunile individuale nu converg într-un punct comun. Așa se face că reunirea tuturor nu are loc decât spre final, când cei doi, treziți din beția cruntă de care au avut parte, își dau seama că, de fapt, ei n-aveau nimic în comun cu crima de pe strada Lourcine.

Spuneam că e impresionant jocul lui Bogdán Zsolt și Hatházi András. Și chiar așa este; este o plăcere să vezi cum detaliile fac diferența și cum cei doi construiesc amănunt cu amănunt personaje și situații dintre cele mai absurde, dar un absurd din care vrei să faci parte. Îți dorești să urci pe scenă și să-i scuturi bine de tot pe cei doi, să le torni apă pe capete până se trezesc de-a binelea, iar scena luării micului dejun este pur și simplu greu de uitat. Soția lui Lenglumé așezată între cei doi foști colegi de liceu devine amortizor de memorie și purtător de sens al oricărei viitoare acțiuni, iar servitorul casei devine util în măsura în care ajută la transferul de informații și la schimbarea centrului acțiunii de pe un personaj pe celălalt.

Un spectacol construit din detalii nefiresc de multe are nevoie de o scenografie pe măsură și costume care să pară cât se poate de firești în context. Așa se face că cuplul Helmut Stürmer – Varga-Járó Ilona construiesc la nivel vizual un univers spectacular gândit impecabil de regizor. Muzica lui Nicu Alifantis vine să pună accentul pe anumite momente, disciplinând o acțiune ce pare scăpată de sub control, așa se face că instrumentele devin personaje în sine.

Un spectacol de un umor nebun, lucrat cu minuție și precizie, în care actorii se desfată dând viață unor personaje credibile și cât se poate de reale și în care miza este implicarea profundă a spectactorului în derularea intrigii. I-a reușit lui Vlad Mugur tot ce și-a propus, așa se face că astăzi, când mulți oameni de teatru nu mai au timp pentru a lucra pe îndelete spectacole, vorbim despre puterea și rafinamentul detaliului ascuns în spatele unor mijloace scenice mai mult decât evidente. Jocurile de aparențe fac din scenă un loc în care jocul cu oglinzile timpului pare oricând posibil.

Crima din strada Lourcine de Eugène Labiche –  Theatre On Air – Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Traducerea: András Visky

???? ?????????: 14 decembrie 1998

Lenglumé, rentier – Zsolt Bogdán

Tingue – András Hatházi

Vărul lui Lenglumé – Róbert Kardos M.

Serviturul lui Lenglumé – József Bíró

soția lui Lenglumé – Melinda Kántor/ Júlia Borbáth

Precum și: Árpád Barabás Stud., Emőke Kató Stud., Kilián Kolozsi Stud., Róbert Laczkó Vass Stud., Róbert Deák (clarinet), Cristian Vidican V./ Alin Păcuraru (trompetă)

Regia – Mugur Vlad

Scenografia – Stürmer Helmut

Costumele – Ilona Varga-Járó

Muzica – Nicu Alifantis

Asistentă regie – Judit László

Regia tehnică – Judit László

Sufleur – Zsófia Bálint

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura