Pe Andrei Măjeri îl știu de ceva ani, ne tot întâlnim prin sălile de spectacol din București sau din țară. Montările lui sunt din categoria celor care nu te lasă indiferent, el însuși, ca artist (regizor) a crescut de la un proiect la altul. Potențialul creativ pe care-l pune în joc cu fiecare nou spectacol este completat în mod fericit cu un studiu independent continuu. Meșterul Manole – Teatrul Național din Cluj-Napoca, Dragă doamnă profesoară – Teatrul Municipal din Baia Mare, Medea´s Boys – Apollo111, Las Meninas – Teatrul Maghiar de Stat Cluj sunt câteva dintre spectacolele realizate de el și care au atras atât atenția criticilor de teatru, cât și pe a publicului. Vă invit să-l cunoașteți mai bine și, de ce nu, să-i căutați spectacolele atunci când nu vom mai fi „consemnați la domiciliu”.
Foto din arhiva personală
Cum ai ajuns în capitală și dacă-ți place aici?
Am tot ajuns în București. E un oraș care mă cheamă și mă alungă. Veneam în copilărie cu bunica la o mătușă, apoi în liceu la pregătire la arhitectură și stăteam la aceeași mătușă. În facultate (pe care am făcut-o la Cluj), ajungeam la fiecare FNT, iar din 2014 m-am mutat aici (cu mici excepții). Îmi place cam totul, în afară de aerul foarte poluat și excesele muncitorești ale actorilor din capitală.
Cum e să fii tânăr și neliniștit?
Probabil voi putea răspunde la bătrânețe. Încă încerc să nu ratez etapa în care mă aflu. Fac imediat 30 de ani și simt că n-am fost suficient de neliniștit, dar poate reușesc decada următoare. De fapt, ce să mai, promit! Totuși, neliniștea e o povară grea.
Las Meninas – Teatrul Maghiar de Stat Cluj
De ce regie și nu actorie? Cum a fost să fie începutul ca regizor?
La actorie nu m-am gândit niciodată. Nu am niciun atu în acest sens. Regia de teatru m-a atras de când am aflat că există. Destul de târziu, ce-i drept. Începutul a fost timid, abia acum văd că prea timid. Am simțit că trebuie să îmi fac mâna și să lucrez cu actori foarte buni. Dar nu e suficient. Am avut noroc să am întâlniri cu carne. N-am deschis la maximum robinetul de fantezie, care stă să explodeze. Dar mă gândesc și că acum sunt capabil să ordonez haosul, am exercițiul a 15 premiere în teatre de renume, pe texte excelente (atât clasice, cât și contemporane) și asta nu e de ici de colo.
Meșterul Manole (Teatrul Național din Cluj-Napoca) – credit foto Nicu Cherciu
Pui preț pe idoli? Ai modele? Te ghidezi sau te ghidează?
Fac obsesii. Obiecte, melodii, oameni. Modele am, dar puține. Apelez la ele, prin mailuri sau telefoane nocturne, la ananghie. Uneori, mă iau de guler, îmi dau două palme, bag niște muzică bună și mă ghidez singur. Familia mea îmi este principalul model.
Cum te raportezi la premii și la alte distincții și recunoașteri publice?
Mă bucură și mă onorează. Am deja un mic palmares. Dar a doua zi le pun frumos în bibliotecă (cea de acasă, de la țară) și mă pun pe lucru. Mi-ar plăcea să staționez mai mult în a fi recunoscător. În a mă bucura de ce am reușit până-ntr-un punct. Așa că, în vreme de izolare și în unele vacanțe, mai șterg praful pe trofee și diplome. Și zâmbesc.
De ce e important un premiu pentru un actor/spectacol? Mai ales acum, când suntem în plină pandemie.
Pentru un spectacol, credeam că premiile sunt necesare pentru a avea o viață mai lungă (mi s-a infirmat), credeam că pentru respectul breslei (mi s-a infirmat și asta), totuși n-am crezut niciodată că pentru spectatori. Ei sunt totali imuni la drăgălășeniile breslei. Oricum, premiile teatrului românesc devin tot mai irelevante. Ele reflectă cel mult concesiile a trei-cinci oameni dintr-un juriu. De ce sunt ele importante pentru actori, n-aș fi în măsură să răspund. În pandemie? Cine vorbește acum de premii? What for?
Cum a fost să fii staroste peste stagiunea de la POINT?
Atât de mult am râs azi pe seama acestui cuvânt: staroste. Lucrez (online) un spectacol care cuprinde mai multe short story-uri, printre care și Cât pământ îi trebuie unui om de L. N. Tolstoi, unde e un exces de arhaisme în traducere. A fost frumos la POINT, dar scurt. Am implementat câteva direcții valabile, am invitat câțiva artiști, am propus o micro stagiune cu tineri regizori și cam atât. Veni, Vidi… Next!
Medea´s Boys – Apollo111
De ce (nu) mai vrei să montezi în teatre independente? Ia în calcul ambele variante!
Apollo111 este singurul teatru independent în care am montat. Momentan, abia aștept să treacă pandemia pentru a putea ieși cu premiera Richard III: Royal Slang. (al treilea spectacol pe care l-am regizat la Apollo111). După Medea´s Boys, am zis că nu mai lucrez decât la stat, dar iată că nu m-am abținut. E foarte greu, ca producție, programare a repetițiilor în independent, lucrul cu actorii bucureșteni cu un program hiper încărcat, dar presupune întotdeauna un nou tip de descoperire. Și asta mă incită. Dar voi regiza pe viitor la Reactor (Cluj) și abia aștept. Așadar, voi păstra legătura cu independentul.
Cum facem educația spectatorilor? Am impresia că mulți dintre tinerii spectatori nu pricep mare lucru din montările mai elaborate, ba și mai rău, le e frică al naibii să întrebe. Am dreptate sau nu?
Eu cred că înțeleg cei care au nevoie să înțeleagă. Arta noastră e legată de NEVOIE, totodată de receptare antrenată. Și aproape deloc despre A AVEA DREPTATE. Teatrul românesc e fix cum îl merităm, adică unul fricos, autoreferențial și excesiv metaforic.
Ce înseamnă pentru un regizor diversitatea? Când devine un regizor excentric? Dar original?
Nu știu. Aceste subiecte care nu m-au preocupat niciodată. Sunt interesat de o cât mai bună sondare a propriilor instincte prin arta pe care o fac și de dialogul cu actorii, echipa creativă și spectatorii. Totodată, mă interesează să fiu racordat la marile ÎNTREBĂRI ale artiștilor contemporani. Să nu ratez momentum-ul! Unele întrebări/descoperiri se grefează și pe mine, față de altele mă poziționez în defensivă, ba chiar ofensivă.
Care este prețul plătit de un regizor pentru a-și menține luciditatea? Este ea importantă pentru un regizor?
Umorul este salvator. Prea mulți și-l pierd, și încă foarte repede. Asta mi se pare cel mai trist. Luciditatea este importantă în orice facem. Dar întotdeauna trebuie împăcată logica cu delirul, pentru a putea spera măcar să depășim niște limite, pe care le intuim. Dacă e un preț mare pe care l-am plătit, atunci acesta este că-mi acord prea puțin timp mie.
Las Meninas – Teatrul Maghiar de Stat Cluj
Cât de greu îți găsești actorii pentru spectacolele tale? Vor ei să lucreze cu tine? Au fost cazuri când au renunțat?
Foarte greu îi găsesc. Și mai greu îi intuiesc. Adorm cu ei în gând în diferite situații/imagini/construcții, dau casting-uri diverse și provocatoare (tocmai am dat unul online). Încerc să mă păstrez vulnerabil în fața lor (pentru a nu deveni sec) și mi-o iau în freză adesea. Sunt surprins și puțin dezamăgit de numărul celor care vor să lucreze cu orice preț când se anunță un call, de aceea uneori fac casting-uri închise. (chiar cunosc breasla, merg enorm de mult la teatru). Fruntașă între motivațiile frecvente e lipsa de activitate, prea puțini sunt interesați de particularitățile unui artist alături de care ar putea să creeze. Neputința mea, a lor sau a spectacolului de a se arăta la orizont, mă fac să fiu insistent, rareori renunț la oameni după începerea repetițiilor și niciodată nimeni la mine (până acum). Un actor excelent alături de care mi-ar plăcea să mai lucrez este Eduard Trifa (Pașa din Dragă doamnă profesoară și Medeea/ Triphos din Medea´s Boys). Sunt curios să lucrez cu oameni care să mă provoace.
