De Ziua Mondială a Teatrului am asistat, cel puțin pentru subsemnatul, la o premieră din mai multe puncte de vedere: chiar a fost o premieră, a Teatrului din Buzunar Galați, care a difuzat on line „Oscar și Tanti Roz”, adaptarea pentru scenă a lui Dan Mirea (regie și scenografie) a textului lui Eric-Emmanuel Schmitt, cu Alessandra Spiridon și Isabela Oancea interpretând pe Oscar, respectiv Tanti Roz, muzica, originală, fiind a Anei Maria Oancea. A fost și pentru prima oară când m-am uitat la o transmisie live a unei premiere de teatru, a fost și prima vizionare de teatru în condiții de stare de urgență ș.a.m.d.

Pentru Alessandra Spiridon a fost un debut în rol principal, un rol… istoric din multe puncte de vedere: și pentru că a fost să fie, în condițiile unei stări de urgență declarate, dar și pentru că Oscarul său va fi de referință, intrarea în „pielea” și sufletul personajului fiind exemplară, metamorfozarea tinerei de numai 13 ani în băiețelul de 10 ani, grav bolnav, aflat la tratament, cu o operație eșuată și o speranță de viață de… duzină (maxim două săptămâni ar fi declarat medicul), fiind dătătoare de fiori, într-o lume aflată în criză, condamnată la… necunoscut! De aici și furia, mânia copilului, îmblânzite de oboseală, cumplita oboseală a bolii, dar mai ales de umanitatea Doamnei în Roz, dacă putem să-i spunem așa, rămasă, în această variantă, vestimentar, doar cu pălăriuța roz, gesturile, cuvintele, privirile, oftaturile, îmbrățișările Isabelei Oancea fiind arsenalul actriței în lupta cu Bătrâna Doamnă a cărei umbră plutește, plutește, tună, se înșurubează în poveste mai ceva decât amenințarea coronavirusului…

Adaptările teatrale după emoționantul micro-roman al doctorului în filosofie E.-E. Schmitt (care a debutat, totuși, cu o piesă de teatru, de aici probabil și ușurătatea dramatizării) sunt destul de numeroase (în întreaga lume), montarea de la Bulandra, în regia lui Chris Simion, cu data premierei 6 martie 2010, cu Marius Manole „drept” Oscar, fiind referința oricărui iubitor de teatru de la noi. Cu atât mai mare a fost provocarea pentru Alessandra Spiridon, care, în micul său război filosofic cu Dumnezeu (la începutul cărții declară că nici nu crede în El!) a trebuit să înțeleagă ce fel de păpușă sau mașinuță este Moartea. Cu ajutorul Isabelei Oancea, parcă mai emoționată ca niciodată, dialogul cu Dumnezeu și absențele lui este învățat în 12 lecții trăite ca 12 eternități, Libelula demonică (personajul declară că a fost la viața ei, prin tinerețe, luptătoare de wrestling), destinul făcând ca, peste ani, întrebărilor din cântecul „Why” (Alessandra este și o apreciată interpretă de muzică ușoară, multipremiată) să li se răspundă cu totul altfel, cu învățăminte demne și pentru cei mari, care uită că Dumnezeu nu este Moș Crăciun, că lui nu poți să-i ceri decât lucruri care țin de suflet, precum curajul, răbdarea, diverse răspunsuri sau favoruri pentru alții…

Probabil actorilor le-a lipsit publicul, „răsuflarea și suflul”, care contează pentru reglarea unor ritmuri tainice, dar în transmisie nu s-a simțit: căutarea soluțiilor regizorului a fost încununată de succes, împodobirea bradului (imaginar) de la final fiind antologică! Cele două actrițe transmit atât de bine toată „nebunia condamnării la moarte a unui inocent”, cu neputințele părinților, în primul rând, și ale medicilor, de a se adapta la situație, calvarul obișnuirii cu aceasta, o situație, oricum ai lua-o, de… „căcat” (scena pronunțării cuvântului prohibit fiind și ea antologică prin comic); ne aduc aminte de fragilitatea condiției umane, evidențiată în aceste zile ale pandemiei, cu firească emoție, dar și cu umor, joaca actoricească, între tragic și empatizare, prinzându-l în mreje pe privitor, care înțelege altfel lumea acum, devenind actor pasiv sau cor tăcut al noilor tragedii…

Lumea noastră poate deveni spitalul în care se petrece cea mai mare parte a acțiunii, Tanti Roz sau Oscar putem fi cu toții!

Pe 10 aprilie, o nouă transmisie live cu „Oscar și Tanti Roz”, cu Alessandra Spiridon și Isabela Oancea de neuitat!

Biletele se pot procura prin https://eventbook.ro/theater/bilete-oscar-si-tanti-roz-galati sau de la casieria Casei de Cultură a Sindicatelor. Pentru fiecare bilet achiziţionat pe Eventbook.ro, veţi primi un link cu care veţi intra pe transmisiunea LIVE a emoţionantului spectacol.

Oscar și Tanti RozTeatrul din Buzunar Galați

Cu: Alessandra Spiridon și Isabela Oancea

Regie și scenografie: Dan Mirea

Muzică originală: Ana Maria Oancea

Share.

About Author

Recent, cineva spunea despre mine că scriu despre cărţi „pătrunzător şi ludic”, ceea ce poate da naştere la o hermeneutică neortodoxă, aparent neserioasă. Născut la Galaţi, în 1972, am căpătat mai întâi viciul lecturii (pe la 6-7 ani), apoi viciul scrierii (tot pe la 7 ani, dar, din fericire nu a mai rămas nimic de atunci), apoi viciul „scrierii despre cărţi” (prima tentativă în clasa a şaptea sau a opta, despre „La început a fost Sumerul…”, reluând în timpul facultăţii), despre celelalte vicii nefiind locul aici. Din anul 1998 public literatură şi cronică literară în diverse reviste de cultură, din anul 2010 sunt membru al U.S.R. La categoria poezie, iar nu critică literară… Aşadar, scriu despre cărţi din dragoste, sunt un carteador! Asta nu înseamnă că nu am urcat şi pe eşafodul de cărţi…

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura