Mâine seară are loc premiera oficială (și în online) a spectacolului Pool (no water), producție a Teatrului Maghiar de Stat Cluj. Așa cum s-a spus la conferința de presă organizată astăzi, 9 iunie 2020, spectacolul va fi un atipic din toate punctele de vedere. O echipă bilingvă, formată din artiștii Radu Nica, Andu Dumitrescu și Vlaicu Golcea, alături de 5 dintre actorii Teatrului Maghiar de Stat din Cluj: Ándrás Buzási, Andrea Kali, Csaba Marosán, Kinga Ötvös, Csilla Varga au reușit să creeze ?????? performance teatral cinematografic ?????? din România!
Un spectacol despre care am vorbit acum ceva timp cu Radu Nica (găsiți interviul integral aici) și pe care recunosc că-l aștept cu nerăbdare. Dacă alte teatre din România (independente sau nu) au ieșit din perioada de lockdown cu o serie de mici proiecte, aproape toate bazate pe performance-uri live cu un număr redus de actori, care s-au ținut în aer liber – curți interioare ale teatrelor, acolo unde există, sau chiar acoperișurile clădirilor – și/sau combinații de performance-uri și proiecții video/multimedia, Radu Nica și echipa cu care a lucrat au optat pentru un spectacol lucrat integral în offline, filmat scenă cu scenă, iar sutele de cadre prelucrate vizual de Andu Dumitrescu și sonor de Vlaicu Golcea, cel care asigură și muzica spectacolului.
Produsul artistic este greu de încadrat din punctul de vedere al terminologiei de specialitate și așa cum spunea și domnul director al Teatrului Maghiar de Stat, Gábor Tompa, nu ne interesează acest aspect, cât felul cum va fi primit Pool (no water) de către public, cum va fi receptat produsul artistic de către fidelii teatrului, spectactori obișnuiți să vină în sala de spectacole și să-i urmărească în direct pe actori. Am spicuit câteva dintre ideile exprimate în cadrul conferinței de către Gábor Tompa, Radu Nica și Andu Dumitrescu, cele care mi s-au părut a fi cele mai importante pentru potențialii spectactori.
Discuția moderată de domnul Gábor Tompa a plecat de la întrebarea adresată celor doi – Radu Nica, respectiv Andu Dumitrescu: în ce măsură ați simțit (în timpul lucrului) că acest moment – starea de urgență instalată ca urmare a pandemiei de COVID 19 – are un cuvânt foarte greu de spus în transmiterea mesajului proiectului (ca să nu spun spectacol).
Andu Dumitrescu: aș începe prin a spune că personajele sunt niște artiști din zona vizualului, deci chiar dacă am fi lucrat în condiții normale, tot în zona aceasta ne-am fi învârtit, într-un câmp vizual cât mai puternic și sonor și performativ. Când vorbim de artiști vizuali avem în vedere o zonă mai conceptuală, mai abstractă, așa încât ne-am gândit, cel puțin în primă fază, ca fiecare scenă din acest proiect să fie în sine un fel de performance personal al fiecărui actor în parte. De aceea, cred că izolarea aceasta n-a făcut altceva decât să ne dea un pic de boost; pentru că la nivel profund, de text, oamenii (adică personajele din piesă) chiar sunt izolați, de fapt și de drept, niște indivizi frustrați, ajunși la o anumită vârstă, care o invidiază pe cea care a reușit în viață. Așa că acum, chiar am fost 8 oameni, fiecare în celula lui, ceea ce s-a înscris perfect în ceea ce am vrut să facem în cadrul acestui proiect. Pentru noi a fost dificil să-i aducem împreună pe ei (pe actori), să facem niște conexiuni, pentru că noi am lucrat realmente izolați.
Radu Nica: am optat să mergem mai mult în zona de performativ; nu știu dacă la nivel de mesaj și de conținut s-a transformat foarte mult, dar cred că la nivel stilistic da. Pentru mine experiența cea mai pregnantă a fost când a trebuit efectiv să fac un exercițiu de încredere. Am fost aproape obligat de a face acest tip de exercițiu, pentru că realitatea mă obliga să nu pot deține efectiv controlul, ceea ce pentru un regizor este destul de traumatic.
Pool – credit foto Andu Dumitrescu
Gábor Tompa, în schimb, a accentuat ideea de proiect original: un produs în totalitate experimental; în primul rând, penru voi a fost pentru prima dată când ați făcut un asemenea film. În al doilea rând, pentru actori, care nu cred că au mai făcut filmulețe acasă, să se filmeze timp de două luni în continuu. Mie filmul mi-a adus aminte de lumea lui Laurie Anderson și filmul ei, Heart of a Dog. Cu toate că aici există un strat foarte dur al materialului, dat de piesa ca atare, totuși reiese și o anumită poezie vizuală. De aceea mi-am adus aminte de Laurie Anderson, pentru că și acolo este vorba despre o meditație asupra morții, asupra trecerii în neființă, dar în același timp sunt și foarte multe momente de poezie vizuală. Aici, sigur că spectactorul trebuie să aibă în vedere faptul că calitatea sunetului este determinată de faptul că vocile sunt înregistrate de telefon. Deci, nu ne putem aștepta la o calitate de film artistic, atâta timp cât nu există inginer de sunet. În schimb, muzica lui Vlaicu Golcea contribuie extraordinar de frumos la caracterul stilistic al proiectului, unifică această lume. Același lucru pot să-l spun despre „efectele” vizuale, pentru că aceste efecte mie îmi apar ca un fel de comentariu pe care voi îl aplicați scenelor și personajelor. De aceea personajele nu se deschid într-un mod liniar și nu planul narativ primează aici. Narațiunea este o stare.
Radu Nica a continuat să evidențieze dificultățile ridicate de modul de lucru efectiv: a fost foarte greu să controlăm ritmul, spre final eu n-am mai avut acest control. Faptul că totul s-a petrecut în izolare, că totul se petrecea mai lent, senzația de anxietate pe care am trăit-o cu toții, toate acestea se reflectă cumva în spectacol. Dacă inițial m-am speriat puțin, ca să fiu onest, după aceea mi-am dat seama că și asta ne spune ceva despre realitatea în care trăim. Și apropo de receptare (de cum va fi receptat proiectul de către spectactori) țin să spun că nu există o liniaritate a personajelor, cea care vine din scriitură, dar și din perspectiva de unicitate dată de sala de teatru.
Andu Dumitrescu a completat spunând că: da, n-am avut inginer de sunet, dar Vlaicu Golcea a făcut minuni! Inclusiv în ceea ce privește vocile.
Pool – credit foto Andu Dumitrescu
Gábor Tompa a evidențiat un alt aspect care ține de structura proiectului și anume acela că fiecare dintre actori și echipa de producție și-a adus propria izolare în acest proiect. De asemenea, tot în opinia domniei sale, ceva neconvențional la acest proiect a fost și munca cu actorii: n-a fost o muncă fizică, ca pe scenă, dar nici ca la producerea unui film, pentru că n-ați fost pe un platou de filmare. Actorii au fost proprii lor operatori. Filmul presupune o rigoare a încadrării și a duratei (cea care determină ritmul). De aici și întrebarea lansată lui Radu Nica și Andu Dumitrescu: ce dificultăți au derivat de aici?
Lui Andu Dumitrescu i s-a părut că: exact acest lucru este punctul forte al proiectului, pentru că așa a și început; ne-am tot gândit cum să facem să ieșim din zona felului cum gândim atunci când facem un spectacol, noi, actorii sau noi, regizorii; cum să ne comportăm mai conceptual, mai vizual. E un plus, pe care ni l-am asumat în totalitate. Inclusiv calitatea imaginii: cinci telefoane diferite, cinci camere de filmare minuscule, condiții de filmare total diferite etc. Dar toate acestea sunt asumate de fiecare în parte în sensul explorării.
Radu Nica, în schimb a afirmat că: din punctul meu de vedere, adaptarea a fost un pic mai dificilă, pentru că eu am pornit cu experiența și inerția a 40 de spectacole regizate până acum; a contat faptul că n-a existat comunicare în timp real și schimbul de energii n-a funcționat așa cum trebuie. N-au funcționat repetițiile cu toții împreună, ci doar unu-la-unu.
Ca o concluzie la tot dialogul purtat de către cei trei: ne așteptăm la un proiect inedit, cum nu s-a mai făcut până acum în teatrele din România, un proiect care îmbină arta actorului cu efectele vizuale și o ilustrație sonoră specială asigurată de Vlaicu Golcea. Un proiect care s-a folosit în mod creativ de condițiile impuse de declanșarea pandemiei și din care toți cei din echipa de proiect au ieșit transformați (în sensul bun al termenului).
Pool – credit foto Andu Dumitrescu
Câteva date tehnice:
Pool (no water) de Mark Ravenhill a fost publicată în 2015. Vechea gașcă s-a reunit în sfârșit după mulți ani. La academia de artă erau cu toții de nedespărțit. Între timp doi au murit, iar una dintre ei a dat lovitura – lucrările ei sunt râvnite de marii colecționari ai lumii. Ea îi invită pe ceilalți membrii ai grupului (care nu au depășit nivelul expozițiilor improvizate) la vila ei de lux. Chiar în seara reîntâlnirii gazda suferă un accident teribil. Timp de câteva săptămâni stă în comă la spital, înconjurată de prietenii care încep treptat să-i fotografieze corpul deformat. Documentarea suferinței le poate aduce în sfârșit succesul mult râvnit. Dar “obiectul artistic” se trezește din inconștiență și reclamă dreptul asupra fotografiilor. Din nou apare perspectiva ratării pentru cei lipsiți până acum de succes, așa că ticluiesc un plan de răzbunare.
Textul e o satiră cinică la adresa lumii artistice și a mediocrității ei (morale). E însă și o piesă despre societatea de azi, în care până și dreptul asupra imaginii propriului corp este negociabil. Ravenhill supune supraestetizarea lumii reale și înscenarea vieții private unui tir acid, căci însuși corpul uman, ca depozit identitar fundamental, a devenit un produs supus regulilor pieței.
Biletele pentru spectacolul online POOL (no water) pot fi achiziționate de pe situlwww.eventim.ro. Spectacolul va putea fi vizionat pe platforma eventim.ro, în perioada 10 iunie – 10 iulie. După achiziționarea biletului, veți primi două e-mail-uri de la Eventim: primul e-mail va conține biletul și codul de acces, iar în al doilea, pe care îl veți primi înainte de premieră, va fi trecut linkul unde veți putea viziona spectacolul introducând codul de acces.
Vizionarea spectacolului este posibilă din orice colț de lume, se joacă în limba maghiară, dar cu subtitrare în limba română și limba engleză și nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.
