Și caii se împușcă, nu-i așa? – despre speranță și alte tristeți

Horace McCoy a fost scenarist și prozator, trăind o viață demnă de marile filme ale perioadei interbelice americane, devenind o sursă de inspirație pentru propriile sale opere literare. McCoy nu a fost tipul clasic de scriitor, cu studii la marile universități și cu o existență așezată, ci, dimpotrivă, situația lui financiară și socială l-au determinat să abandoneze studiile și să muncească, apoi să lupte în Primul Război Mondial și, în cele din urmă, în timpul Marii Crize Economice, să ajungă la Hollywood, unde pășea pe un drum nesigur, sperând într-o celebritate fulgurantă, care se lăsa așteptată. Acest pas al vieții sale va fi reflectat și în romanul Și caii se împușcă, nu-i așa?, publicat în anul 1935, despre care Simone de Beauvoir afirma că este „Primul roman existențialist american”. Cartea a fost tradusă pentru prima dată la Humanitas Fiction în anul 2012 și reeditată în anul 2023, sub traducerea lui Dan Croitoru.

După Primul Război Mondial, situația economică a statelor combatante era una deplorabilă, fiecare dintre acestea încercând o relansare, o reconstrucție economică, necesară și reconstrucției statale. Situația Statelor Unite ale Americii a fost diferită, reușind să iasă din prima conflagrație mondială stabile, din punct de vedere economic, dar și politic. Însă, pe 24 octombrie 1929, în „Joia Neagră”, se prăbușea bursa de valori de pe Wall Street, marcând, astfel, începutul Marii Crize Economice, care a durat din 1929 până în 1933, afectând cele mai multe state americane și europene, deopotrivă. Consecințele au fost profunde, nu numai în domeniul financiar, cât și în cel social, politic. Oamenii și-au pierdut economiile, veniturile, dar, în aceeași măsură, și statutul social, mai ales, în ceea ce privește clasa socială de mijloc. În acest context istoric, a scris Horace McCoy romanul Și caii se împușcă, nu-i așa?, reflectând, într-o manieră limpede, repercusiunile acestui eveniment economic. În ceea ce privește lumea cinematografică, cea la care aspiră și autorul, dar și naratorul romanului, perioada interbelică a fost cea a efervescenței Hollywood-ului, locul în care se produceau cele mai multe filme și spațiul la care visa oricine dorea să devină celebru. Lumea centrului cinematografului mondial era una a talentului, însă și a compromisului, a promiscuității, a încercării, împlinirii sau ratării.

În romanul lui McCoy toate aceste aspecte istorice, economice și sociale sunt conturate cu fidelitate, prin intermediul drumului urmat de personajele sale principale, surprinse într-o conjunctură de viață a devenirii, a încercării de a se realiza. Gloria Beatty și Robert Syverten sunt doi tineri dornici de afirmare pe calea visului american, aspirând la un rol la Hollywood, care să le ofere celebritate și un rol de film, dar și în propria lor viață. Plecați din mediile lor sociale cu mari speranțe spre un viitor strălucit în lumina reflectoarelor, Gloria și Robert se întâlnesc total întâmplător și ne spun o poveste pe cât de realistă, pe atât de dramatică.

Mișto cum am cunoscut-o pe Gloria. Și ea încerca să obțină un rol de figurație în filme, dar asta am aflat-o abia târziu. Mergeam pe Melrose Avenue, după ce ieșisem de la studiourile Paramount, când am auzit pe cineva strigând „Hei, hei!”, așa că m-am întors și am văzut-o alergând spre mine și făcând semn cu mâna. M-am oprit și i-am făcut semn la rândul meu. Când a ajuns lângă mine, rămăsese fără suflu și era extraordinar de agitată, și atunci mi-am dat seama că n-o cunoșteam.

Cele două personaje sunt construite în antiteză, fiind diferite, în primul rând, în ceea ce privește percepția și viziunea asupra vieții. Robert este un tânăr liniștit și răbdător, sperând și încercând să își îndeplinească visul de a deveni regizor la Hollywood, de a ajunge pe celebra listă a Centralei, care îți oferea posibilitatea de a prinde un rol. În schimb, Gloria este o tânără pesimistă, cu înclinații morbide, vulgară și impulsivă, cea care îi va schimba definitiv viața lui Robert. Un prim pas pe care îl fac cei doi este să se înscrie la un maraton de dans, constând în mii de ore de dans pentru a câștiga marele premiu de 1000 de dolari, maraton care putea aduce și șansa de a fi observat de o mare personalitate hollywoodiană dispusă să le ofere o oportunitate, aici putându-se observa și un scurt crâmpei din biografia autorului.

O sută patruzeci și patru de perechi se înscriseseră la maraton, dar, după prima săptămână, șaizeci și una abandonaseră. Conform regulamentului, trebuia să dansezi o oră și cincizeci de minute, apoi aveai dreptul la o pauză de zece minute, în care puteai să dormi dacă voiai. Numai că în aceleași zece minute trebuia să te și bărbierești, să te speli, să ți se îngrijească picioarele sau ce mai era nevoie.

Prin ochii naratorului, cititorul poate asista la scenele petrecute la acest maraton de dans și, de asemenea, poate observa tipurile umane prezente în cadrul acelui eveniment. Organizatorii sunt indivizi dornici să se îmbogățească rapid, aducând laolaltă pentru săptămâni întregi, tineri de toate tipurile, expunându-i, fără acces în afară, la probe de efort fizic și psihic greu de dus, expunându-i, în aceeași măsură, unor excese de violență, fără precedent. Astfel, pentru Gloria și Robert, a rezista în fiecare oră, zi este o chestiune dătătoare de speranță, dar se transformă și în cea mai dificilă cursă de a supraviețui în mijlocul unei lumi și ea, la rândul ei, într-o continuă căutare și transformare. Însă, pare că drumul lor poate să se despartă la finalul maratonului de dans, în momentul în care pentru Robert exista speranța unui șanse acordată de domnul Maxwell, prin intermediul celei mai fidele spectatoare a acestui maraton, doamna Layden. În schimb, pentru Gloria, fiecare zi este o adâncire și mai profundă într-o stare de depresie, de suferință, vorbind tot mai des despre moarte. Lumea americană a interbelicului este una a violenței și compromisului, a luptei pentru a ajunge departe sau pentru a supraviețui, ceea ce avea să se petreacă și în cadrul maratonului de dans, încheiat mai devreme tocmai din cauza unor focuri de armă, soldate cu victime, printre care și doamna Layden, atinsă de un glonț rătăcit.

La capătul unui drum izolat unde nu se ivește lumina mult așteptată, fiecare o ia pe o cale sau se oprește, ceea ce se petrece și cu povestea lui Robert și Gloriei. Intercalând prezentul cu trecutul, autorul realizează tablouri stratificate între ieri și azi, între ce a fost și ce nu va mai fi, realizând legătura între un episod din copilăria lui Robert și pragul în care se afla acum. Și caii se împușcă, nu-i așa? este replica ce va reînvia în memoria bărbatului, în același timp cu zgomotul surd al unui val care se spărgea de zid, asemenea unuia dintre cele două destine.

Romanul lui Horace McCoy, care a dat naștere și filmului omonim din 1969, este unul despre viață, fără metafore și dedesubturi, despre partea crudă a viețuirii și supraviețuirii, într-o lume absurdă și rece. Personajele sunt construite realist, fără poezie, ci încărcate de povara unei existențe asemenea unei gropi din care lupți să ieși, până obosești și abandonezi. Atunci mai rămâne sunetul gol al valului lovit cu putere de dig.

Și caii se împușcă, nu-i așa? de Horace McCoy