În urmă cu un an descopeream, încântată, Exorcizat, romanul de debut al lui Radu Găvan, care a primit premiul de debut „Mircea Ciobanu”- ediția 2015 și despre care am scris aici la vremea respectivă. La fel de mult m-a încântat Neverland și așteptam nerăbdătoare ceva nou de la acest tânăr scriitor. Și iată că Radu Găvan a revenit de curând cu un volum de povestiri, disponibil doar în format digital, dar gratuit, ceea ce îl face accesibil oricui deține un gadget sau îndrăznește să citească direct pe monitorul calculatorului. Eram curioasă să văd cum se descurcă în proză scurtă, dacă reușește să transmită cu aceeași intensitate trăirile în bucăți mai mici ca întindere.
Volumul cuprinde șapte povestiri care, în esență, au în centru familia, într-un fel sau altul, deși subiectele lor diferă. Și diferit le-am perceput și eu. Unele m-au cutremurat de-a binelea, prin frazele care parcă îmi treceau prin suflet. Altele m-au șocat oarecum, deși eram obișnuită cu maniera dură în care scriitorul abordează uneori problemele. Alăturarea aceasta de imagini suave cu imagini dure am remarcat-o în cadrul romanelor și se manifestă la fel de încântător și în cadrul acestor proze de mici dimensiuni. Dar voi înceta a face comparații cu romanele lui Radu Găvan, pentru că ne aflăm pe un cu totul alt teritoriu, unul în care se pot atinge puncte sensibile în doar câteva pagini.
„Am închis ochii și l-am văzut pe tata, înalt și slab, cu un trenci ponosit pe el, l-am revăzut în mijlocul haitei de maidanezi, drept ca o statuie, blestemând și strigând, ba nu, urlând, și m-am văzut pe mine, mic, lipit de el, fiindu-mi groaznic de teamă, dar știind în același timp că nimic nu mă poate atinge, nici colții câinilor, nimic, câtă vreme eram lipit de el.” – „Frica de câini”
Autorul și-a creat un stil care fascinează și zgârie totodată, expune cu nonșalanță cadre ale lumii în care trăim fără să menajeze în vreun fel cititorul care se încăpățânează să vadă în jur imagini idilice. Frazele sale te lovesc în plin, nemiloase ca și realitatea, pline de emoții de toate felurile și nu poți rămâne impasibil în fața lor, ceva se mișcă înăuntru. Radu Găvan îmbină simplitatea cu figuri de stil tăioase, crunte uneori sau dimpotrivă, dulcegi, trădând o sensibilitate aparte, un mod inedit de a percepe viața și lumea, în general, dar și sentimentele ce o guvernează, fie ele pozitive sau negative.
„Pe măsură ce ne-apropiam de groapă, inima îmi bătea din ce în ce mai tare și voiam să mă întorc, la fiecare pas îmi venea să fug acasă și să o aștept pe mama să vină, apoi să mâncăm ceva și să-mi povestească tot ce dorea ea ” – „Frica de câini”
Povestirea care dă titlul volumului m-a impresionat poate cel mai mult dintre toate, prin tristețea care răzbate din rândurile ei, încă din titlu – „Amurgul unui scriitor”, furmos și trist, cuprinzând în aceste trei cuvinte nostalgia dureroasă ce însoțește adesea actul de a scrie.
„Se privi îndelung în oglindă, examinându-și chipul și întrebându-se când și, mai ales, cum ajunsese acolo, în acel moment al existenței sale.”
Simplitate, cum spuneam, dar o simplitate capabilă să spună multe, să transmită mult, să aducă furnicături pe șira spinării. Emoția crește gradual în intensitate, în vreme ce planurile alternează, conturând o poveste cu un mesaj tulburător, la care m-am gândit adesea după aceea. Scriitorul din centrul acestei povestiri nu este un alter-ego al autorului, cel puțin la prima vedere, dar ar putea fi, într-o oarecare măsură. Și la fel de bine în el se poate regăsi oricine are această pasiune de a scrie.
„ – De ce scrii? voiau ei să știe și de fiecare dată bărbatul alegea aceleași răspunsuri – Scriu pentru mine, pentru că am nevoie, pentru că îmi place… În acea dimineață însă, când timpul trecuse de mult peste toate răspunsurile, își dăduse seama că singurul răspuns care mai rămăsese era – Scriu ca să nu uit. ”
O emoție la fel de intensă am simțit citind Dulce nepăsare, un gol în stomac în fața nostalgiei și a resemnării. Volumul concentrează o multitudine de astfel de sentimente, ascunse în noi, în unii dintre noi sau poate în fiecare, chiar dacă nu o recunoaștem nici față de noi înșine. Viața palpită în aceste povestiri, învârtindu-și prin fața ochilor cititorului fațetele crude, dar și pe acelea luminoase, fără a le delimita, pentru că nici în realitate ele nu se separă. Brutalitatea și duioșia se întâlnesc în același cadru și finalul nu poate fi mereu ca în basme, uneori rămâne în urmă un gust amar, care, asemeni unui tonic, întărește. Deși mă consideram familiarizată cu stilul lui Radu Găvan, surprizele nu au întârziat să apară. Dincolo de amprenta scriitoricească pe care el și-a conturat-o, am descoperit subiecte inedite, unele întinzând la maxim coarda imaginației, așa cum se întâmplă în povestirea Într-o vineri din decembrie, care mi-a dat ceva fiori reci, dar privită în profunzime, o văd ca pe o îndrăzneață metaforă privind iubirea.
De fapt, dacă este să caut în dedesubturile fiecărei povestiri, în toate găsesc forme ale iubirii, uneori mai dureroase, alteori blânde. Nu pot să nu remarc apropierea de cititori, realizată prin scurtele introduceri în care se aude vocea scriitorului și nu aceea a naratorului, trasând astfel o linie clară între cei doi, o linie poate necesară, având în vedere că aproape toate povestirile sunt scrise la persoana întâi.
Bucăți de viață dezbrăcate de ambalajul atrăgător, proze dense, scurte, dar copleșitoare, așa aș descrie pe scurt acest volum de povestiri. Singurul regret este că aș fi vrut să fie mai multe.
„Amurgul unui scriitor” poate fi descărcat gratuit de aici.
E-book
Anul apariției : 2016
ISBN: 9781370482221
