Într-o lume a eternului prezent, în care amintirile se stochează aproape instantaneu în medii virtuale, doar pentru a fi uitate cât mai repede, orice demers de recuperare a trecutului pare act glorios. În fapt, nevoia de a ne uita în urmă, peste umăr, denotă nesiguranță, instabilitate, incertitudine. Așa și este: nu poți trăi într-un continuu prezent, iar ca să construiești viitorul ai nevoie de trecut. Așa este de când lumea și pământul și oricât am încerca noi să credem că se poate și altfel, aflăm pe căi mai mult sau mai puțin indirecte că e imposibil altfel.
Victoria Nagy Vajda, inițiatoarea proiectelor Arbor, a avut ideea de a aduce în prim plan povești și scriitori în vogă la mijlocul secolului trecut, dar care astăzi sunt uitați din diverse considerente. Poveștile n-au nicio vină pentru că au circulat intens într-o epocă în care comunismul făcea ravagii, iar moldovenii erau obligați să folosească alfabetul chirilic; ele rămân la fel de frumoase și astăzi, personajele nu-și pierd din puteri și au toate șansele să fie iubite și de copiii născuți în ultimii ani. În fapt, vorbim despre povești cu filon de basm autentic și chiar dacă personajele și întâmplările se petrec de multe ori într-un timp foarte bine precizat – îți dai seama de asta după ce se mănâncă sau după cum decurge rutina zilnică – puterile supranaturale rămân aceleași, iar morala există și este pusă în valoare prin procedeele bine-cunoscute. Prima oară ești tentat să cauți nod în papură, acul în carul cu fân, dar după primele două povești uiți și te abandonezi lecturii ca atare. Cartea asta îi impune cititorului o singură atitudine: mintea deschisă.
Tipărită în format mare, pe hârtie lucioasă (aici am ceva de comentat, dar mă pun în pielea copiilor, cărora s-ar putea să le placă luciul hârtiei, așa că mă abțin), cu ilustrații care n-aduc deloc cu ceea ce numim noi în mod curent ilustrație de povești, Cartea poveștilor abandonate își face loc în orice bibliotecă. Ce este cu adevărat interesant este că ilustrațiile nu sunt realizate de o singură persoană, iar dacă te uiți la finalul cărți afli cu surprindere că tot niște copii au făcut desenele care însoțesc fiecare poveste. Anastasia Ciuko, Bianca Jechiu, Daria Verbițki, Elizaveta Leonteva, Elizaveta Șeremetev, Nikita Nistreanu, Octavian Cojuhari, Rubina Constantina Mugur, Sofia Partarescu, Sorin Sofronie au completat universul poveștilor, menținând atenția cititorilor pe narațiune, ceea ce este cu adevărat o mare calitate. Cartea poveștilor abandonate are și note de subsol, cuvinte explicate pe înțelesul copiilor de astăzi și chiar dacă în a doua parte a cărții este sunt decalate (nu apar pe aceiași pagină cu cuvintele care sunt explicate), ele sunt folositoare cititorilor. Mie, personal, cred că două sau trei cuvinte mi-au fost total necunoscute, celelalte le știam, ba au stârnit și ecouri în memoria mea afectivă. Dar nu trebuie uitate nici fișele de autor, căci toate poveștile au fost scrise de autori cunoscuți spre sfârșitul secolului trecut, oameni dedicați literaturii pentru copii, care și-au apropiat foarte mult copilăria ca stare și au împărtășit frumusețile acestei lumi cu toți ceilalți împătimiți ai cititului.
Cartea poveștilor abandonate există și în format audio, găsiți QR pe coperta a patra a volumului, iar pe site-ul fundației condusă de Victoria Nagy Vajda găsiți și câteva clipuri înregistrate special pentru acest proiect, povești citite de voci reprezentative ale lumii culturale din Moldova de peste Prut. Un demers prefațat de Bogdan Crețu, care punctează câteva din avantajele acestui volum, dar pentru mine această carte reprezintă în primul rând un demers antropologic. Fiecare poveste în parte are fragmente din obiceiurile și tradițiile locului, spune câte ceva despre ocupațiile principalele ale adulților, afli din cele citite ce eroi bântuie visele copiilor, ce-i sperie și ce-i ajută să crească. O lume întreagă la care noi nu am avea altfel acces, pentru că fie n-am avut pe cine întreba, fie drumurile ne-au dus în cu totul alte zări decât înspre Basarabia. În fond, o să regăsiți același miez de poveste, arhetipul lui Jung, cel datorită căruia citim cu aceiași pasiune povești și la vârste înaintate.
Îmi doresc să avem cât mai multe astfel de proiecte, de recuperare și revalorizare a literaturii orale specifice, putem vorbi, din fericire, de un patrimoniu imaterial foarte bogat și specific, care nu poate fi ignorat și de care copiii generațiilor viitoare au mare nevoie. Cartea poveștilor abandonate este un exemplu de bună practică, dacă vreți, dar înainte de orice este o dovadă că se poate: cu o echipă valoroasă și motivată, cu entuziasmul asimilat unei pasiuni devoratoare. Să citim, deci, povești, cât mai multe povești!
***
Cartea reunește povești și povestiri de: Pavel Boțu (1933-1987) – „Duelul”, „Pe aripi de vânt”, „Linuț”, de Victor Prohin (n.1942) – „Povestea păpușii cu inimă de piatră”, de Sanda Lesnea (1922-2008) – „Cheia timpului”, de Aurel Scobioală (1941-2007) – „Stelele”, de Ariadna Șalari (1923-2016) – „Gigantul de hârtie” și „Povestea grâului”, de Gheorghe Gheorghiu (1922-2009) – „Cântec de leagăn” și de Ana Lupan (1922-1998) – „Mărul de zăpadă”.
*
Partenerii principali ai proiectului sunt Administrația Fondului Cultural Național (cofinanțatorul proiectului) și Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”. Alți parteneri sunt Teatrul „Alexei Mateevici”, Școala de Arte Plastice pentru Copii „A. Șciusev” din Chișinău, Școala de Arte Plastice pentru Copii „A. Foinițkii” din Tiraspol și Rivulet Studio.
