Tish face „homletă” cu un singur „hou”

„Dar mai întâi avea nevoie de un nume.

— Hap… tishuuu! a strănutat pasărea.”

Edwina Wyatt

Dacă nu le vezi, nu înseamnă că anumite lucruri sau ființe nu există.

Prietenul imaginar își cam alege numele, destul de simplu, în urma unui strănut. E adevărat că numele suferă transformări, pe parcursul aventurilor eroului nostru. Să dai nume unei jucării (unui prieten) înseamnă să-i recunoști statutul privilegiat. Pentru Charlie, el este Tish. Pentru Annabeth, este Tishbert. Pentru Izzi, este Bertie.

Tish este un prieten imaginar, deci invizibil. Pentru Charlie Dimple, Tish este însă cât se poate de real. Nu-i lipsește nimic din ce și-ar putea dori un copil să aibă perfecțiunea: nici aripile, nici coada, nici blana pufoasă, nici trompa de elefant, nici pofta de mâncare. Tish poartă pe cap o „husă de ceainic” și, când nu umblă pe capota autobuzului școlar, merge pe jos, cu umbrela.

Într-o primă definiție a prieteniei, Tish este cel care, mai neștiutor fiind decât copiii în preajma cărora apare, învață fiecare lucru pe rând. Simpatic, Tish învață să pronunțe corect sunetele, dar se întâmplă să mai greșească și să spună „voribil” în loc de „oribil”, „hou” și „homletă”, în loc de „ou” și „omletă”. În general, lucrurile sunt nu „minunate”, ci „vinunate”.

Cu Tish este nevoie de răbdare, iar răbdarea este, de data asta, a celor mici. Nimic nu se învață fără un pic de răbdare, virtute importantă, exersată devreme, în copilărie. Ar mai fi ceva interesant în acest episod în care oul poate deveni omletă, dar nu mai poate, ulterior, redeveni ou: Charlie îl învață pe Tish ce înseamnă „procese ireversibile”. Cine învață pe altul învață, la rându-i, mai bine.

Când Charlie îl desenează pe Tish, calitățile sunt folosite ca repere. Aproape de perfecțiune, niciodată perfect, prietenul este permanent pregătit de aventură și, mai ales, de isprăvi pe care cineva trebuie să le îndrepte:

„Această listă era numită: PRIETENUL PERFECT. Deşi arăta mai mult ca o fişă a postului decât ca o listă. În capul listei lui Bertie scria PICNICURI. Picnicurile erau importante pentru Bertie. Urma un alt cuvânt: MIC. Prietenul lui perfect urma să fie MIC. Şi prin MIC, Bertie voia să spună că prietenul lui ar trebui să fie destul de mic cât să se poată ascunde sub el pe furtună, dar nu atât de mic cât să se piardă în bolul lui de mic-dejun. A, da, MIC- DEJUN fiind al treilea lucru de pe listă. Nu să poată fi mâncat la mic-dejun, normal. Dar să stea la micul-dejun cu Bertie, în zilele în care Bella se simţea sofisticată şi independentă şi voia să mănânce singură. Independenţa era importantă pentru Isabella Applebee, care crescuse cât să se poată da singură în roata mare. Şi ceva cu care să mănânce fistic – un cioc sau poate un plisc. Poate gheare cu care să îi spargă coaja și cu care să se urce în copaci când s-ar juca de-a v-aţi ascunselea. Joaca de-a v-aţi ascunselea fiind un hobby al lui Bertie. Prietenul lui perfect ar mai avea şi corzi, ca un instrument. Ar scoate sunete când ea ar da din aripi sau când ar sforăi. Un pic ca o harpă, dar mai bună. Răbdarea, simțul umorului şi bunătatea erau esenţiale. Ar trebui să îi placă să discute despre chestii importante precum teorii cosmice, constelaţii, manguste şi alţi membri din familia Herpestidae, arhitectură, biscuiţi şi cele mai bune pungi-cadou. Un interes faţă de gimnastică nu era de dorit, dar nici descurajat. (Cu alte cuvinte, el ar tolera asta. De fapt, Bertie ajunsese destul de bun la tumbe, dacă îți înclinai capul şi închideai un ochi.)

Sunt eu, a scăpărat scânteia. Sau aş putea fi eu.” (pp. 239-240)

Copiii din această carte stau în case drăguțe (au unele și în copac!), au părinți atenți, care mai sunt și buni pedagogi, merg în parc, la film sau la muzeu, unii chiar la școală, alții doar la grădiniță. Dar sunt singuri în camerele lor frumoase, fiindcă n-au frați, n-au nici prieteni care să-i însoțească peste tot cu imaginația, așa cum și-ar dori ei. Un prieten îi face pe copii să devină mai buni, mai empatici și mai veseli. Izzy nu știe să împartă cu nimeni nimic, dar cere o pungă de dulciuri în plus pentru prietenul ei (imaginar) – fetița, egosită de fel, face un progres datorită lui Tish, pe care simte nevoia să-l ia în considerare la împărțitul darurilor.

Charlie Dimple știe și el că orice experiență împărtășită cu Tish își dublează valoarea, e mai palpitantă și poate fi trecută pe lista cu lucruri etern dezirabile – cea mai bună înghețată din oraș nu se mănâncă de unul singur, și e tare trist când se întâmplă asta:

„Charles mirosea delicios. A fructe de pădure şi… vanilie?

— Ah, Tish, abia a plecat.

— Cine abia a plecat?

— Domnul Confetti. Maşina de înghețată era chiar aici. Nu mi-a venit să cred. Voiam să îți iau o înghețată cu fructe de pădure, dar s-ar fi topit până acasă. Scuze.

Apoi, Tish a auzit un crac și a crezut că poate era inima lui, sfărâmându-se. Dar era doar banca pe care stăteau. A aterizat cu o bufnitură pe asfaltul rece şi dur.

— Data viitoare, a zis Tish.

— Data viitoare, a spus Charles.” (pp. 66-67)

Rolul cel mai interesant al lui Tish este acela de a-i obișnui pe cei mici cu diverse responsabilități și, mai ales, cu lucruri simple din ecuația relațiilor armonioase: grija fața de sentimentele celuilalt, dorința de a-i face o bucurie, tristețea de a-i fi pricinuit o problemă, exprimarea îngrijorării sau a recunoștinței, exersarea capacității de a găsi soluții pentru situații noi etc.

Lui Tish nu-i convine că vinovat, din cam toate situațiile, iese doar el – de exemplu, cine putea să mănânce toți biscuiții, dacă nu el, ca prieten imaginar?! Părinții nu pricep exact cum stă situația, că nu copilul, ci prietenul imaginar înfulecă tot, așa că biscuiții dispar un timp din dulapul bucătăriei.

Dacă există un prieten perfect, atunci și acesta are, la rândul său, nevoie de un prieten perfect. Chiar dacă prietenia poate să nu dureze, să nu țină toată viața (și asta se învață!) și nu are tot timpul aceeași calitate, dorința de a avea permanent pe cineva înțelegător lângă tine este firească – este creatoare de echilibru.

Din cartea aceasta, părinții și copiii pot învăța împreună câteva lucruri despre importanța relațiilor: tensiunea dintre așteptări și confirmări, răbdarea, dorința de independență confruntată cu dependența de ceva sau de cineva, puterea presupozițiilor și a adevărului revelat.

Despre autoare aflăm câteva luucruri din prezentarea editurii:

Australianca Edwina Wyatt a fost avocată și profesoară înainte să scrie cărți pentru tinerii cititori. Romanul ei de debut în literatura pentru copii, The Secrets of Magnolia Moon, a câștigat CBCA Honour Book of the Year for Younger Readers și s-a numărat printre finaliștii Readings Children’s Book Prize. Edwina locuiește cu soțul ei și cu cei doi copii ai lor în Australia, alături de un câine și de prea mulți pui de găină.
Odette Barberousse (pseudonimul lui Aurélie Barbedette) este artistă și ilustratoare franceză. Preferă desenul în creion și creioane colorate, iar Tish reprezintă debutul ei în lumea cărților.

Las mai jos alte fragmente:

„Strălucind de încântare, scânteia a sfârâit şi a zumzăit în jurul capului lui Bertie. Ale- ge-mă pe mine, alege-mă pe mine! Până când blănosul a prins-o în mintea lui ca pe un licurici într-un borcan. Când a ajuns înăuntru, ceva puternic a început să se formeze. Ideea s-a extins şi s-a umflat până a făcut puf!

O imagine i-a fulgerat prin faţa ochilor. A văzut pe cineva. Sau ceva. În camera lui. Un fel de pasăre. Era un pic neclară şi ştearsă pe margini. Dar iat-o. Prietena lui perfectă. Ei bine, aproape perfectă. A rămas cu gura căscată când s-a dat un pas înapoi ca să-şi admire opera. I s-au aburit ochelarii. În viaţa lui nu mai văzuse ceva atât de grandios. Atât de perfect. Bertie şi pasărea s-au uitat unul la altul, inimile lor bătând împreună ca aripile unui fluturaş.

— De unde ai venit?

— De Nicăieri, a ciripit ea.

Bertie şi-a lovit coada de podea. Inima lui a tresărit. Căci avea un loc Undeva doar pentru ea, pe capul lui. Era un loc Perfect. Locul perfect pentru a merge Oriunde.” (pp. 240-241)

„Acum, că ştii despre Tish, este numai al tău. Tish, cel rapid ca o mangustă, dar leneş ca un urs. Tish, greoi ca un mamut, dar cu inima uşoară ca fulgul. Tish, care are aripi mici şi îndesate şi poate aproape-cât pe ce să zboare. Tish, pe care-l podidesc lacrimile când e fericit, înfometat sau furios.

Să-i transmiţi salutări din partea mea dacă îl vezi vreodată, căci demult a fost al meu.

S-ar putea să arate diferit acum. S-ar putea să aibă un nume diferit. Dar a rămas la fel la capitolele care contează cu adevărat. Şi o să îl întâlnești, dacă îl cauți destul de bine. E doar o chestiune de timp. Ori s-ar putea să întâlneşti pe Altcineva, căci, graţie imaginaţiei sale, Tish nu mai este ultimul de felul lui.” (p. 243)

„— Este ceva ce-ți place să faci doar de dragul de a-l face.

Părea să facă o mulţime de lucruri tot timpul. La drept vorbind, nu era sigur dacă îi plăceau sau nu. Sau dacă se distra. Nu se gândise niciodată cu adevărat la asta. Nu-și putea imagina altfel lucrurile.

—De unde îti iei un hobby? a întrebat Tish.

— Îl găseşti, sau el te găseşte pe tine.

Tish se ridică si miji ochii, privind în spatele lui. Nu era sigur că îi plăcea sunetul a ceva care îl urmăreşte, furişându-se spre el prin iarbă.

— Există o mulțime de hobbyuri diferite. Ai putea învăța să cânţi la un instrument sau o limbă nouă. Ai putea să faci un sport sau să începi o colecţie.

— Oh, spuse Tish, întinzându-şi coada. Atunci am deja un hobby, din moment ce am colectat lucruri toată săptămâna. Uite!” (p. 122)

„—Din observaţiile mele, fisticul este cel mai rău şi cel mai dezgustător fel de mâncare.

— Ooo!

— Oribil! s-a cutremurat Charles. Groaznic!

— A, da, voribil, a repetat Tish, încercând să nu saliveze prea tare. Vroaznic.

Dar Tish nu prea credea că fisticul e atât de oribil sau groaznic.” (p. 46)

„—Deci, ce crezi despre noua casă și despre şcoala ta nouă? întrebă mama lui Charles.

— Vinunate! zise Tish, scoţându-şi o aşchie a farfuriei de porţelan dintre dinții din faţă.

Dar apoi şi-a dat seama: mama lui Charles nu îl întreba pe el. Îl întreba pe Charles.

Charles s-a jucat cu mâncarea pentru o vreme. Când a răspuns, parcă nu era vocea lui. Părea că e doar pe jumătate acolo, vocea îi era slabă şi îndepărtată.

— Nu-i rău.

— Dar nici bine?

Charles a ridicat din umeri, iar mama lui a oftat.

— Probabil ţi-e dor de tatăl tău şi de prietenii tăi, dar te vor vizita. Într-o zi, vei descoperi că lucrurile sunt normale şi familiare. E doar o chestiune de timp.

Charles a încuviinţat tăcut. lar Tish şi-a mai dat seama de un lucru: și Charles căuta pe Cineva. Încerca să aibă o viaţă, exact ca Tish. lar când Tish s-a uitat la Charles, a simţit că băiatul știa că lucrurile vor sta mai bine, undeva în partea logică şi mai mare a creierului său. Dar uneori, la fel ca Tish, Charles avea dificultăți să-şi imagineze.” (pp. 47-48)

„Procese ireversibile. Puse tigaia pe foc şi topi o felie de unt. De pildă, poţi să transformi un ou într-o omletă. Amestecă oul şi adăugă puţin lapte. Dar nu poţi să transformi înapoi omleta în ou.

Charles răsturnă amestecul în tigaia fierbinte. Lui Tish îi lăsa gura apă de la mirosul de unt și ouă. Privi cum Charles aruncă omleta în aer și o prinde înapoi în tigaie. Nu mai arăta ca un ou. Tish aşteptă până când Charles scoase omleta, o tăie în bucăți subţiri şi o acoperi cu ketchup.

— Încearcă, îl îndemnă Charles, ştergându-şi ochelarii aburiţi.

Tish se apropie şi ronţăi o bucată.

— Nu, Tish, râse Charles, voiam să zic să încerci să transformi la loc omleta în ou.

Tish se holbă la omletă.

— Homletă – zise el, mijindu-şi ochii şi neputând să pronunţe cuvintele din cauza salivei, fii un hou!” (p. 22)

Tish de Edwina Wyatt