„Bărbatul care voia să fie iubit și motanul care s-a îndrăgostit de el” – o căutare

Thomas Leoncini este scriitor, jurnalist și psiholog. Este autorul unor studii și articole de specialitate, de versuri, dar și de romane. În anul 2022, publica romanul L’uomo che voleva essere amato e il gatto che si innamorò di lui, tradus la Humanitas Fiction de Liliana Nechita, în anul 2024, în colecția Raftul Denisei și este romanul despre care Papa Francisc nota o călătorie încântătoare în lumea fanteziei, o carte fascinantă care mi-a plăcut mult.

Volumul este structurat în două planuri care se îmbină și ajung să se contopească în cuprinsul scrierii: pe de o parte, existența insolită, superficială, anondină a lui Christian, un agent imobiliar de succes, șoferul unui Porsche, locatarul unei vile imense, care în fiecare zi a vieții sale urmărește sporirea prestigiului și a veniturilor, trăind între clipele rămase între o lovitură financiară și o alta, iar, pe de altă parte, cel de-al doilea plan urmărește metamorfoza personajului principal, sub efectul unor semne pe care le primește, asupra cărora stăruiește pentru a le interpreta și a le urma, parte în care autorul inserează tacit și un gram de fantastic, fără a deturna acțiunea.

Mereu am crezut că banii, succesul și puterea, adică acele lucruri care-mi lipsiseră în copilărie și adolescență, mă vor face să-mi iau revanșa asupra vieții. Am învățat destul de devreme că absența e o prezență covârșitoare: dacă știi că ceva ar putea fi al tău, că ceilalți sunt mai fericiți cu ace lucru, atunci acea lipsă se materializează într-un fel în capul tău. De îndată ce o percepi, începi să-i dai importanță, și atunci ai două alegeri: ori te conformezi statutului tău și îl accepți, ori te arunci în mijlocul arenei și începi să lupți pentru a deveni cineva.

Romanul are un puternic strat psihologic, unde se poate identifica formația autorului, tușele psihologului de profesie. Prima parte a vieții și ambiția de a deveni cineva, faimos, bogat sunt puternic influențate de traume ale copilăriei, de situația financiară a unei mame singure, care își crește unicul copil într-o perioadă economică dificilă, fiind nevoită să treacă de la un loc de muncă la altul, dar și durerea de a nu-și fi cunoscut niciodată tatăl, nevoit să plece pe front de unde nu s-a mai întors niciodată, lăsându-i copilului încă nenăscut un ceas ca un dar de la cel care nu mai avea să facă parte din viața sa. Toate aceste experiențe timpurii și marcante pentru un copil, care îi întorc într-un fel sau altul cursul firesc al copilăriei, cunoscută ca perioada existenței unui om lipsită de griji și dedicată jocului, își pun o amprentă puternică asupra devenirii lui Christian, bărbatul care va încerca în fiecare zi să recupereze ceea ce nu i-a fost dat să aibă și să fie.

De atunci am fost doar Christian. Copilul dispăruse, și eram gata să lupt pentru a depăși orice obstacol; știam că nici o funie imaginară nu m-ar fi salvat în timpul salturilor mele în gol. Riscul de a cădea reprezenta simbolul vieții noi care mă aștepta, calea spre succes care m-ar fi distrus sau m-ar fi salvat.

De asemenea, romanul cuprinde și o altă problematică esențială, actuală: influența societății asupra devenirii unui individ, în ce măsură alegerile individuale, personale sunt marcate de lumea în care trăim. Societatea impune un ritm, deseori extrem de alert, greu de ținut pasul cu el, însă nu imposibil. A avea și nu a fi devine noua regulă, a acumula și a nu a deveni este noul canon, care se aplică în cazul personajului central al cărții. Trăind ani buni sub semnul alertei de a avea din ce în ce mai mult, Christian se transformă într-una din multele victime ale societății în care viețuiește, cea care îi impune tot, oferindu-i iluzia libertății, trăind zilnic într-un carusel care ajunge să i se pară firesc, ba chiar cel mai bun lucru. Toate până într-o zi, cea a unei mari întâlniri. Trebuia să fie o întâlnire de afaceri, un nou succes în carieră și financiar pentru bărbat, însă dialogul cu domnul Carter, un individ în etate care parcursese etapele vieții în care se afla Christian, îi oferă celui din urmă perspectivele unor profunde semne de întrebare asupra propriei existențe. Întâlnirea este dublată de apariția, rând pe rând, a unor bilete misterioase, găsite în mașină sau în casă, pe fiecare fiind scrise niște versuri, care reușesc să îi deschidă un nou orizont.

Cu cât te afunzi mai tare în viața de zi cu zi, cu atât devine mai palpabilă absența uneia dintre activitățile cele mai neglijate ale timpurilor noastre: introspecția. Nu mai avem nevoie de ea, o substituim cu senzații noi, cu surogate, cea mai mare parte dintre ele transmise prin telefon. Ajungem să avem obsesia inconștientă a ecranului: ne uităm dacă am primit vreun mesaj sau dacă e vreun comentariu care ne privește, dacă cineva, undeva, se gândește la noi sau dacă a dat de înțeles public c-ar avea nevoie de noi. Cu alte cuvinte, ne asigurăm ca nu cumva să pierdem ocazia de a ne simți importanți sau utili.

Astfel, începe parcurgerea drumului metamorfozei, însă nu singur, ci însoțit de un motan mic și roșcat, pe care Christian îl găsește, inexplicabil, în propria sa casă. Joshua devine un alter ego al lui Christian, care îi va rămâne aproape în toate etapele pe care avea să le parcurgă pe drumul către vârful muntelui. Un itinerariu dificil, riscant, pe parcursul căruia, nu întâmplător, bărbatul și motanul vor întâlni diverse persoane reale sau învăluite în fantastic, fiecare jucând propriul rol. De fapt, fiecare entitate întâlnită este întruchiparea a ceea ce îi lipsea sau a ceea ce căuta în subconștientul său Christian. Pentru a ajunge în vârf, însă, la înălțimea maximă, este necesar a depăși obstacole, de a rezista, de a persevera și, mai ales, de a spera. Capătul drumului este încununat de marea întâlnire, la rândul ei cuprinsă de mister, care are multiple valențe: de a ajunge la esență, de a ierta și de a înțelege, de a deveni ceea ce acolo jos, în oraș, nu ar fi avut niciodată răgazul.

Cuprins de o melancolie nesfârșită, mi-am propus să nu povestesc nimănui ceea ce se întâmplase: majoritatea oamenilor m-ar fi luat de nebun. Din acel moment am știut într-adevăr că nu voi mai fi singur niciodată. M-am căutat prin buzunare și am văzut că nu mai am nici unul dintre mesajele primite […] Am privit orizontul, frecându-mă la ochi și lăsându-mă mângâiat de primele raze de soare. L-am luat în brațe pe Joshua și l-a, sărutat. Eram fericit.

Dincolo de a fi un roman bine scris, așezat, Bărbatul care voia să fie iubit și motanul care s-a îndrăgostit de el, este și o imagine în oglindă a societăților noastre contemporane. Romanul se constituie într-o pledoarie pentru viața care merită trăită și aruncând, măcar din când în când, un ochi către cer, respirând un aer deconectat de viteză și grabă, oferindu-ne mici sau mari momente de introspecție, de reflecție, care sunt, în cele din urmă, specifice ființei umane.

Bărbatul care voia să fie iubit și motanul care s-a îndrăgostit de el de Thomas Leoncini