„Lup roșu, negru leopard” de Marlon James

„Mama mea are permisiunea să citească toată cartea, în afară de două pagini.” (Marlon James)

Să ne gândim la un tărâm fantastic, cu regate în care trăiesc regi, patriarhi, oameni liberi și sclavi. Regate libere și independente, extrem de variate, aflate la diferite etape ale civilizației, dar în același timp în legătură strânsă cu lumea mistică a vrăjitoarelor, vampirilor și antropomorfilor. Închipuiți-vă zece și nouă uși invizibile prin care poți scurta călătoria din regat în regat de la câteva săptămâni de mers la câteva secunde. Uși prin care regula este de a circula doar într-un singur sens, ca să rămâi în viață. Imaginați-vă Răul pur într-un context alimentat de miturile vechii Africi. Acest Rău pur fură un copil găzduit de un Patriarh de o erudiție ieșită din comun, care se află într-un conflict deschis cu Regele. Toți membrii familiei Patriarhului sunt omorâți cu o cruzime inimaginabilă.

Cine este acest copil și unde a fost dus, urmează să afle Copoiul. Copoiul are nasul foarte fin și este plătit pentru a găsi pe oricine după miros și a-l aduce celui care i-a făcut comanda, chiar dacă pentru aceasta trebuie să meargă și în lumea-din-care-nimeni-nu-se-ntoarce. Copoiul pornește la drum însoțit de alți luptători: un om-leopard, un Ogo, o vrăjitoare și alte făpturi din imaginarul colectiv african.

Cu cât înaintăm în aventură, cu atât înțelegem că istoria adevărată este despre altceva, iar povestea este o legendă care ne aduce răspunsurile pe care nu le așteptăm.

Copoiul este un ku. El nu este circumcis. Circumcizia, spune mitul, este ritualul conform căruia partea feminină este îndepărtată din bărbat până la o anumită vârstă. Așa cum odată cu îndepărtarea clitorisului, restul de bărbat este eliminat din femeie. Acest ritual în unele culturi face diferențiere absolută – bărbatul devine bărbat, femeia devine femeie. Copoiul nu a fost supus ritualului de separare, prin urmare, el a rămas undeva pe mijloc, nici bărbat nici femeie. Partea feminină din el îi dictează alegerile sexuale, ar putea fi o primă idee, sau poate nu, poate istoria personală și atitudinea față de mama lui își pune amprenta, nu vreau să mă dau cu părerea.

Eu am vorbit mult despre această carte celor care mă întrebau ce mai citesc. Recunosc, m-a fascinat fără ca să fie genul meu de lectură. Eu iubesc cărți complicate, care îmi vor frământa mintea încă cel puțin câteva zile sau, mai bine, săptămâni după ce le închid. Rareori ajung să citesc aventuri, pentru că nu prea îmi țin mintea ocupată. Dar această carte ridică mai multe întrebări: unele actuale, altele fundamentale. Cele actuale vizează – feminismul, femicidul și incluziunea, și cea fundamentală – problema Răului. Dacă Răul nu este unul dobândit de persoană prin naștere ci prin asimilare, putem să îi dăm persoanei o șansă la convertire în ceva mai acceptabil social?

Așa cum ziceam mai sus, am povestit multora despre această carte violentă, cu limbaj licențios și relații homosexuale și am rămas un pic amuzată și mirată de unele reacții gen: și, Diana, ție îți plac așa cărți? plasându-mă astfel în mod automat în unul din sertarele din mintea lor îngustă. Ori aici nu este despre ce cărți îmi plac mie și nici despre orientarea sexuală a autorului. Este despre ce vrea să spună cartea. Ori toate acestea nu vin în mod gratuit*, ci vin pentru a crea un context care să facă plauzibilă acțiunea și istoria. Și nu trebuie să faci eforturi colosale de gândire ca să înțelegi către ce te duce autorul:

„Odată am căutat o fată moartă care nu era moartă. Răpitorul ei o ţinea închisă într-o urnă funerară îngropată în spatele casei şi o scotea de câte ori îşi dorea distracție. Îi punea căluş la gură şi o lega de mâini şi de picioare. Când l-am găsit, tocmai îşi culcase copiii şi-şi lăsase nevasta ca să se ducă în spatele casei şi să se joace cu fata. A dat deoparte vegetaţia cu rădăcini scurte şi nişte pământ, apoi a scos trestia goală pe dinăuntru pe care o înfipsese în partea de sus a urnei ca să poată respira fata. În noaptea aceea însă era Nyka în urnă, nu ea, iar Nyka l-a înjunghiat pe om într-o parte, făcându-l să dea înapoi clătinându-se pe picioare şi ţipând. I-am ars un picior de la spate și a căzut. Am luat o bâtă şi i-am stins lumina. Când s-a trezit, era legat de copac lângă locul în care îngropase urna. Fata era slăbită și nu se ţinea pe picioare. I-am pus o mână pe gură, cerându-i să nu facă zgomot, și i-am dat un cuţit. I-am ținut amândoi mâna să nu tremure în timp ce împingea cuțitul în burta lui, apoi în piept, apoi din nou în burtă, iar şi iar. El a țipat pe sub căluş până n-a mai putut să țipe. Voisem să-i dau fetei satisfacția asta. Apoi i-a căzut cuțitul din mână şi s-a întins lângă mort, plângând. După aceea, ceva s-a schimbat în Nyka. Eram noi mincinoși și hoți, dar nu eram ucigaşi.

…

-Ai băut din ea? a întrebat el. Bun. Când am vorbit noi ultima dată despre tați, ai zis că te-ai încăierat cu-al tău. Într-o zi, vine tata acasă după o zi de nemuncă, doar de uneltit şi complotat şi fără niciun rezultat. Distracția lui era să dea în noi. La un moment dat l-a lovit pe frate-meu în ceafă cu un toiag şi de-atunci frate-meu a rămas prostǎnac. Mama făcea pâine de sorg. A bătut-o şi pe ea. Odată a altoit-o cu toiagul şi două luni a ţopăit mama într-un picior, iar după aia a tot schiopătat. Aşa, carevasăzică, să zicem că e vorba de-o seară când se-ntoarce el acasă de la băut, ridică bastonul şi mă pocneşte pe mine în ceafă. Pe urmă mă loveşte cu piciorul şi mă bate așa căzut pe jos cum eram, îmi mai zboară un dinte, țipând la mine să mă ridic ca să mai încasez nişte bastoane. Într-o bună zi o să stăm și-o să vorbim despre tați, Copoiule. Așa, carevasǎzică, să zicem că ridică bastonul să-mi dea în cap, dar e prea lent, iar eu, prea rapid, şi-l prind din zbor. Pe urmă îi smulg bastonul din mână și-i trag una în cap. Cade pe jos, așa, pur şi simplu. Eu iau bastonul şi-l bat, şi-l bat, şi el ridică mâna să se apere, şi-i rup toate degetele, el se apără cu brațele ridicate, eu îi rup şi brațele, el saltă capul şi-i sparg capul până aud pâr, pâr, pâr, şi-l lovesc în continuare, şi-apoi aud trosc, şi-apoi pleosc, pleosc, şi mama ţipă: Mi-ai omorât bărbatul, l-ai omorât p pe tatăl fratelui tău. Cum o să mai mâncăm? L-am ars în spatele colibei. N-a întrebat nimeni de el, că nu-l plăcea nimeni, şi toată lumea s-a bucurat de mirosul cărnii lui arse.

Dar maică-ta?(…)

…

– Ne-ai spionat, vrăjitoareo?

– Pentru tine toate femeile sunt vrăjitoare, Ochi de Lup?

– Şi ce dacă?

– Tot ce știi tu despre femei se reduce la ţopăiala mamei tale pe scula bunicului tău, şi totuşi dai vina pentru asta pe tot ce-i parte feminină pe lume. Ziua când a murit taică-tău a fost prima zi de libertate pe care a cunoscut-o maică-ta vreodată, până când bunicul tău a făcut-o iar sclavǎ. Tu n-ai făcut nimic, doar te-ai uitat cum suferă o femeie și-ai dat vina tot pe ea.

…

-Sunt profeții, nu-i aşa? Despre un copil…

– Ce fel de profeție îşi întemeiază speranța pe un copil? Ce profet ar fi atât de nerod? Târâturile de vrăjitoare din Ku? Pe o făptură măruntă care n-are să trăiască nici zece ani? Prefectul tău cel frumuşel vine dintr-un loc unde oamenii vorbesc la nesfârşit despre copii magici. Copii aleşi ai sorții, oamenii îşi pun toată speranța în ei. Toată speranța, în ceva ce-şi bagă degetul în nas şi mănâncă ce scoate de-acolo.

…

Călătoria prin cele zece și nouă uși îl schimbă pe Copoi, pentru că orice trecere într-o altă dimensiune vine cu o creștere și o reevaluare a situației și a propriului său Eu.

Lup roșu, negru leopard de Marlon James este un roman scris inteligent. Un roman care prin forța lui epică și actualitatea problemei mi-a amintit de Tenebre de Paul Kawczak, publicat de Editura Cartier, pe care, la fel, vă invit să o cunoașteți. Ambele te prind, sunt intense și vorbesc despre o Africă autentică. S-a întâmplat ca să îmi sincronizez lectura cu filmul Augure, 2023 în regia artistului african stabilit în Belgia – Baloji prezentat anul trecut la Cannes. Această metaforă vizuală m-a făcut să înțeleg că vrăjitoria, în anumite zone, este înrădăcinată adânc în cultura africană. Atât în Augure cât și în romanul lui Marlon James patriarhatul, superstițiile și traumele familiale sunt rănile personajului principal, care odată destăinuite încep să se închidă.

…

Marlon James s-a născut în Jamaica, în 1970. Este autorul bestsellerului Lup roşu, negru leopard, finalist al National Book Award for Fiction în 2019. Romanul său A Brief History of Seven Killings a câştigat în 2015 Man Booker Prize şi s-a aflat printre finalistele la National Book Critics Circle Award. A mai scris romanul The Book of Night Women, care a câştigat în 2010 Dayton Literary Peace Prize şi Minnesota Book Award şi a fost finalist al National Book Critics Circle Award şi NAACP Image Award. Primul său roman, John Crow’s Devil (2005), a fost finalist la Los Angeles Times Book Prize for first fiction și Commonwealth Writers’ Prize. James îşi împarte timpul între Minnesota şi New York.

Lup roșu, negru leopard de Marlon James