Tragedia umană în cheie comică – AUDIȚIA la Teatrul Național Cluj-Napoca

Șase femei în căutarea succesului, de fapt în căutarea salvării. Șase personaje atent construite, care aparent sunt citite din prima; aparent, căci în realitate povestea fiecăruia în parte se scrie pe tot parcursul reprezentației. Structura piesei este cea clasică – japonezii (salvatorii) vin să facă audiții în vederea angajării fetelor în baruri de striptease din Singapore. Albert este translatorul, iar povestea lui nu o află nimeni, doar pe final se declară învins de situație și-i pare rău că s-a lăsat angrenat în toată tărășenia. O frumusețe angelică, o intelectuală, o matură sătulă că trece viața pe lângă ea fără rost, o trecută prin viață, fără niciun scrupul și fetele ei, deja vândute rușilor, toate se întâlnesc în foaierul cinematografului Kosmos, acolo unde pare că s-au adunat toate problemele lumii contemporane. Nimic din ceea ce se aude nu ne este străin, nicio dramă nu este nemaiauzită, nicio poveste nu este nouă și, cu toate acestea, spectatorii vor să vadă deznodământul, speră că poate de data aceasta povestea va avea alt final.

Pe alocuri, povestea femeilor ruse seamănă foarte mult cu povestea femeilor care cad pradă traficului de ființe umane, românce sau cu alte origini. Femei disperate, aflate pe marginea prăpastiei, pe care nimeni nu le poate salva sau cărora nimeni nu le dă atenție. Femei care-și trăiesc dramele la marginea societății sau în văzul tuturor, dar care nu mai sensibilizează pe nimeni, din varii motive. Unul dintre ele este sărăcia – societatea rusă după schimbarea regimului politic și desființarea URSS n-a trecut prin cele mai fericite momente – una care atinge toate planurile vieții. Așa ajung intelectualii să se simtă ridicoli, traficanții și mafioții să-și permită orice, iar muncitorii să ajungă în pragul depresiei, pentru că oricât ar munci, salariul nu le ajunge nici cât să-și permită mici bucurii. Ce e interesant la piesa lui Alexander Galin este felul cum aduce toate poveștile într-un singur punct comun: tu ce ai de vânzare sau tu cât ești dispus să dai ca să te salvezi. În fapt, salvarea nu ține nici de schimbul în natură – trup contra bani, nici de prostituția intelectuală, ci de stropul de conștiință activat la timp. Reperele morale pierdute de mult în avalanșa de obstacole, piedici și probleme, ies (sau nu) la suprafață, asta depinde și de așteptările fiecăruia de la viață.

Prima parte a spectacolului este spectacolul femeilor, al celor care ajung să se vândă conștient, dar fiecare din cu totul alt motiv. Fiecare își poartă costumul (și soarta) cu o oarecare demnitate, inclusiv fetele Varvarei, cele care știu cel mai bine pentru ce au venit la audiție. Dezinvoltură, stângăcie, frumusețe rasată, frumusețe ascunsă în papucii de pâslă și costumul aproape demodat, erudiție ascunsă în costumul de schi, toate acestea se perindă prin fața spectatorilor însoțite de câteva detalii care datează momentul: tablourile din spatele scenei (cu conducătorii Rusiei, fostul și actualul), sacoșa de rafie, frigul foarte des pomenit din sala de cinematograf și costumele de yoga/sală ale fetelor Varvarei, semn că modele vestului începeau să aibă adepți și în Rusia anilor ’90. În partea a doua, când apar bărbații în scenă, detaliile devin evidente, iar tabloul societății orașului muncitoresc căzut sub asediul sărăciei devine unul complet. Apare conserva de pește în sos roșu, Matrioșka se transformă în mai multe pahare numai bune de băut votcă, afaceristul își poartă opulența de prost-gust cu cea mai mare dezinvoltură, iar muncitorul și intelectualul își fac loc în poveste după cum le este curajul. O societate decăzută, o comunitate care nu știe cum să se salveze. Ultimele scene sunt dramatice de-a dreptul, fără pic de comic în ele: femei resemnate, bărbați consternați, furioși (din varii motive), Varvara cu frica de a nu-i fi acceptate fetele. O societate încremenită în deznădejde și sărăcie.

După ce în 2021 a regizat Cartoforii, o lume a bărbaților prin excelență, iată că în 2022 Ionuț Caras regizează Audiția, unde femeile sunt în prim-plan. Doi scriitori ruși, dar din epoci diferite, iar spectatorul poate să le vadă pe ambele în oglindă, Cartoforii vs Audiția. S-a schimbat ceva în societatea rusă în ultimii 150 de ani? Spectatorul poate găsi propriile răspunsuri, dar ce e mai important este că înainte de a emite opinii va înțelege, lucru esențial atunci când vrei să judeci o societate cum este cea rusă. Irina Wintze joacă în ambele spectacole, iar dacă în Cartoforii face un travesti de zile mari, în Audiția face o Varvara pe cât de autentică, pe atât de bine conturată din detalii. Își poartă pufoaica cu nonșalanță, se mișcă cu o naturalețe greu de imitat, îi joacă ochii în cap a șiretenie și pândă de zici că mereu are ceva de căutat. Își schimbă starea cu o viteză uluitoare, în funcție de partenerul/partenerii de dialog, iar toți ceilalți ajung într-un soi de dependență față de ea, din motive care nu țin întotdeauna de votcă. Uluitoare capacitatea ei de a rămâne autentică până la ultima scenă. Sânziana Tarța (Nina), Diana Buluga (Katia), Diana Ioana Licu (Liza), Adriana Băilescu (Tamara) și Angelica Nicoară (Olga) ajung să se sprijine una pe cealaltă, își spun poveștile și încearcă să evadeze din capcanele prezentului fie răzbunându-se pe soți, fie asumându-și și neputințele acestora. În furtuna iscată de amestecul de povești singura care rămâne impasabilă este Varvara, pe ea n-o interesează dramele, ci doar cum să facă mai mult profit, așa se explică excesul de bucurie când Albert îi dă banii înapoi. Un personaj negativ până în măduva oaselor, de care n-ai cum să nu te îndrăgostești, tocmai pentru că asumat în totalitate de Irina Wintze. Radu Dogaru (Albert), Salomeea Rusu (Tetzudzin Aoki), Matei Rotaru (Boris Karnauhov), Miron Maxim (Vasili Bok) și Radu Lărgeanu (Viktor Puhov) fac și ei partituri solide, fără excese și tușe grosiere, semn că Ionuț Caras a lucrat minuțios fiecare personaj în parte, nepierzând din vedere ansamblul; toate personajele își au rolul și locul lor în poveste, nicicând nu este cineva în plus pe scenă. Un spectacol în care sonoritatea este aproape exclusiv umană, acordeonul ce se mai aude, când și când. Un spectacol în care vocea umană capătă inflexiuni nebănuite, cu alte cuvinte se lucrează (și) cu vocea, sau în special cu vocile personajelor. Singura șansă de supraviețuire într-o lume căzută sub dominația ternului, singura șansă să mai afle ceilalți ceva despre tine este să te faci auzit. Ori, toate acele femei se fac auzite cu adevărat când și-au găsit vocile interioare.

Audiția de Alexander Galin în regia lui Ionuț Caras la Teatrul Național Cluj-Napoca. Mergeți să vedeți un spectacol la care veți râde cu un ochi, căci celălalt va plânge.