Mai este o lună și începe Festivalul Internațional George Enescu 2017. Anul acesta Festivalul stă sub semnul luminii și puterii sale creatoare. Vor fi multe concerte de cea mai bună calitate, dar și foarte multe artiști români – compozitori, interpreţi vocali şi instrumentişti, cu toţii dornici să împărtășească cu publicul farmecul muzicii enesciene, dar și al marilor partituri muzicale celebre deja și cântate oriunde muzica clasică este iubită și cerută.
Ne-am gândit să începem seria interviurilor dedicate acestui mare eveniment muzical al toamnei cu o pianistă tânără, dar celebră în lumea întreagă. Despre Alexandra Dăriescu găsiți foarte multe date atât pe site-ul ei personal, foarte documentat și adus la zi, dar și pe site-ul Festivalului Internațional George Enescu. O veți putea auzi cântând alături de un mare violonist român, Remus Azoiței, programul concertului celor doi fiind extrem de ofertant din toate punctele de vedere (îi veți putea auzi în seara zilei de 14 septembrie, la Ateneul Român – „Concertele de la miezul nopții”).
Alături de Gabriel Bebeșelea, într-un concert la Iași
Pianistă de certă valoare, numită de mulți specialiști „copil minune”, Alexandra Dariescu astăzi are concerte în toată lumea. M-am uitat pe site-ul personal și am văzut concerte planificate pentru următoarele 6 luni, cel puțin. Cum ai ajuns aici? Cât timp, câtă muncă, cât efort, câtă pasiune? Se pot cuantifica procentual aceste „ingrediente”?
Fără muncă nu se poate ajunge nicăieri. Pentru mine, muzica înseamnă dedicarea totală spre această artă pe care am ales-o. Drumul este unul foarte lung și nu aș putea fi unde sunt fără familie, profesorii care mi-au fost alături și oamenii care au încredere în mine.
Cât de mult te-a ajutat recunoașterea timpurie a valorii tale profesionale? Au fost momente când ți-ai dorit să te retragi din lumina reflectoarelor, momente când ai simțit că e prea mult pentru tine?
Locul meu simt că este pe scenă, niciodată nu m-am gândit ca aș putea face altceva.
Ca orice interpret de valoare, bănuiesc că dai o mare atenție alcătuirii repertoriului personal. Care-ți sunt autorii preferați? Există piese muzicale pe nu le-ai cântat până acum, dar ştii sigur că o vei face în anii următori? (La interpreţii vocali știu că există roluri pe care nu le pot aborda înainte de a atinge o anumită vârstă.)
Gândesc pe termen lung, îmi place să abordez lucrări integrale şi am determinarea să duc viziunea până la capăt. Anul acesta termin Trilogia de Preludii pe care am început-o acum 4 ani, axându-mă pe Chopin, Dutilleux, Szymanowski, Shostakovich, Faure și Messiaen. Fiecare piesă vine la timpul ei și mă bucur de libertatea de a alege ce simt că e potrivit pentru mine la momentul respectiv. Anul acesta este și premiera mondială a proiectului „The Nutcracker and I, by Alexandra Dariescu”, o piesă multimedia pentru pian, balerină și animații digitale la care lucrez de mai mult de 2 ani. Acest format nu a mai fost vizionat niciodată, așa că emoţiile sunt mari, dar și bucuria de a crea ceva nou, inovativ, care va atrage publicul tânăr în sala de concerte!
Și fiindcă veni vorba de repertoriu, vine luna septembrie și noi vom avea ocazia să te ascultăm la Ateneul Român, cântând alături de Remus Azoiței. Concertul va fi alcătuit din lucrări semnate de Bach, Beethoven, Lipatti, Enescu și Bartök. Va fi un concert cu adevărat extraordinar, în mod cert! Dar cine a ales aceste bijuterii muzicale și mă interesează și cum s-a ajuns la ordinea lor în concert: bănuiesc că nu e totuna să cânți „Bach înainte de Beethoven” cu „Beethoven înainte de Bach”.
Repertoriul a fost ales împreună cu Remus, am parcurs câteva săptămâni gândindu-ne ce ar fi potrivit pentru Festival, înconjurând Sonata nr 2 de George Enescu. Va fi un program minunat, îmbrăţişând tema „luminii”.
Debutul pe scena Sălii Radio România
Nu ești la primul concert în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”. De data aceasta cânți alături de Remus Azoiței. Cum e să-l ai partener de scenă? Cum ați ajuns să colaborați?
Așa este. Debutul meu în Festivalul Internațional „George Enescu” a fost cu Royal Philharmonic Orchestra și Andrew Litton, urmat de o colaborare minunată cu Alexandru Tomescu și cvartetul Ad Libitum. Anul acesta mă bucur enorm să revin în festival alături de Remus – va fi prima noastră colaborare pe scenă!
Pianul și vioara fac un duo întâlnit destul de des în lumea muzicii clasice, aș zice că e aproape clasică această formulă de concert. Ce crezi, există o întâietate a unuia sau altuia dintre cele două instrumente? Întreb asta pentru că știu că există tendința ca fiecare instrumentist să-și laude/să-și apere instrumentul la care cântă, dar știu că există și melomani care fac ierarhii între instrumente. E utilă această „ierarhie”?
Deloc. Este vorba de muzica de cameră, de muncă de echipă. Dialogul dintre cele două instrumente se împleteşte atât de simplu și natural, încât nu simţi că sunt mai multe instrumente. Este vorba de o omogenizare care vine din repetiţii şi din trăirea pieselor.
Anul acesta Festivalul Internațional „George Enescu” stă sub semnul luminii. Cum vezi tu relația dintre sunet, lumină și culoare? Cum se construiește lumea interioară a unui pianist: cât este sunet, cât este lumină, cât este culoare?
Cele trei componente merg mână în mână. Sunetul pentru mine este cel mai important și cel care dă posibilitatea creării unei lumi imaginare, în care este folosită culoarea și crearea luminii. Totul stă în cum percepem noi sunetul, cel care deschide porţile imaginaţiei. De acolo, totul e posibil!
La sfârșitul unui concert la Royal Albert Hall
Călătorești foarte mult, dar unde este „acasă” pentru tine acum? Cât de mult contează pentru un muzician acest „acasă”?
Depinde de caracterul fiecăruia, dar una din „cerințele” de a fi muzician este adaptarea cât mai rapidă la instrument, la scenă, la public, la colegii cu care împarţi scena. Casa pentru mine este oriunde am un pian!
Mulțumesc mult pentru disponibilitate! 🙂
Cu mare drag!
Sursa foto: arhiva Alexandrei Dăriescu
