Cele mai bune cărți citite în 2015 de redactorii Bookhub.ro

Zeci, sute de cărţi, poate chiar mai multe de atât, au trecut prin mâinile noastre în acest an. Vă propunem să vedeţi ce am ales, fiecare dintre cei care publicăm pe Bookhub.ro, drept crema cremei. Cărţile care ne-au rămas în minte, care ne-au marcat. Poate vă inspirăm în creionarea listelor de lecturi pentru 2016. Nu este neapărat vorba despre o ierarhie, deşi unii am preferat să ni le numerotăm… Totul este construit subiectiv, dar şi cu pasiune, aşa cum ne propunem să rămână Bookhub.ro şi anul viitor.

Victor Morosoff

În ceea ce mă privește, 2015 n-a fost un an rău pentru lecturi. Am citit – printr-un real progres față de anii precedenți -, mult și diversificat. Am descoperit poezia românească așa-zis „2000-istă” pe care o recomand fără ezitare oricui vizează o ieșire din sine prin literatură. În noianul de cărți, au fost și câteva texte care, cumva, m-au marcat și prin a căror lectură am simțit că devin, cu siguranță, mai bogat. Într-un clasament mai mult sau mai puțin aleatoriu, cele mai însemnate romane citite de mine anul acesta sunt:

1. Boussole, de Mathias Énard (2015)
2. Meursault, contre-enquête, de Kamel Daoud (2014)
3. Constelația fenomenelor vitale, de Anthony Marra (2013) – Ed. Humanitas Fiction, 2015
4. Al patrulea zid, de Sorj Chalandon (2013) – Ed. Humanitas Fiction, 2014
5. On ne voyait que le bonheur, de Grégoire Delacourt (2014)

Am călătorit mult fără să îmi părăsesc camera în 2015, și cred că acesta este cel mai mare câștig. Pentru anul viitor nu mi-am propus să citesc mai mult, ci mai bine. Dar, ca și până acum, în primul rând voi citi exact ce doresc. Căci, înainte de toate, literatura înseamnă descărcare catartică.

Nona Rapotan

Mi-e greu (ca să nu sune lamentabil evit să spun „teribil de greu”) să aleg primele cinci titluri dintre cele citite în 2015 și pe care le-aș recomanda oricând. Dar cum imposibilul devine de multe ori deziderat uman să încerc:

„Împărtășirea lumii” este cartea care-ți trezește simțurile și te învață să reconsideri relația dintre Eul posesiv și Celălalt egoist. Citind volumul lui Luce Irigaray te reînveți ca identitate, ceea ce nu e puțin lucru.

Eseul lui Mihai Vacariu despre Tarkovski mi-a trezit cele mai puternice amintiri legate de anii adolescenței. Dar nu pentru asta o recomand, ci pentru că citind cartea asta îți vine așa un chef nebun de a (re)vedea filmele marelui regizor rus, încât te trezești în fața ecranului savurând scenele unice filmate de multe ori în alb și negru.

„Psihologia poporului român” a lui Daniel David e cartea care se recomandă singură. Așadar, citiți-o!

Horia-Roman Patapievici este, de asemenea, de recitit oricând simțiți că sunteți în deriva dulce-amețitoare a derizoriului cotidian. E ca un duș scoțian autoadministrat în vederea păstrării lucidității.

Pentru mine, debutul în literatură al Ioanei Bâldea-Constantinescu îmi reconfirmă faptul că avem tineri de valoare, care pot construi o nouă generație a literaturii române.

După cum vedeți, am ales câte puțin din toate. Nu ierarhizez, pentru că mi-e imposibil și pentru că sunt din categorii literare diferite. Pe lista cu „rezerve” am inclus (cel puțin) una dintre autobiografiile lui Ronnie O´Sullivan și cartea lui Sir Ken Robinson scrisă împreună cu Lou Aronica, „Școli creative”.

Doru Căstăian

Cosmos, de Carl Sagan

O cale îngustă către nordul îndepărtat, de Richard Flanagan

About Love, de Robert Solomon

Al treilea cimpanzeu, de Jared Diamond

Creaţia, de E. O. Wilson

Gabi Morozov

Anul 2015 cred că poate fi definit, în ce mă priveşte, de virarea clară spre un gen de literatură cu care am cochetat, sporadic, de mulţi ani. Este vorba de literatura memorialistică, ce cuprinde jurnale, memorii, convorbiri, note şi amintiri. În ele descoperi omul, dar şi epoca. Gânduri sau acţiuni, poveşti despre oameni ai vremurilor, mai intime sau voit „cosmetizate”, bucurii şi suferinţe, mici victorii şi eşecuri, dar şi un tablou al spaţiilor populate, toate acestea devin martori ai istoriei, trăite, poate, şi de noi sau doar intuite din ce am acumulat, ca informaţii, până acum.

De aceea, cele cinci cărţi pe care le voi alege ca reprezentative pentru lecturile mele din anul 2015, nu sunt neapărat cele mai bune, ci cele care m-au atins într-un fel aparte şi m-au făcut să caut cărţi din acelaşi registru literar, dar mai ales emoţional. Amintesc, deci, „Amurg senin. Jurnal din exilul parizian, 1997-2001”, de Sanda Stolojan, „Treziţi-vă, suntem liberi! Amintiri”, de Alexandra Noica-Wilson, „Lumea de ieri. Amintirile unui european”, de Stefan Sweig, „Insula Cetăţii. Jurnal parizian, 1991-1994, cu o postfaţă din Lisabona – 2003” de Teodor Baconschi şi „Curcubeie” de Matila Ghyka. Pe toţi cei amintiţi îi leagă sentimentul apartenenţei la o Europă a civilizaţiei, mereu modernă şi totuşi construită pe valori ce au supravieţuit timpului şi istoriei, dar şi o dragoste pentru ţara de origine şi, în cazul autorilor români, un dor după o Românie inexistentă.

În jurnalul său, „Insula Cetăţii”, Teodor Baconschi spune:

“Dacă e un cititor deştept şi dedicat celorlalţi, va găsi că partea ta bună i se potriveşte: poate că un moment de muzică e încă posibil, în bezna citirilor eventuale. Muzica e întâlnire şi pe dos.”

Aşadar, în noul an 2016, să citim şi să facem posibile momentele de muzică ale spiritului! Sărbători fericite tuturor!

Andreea Iulia Toma

Multe cărți m-au impresionat în acest an, parcă le-am ales anume sau poate ele m-au ales pe mine. Din cele 40 de titluri, jumătate mi s-au părut foarte bune, dar primele cinci care îmi vin în minte, având în vedere impactul pe care l-au avut asupra mea, sunt următoarele : “Laur”, de Evgheni Vodolazkin, un titlu care s-a așezat bine în mintea mea pentru o sumedenie de motive, o scriere complexă și tulburătoare. Urmează “Exorcizat”, de Radu Găvan, care m-a scuturat de-a binelea și mi-a oferit trăirile cele mai potrivite în momentul respectiv, uimindu-mă prin perspectiva tranșantă asupra vieții, prin stilul inedit. Tot din literatura română recentă m-a impresionat romanul “Apă neagră” al lui Nicolae Stan. Fraze memorabile mi-au oferit în acest an “Vânătorii de zmeie” cu acel “For you a thousand times over!” și capodopera lui Dino Buzzati, “Deșertul tătarilor”.

Cornelia Mihăilă

Au existat monahi care doar două cărţi citeau necontenit: “Biblia” şi “Psaltirea” (inclusă, de altfel, în “Vechiul Testament”). Este de netăgăduit că acestea sunt cele mai de preţ volume pentru orice creştin. Iar dacă te apuci să ceri sfaturi de bună vieţuire unui călugăr, neîndoielnic te va îndemna să parcurgi “Patericul egiptean”. Alţi iubitori de Hristos, nu neapărat preoţi sau călugări, nu reuşesc să se mai depărteze de “Filocalia” – carte voluminoasă, împărţită în mai multe volume nu foarte uşor de parcurs. Reiese, până acum, că “Biblia”, “Psaltirea”, “Patericul egiptean” şi “Filocalia” sunt lecturi necesare. Dincolo de ele, se află un număr mare de scrieri valoroase, dintre care am decis să aleg un titlu care m-a fascinat recent şi pe care l-aş aşeza în fiece bibliotecă: “Din Cetatea lui EU, în Cetatea lui TU” – o carte de poveşti pentru toate vârstele, care-i întâmpină pe copii cu bucurie, cu fascinaţie şi, mai presus de orice, cu nădejde.

Cititor accidental

Fac tot timpul topuri personale, chiar involuntar. Am un loc la masă preferat, un ornament de pom preferat, unul din cei trei de la Top Gear preferat. Mi-e totuși greu să aleg dintre cărțile citite. Neavând la îndemână instrumentele profesionistului într-ale judecării cărților, criteriile de alegere sunt imprecise și aleatorii, cum ar fi bucuria mea de a le citi și capacitatea lor de a mă bântui. Sunt cărți care, o dată citite, rămân cu mine, legate osmotic de memoria afectivă. Așa că, primul titlu care mi-a venit în minte a fost ”Ghepardul” de Giuseppe Tomasi di Lampedusa. Dar, stai, asta am citit-o vara trecută. Sau Borges, „Cartea de nisip”, selecție de texte apărută la Editura Univers în 1983. Pe care o recitesc sistematic. Așa că să revenim la cărțile citite în acest an, chiar dacă ele au apărut cine știe când. 5. Autobiografie, de Isaac Asimov. Este una din cele mai reconfortante cărți pe care le-am citit vreodată. Asimov reușește să afirme despre sine (în repetate rânduri) că este genial cu un amestec de siguranță de sine și autoironie care pe mine nu au încetat să mă amuze de-a lungul celor aproximativ 800 de pagini. 4. Dear Life, de Alice Munro. Întotdeauna mi-au plăcut povestirile. 3. Uimitoarea istorie a lui Şabbatai Mesia, de Andrei Cornea. Metaroman, misticism, mesianism, Mediterana. Mmm! 2. Laur, de Evgheni Vodolazkin. Ai zice că am o afinitate deosebită pentru mistici. Nu neapărat. După ce am citit romanul, a rămas închis ca într-un glob de cristal în care (re)văd personajele pierdute prin păduri, fugind peste gheața unui râu, furând colaci, ca într-un tablou de Bruegel. Și din când în când, câte unul își ridică fața către mine, mai des Ambrogio. 1. Poezii, de Mircea Cărtărescu. Nu am citit-o. Nu în întregime. Dar e o bucurie să o iau de pe raft, să o deschid la pagina cu autograf, să citesc, uneori o poezie, alteori o strofă sau un vers. Îmi dă un ciudat sentiment de plăcere a posesiei, de parcă am nu doar obiectul, nu doar gândurile lui MC, dar chiar o bucățică din destinul lui. Poate dacă aș fi făcut selecția în alt moment și în altă dispoziție, ea ar fi arătat altfel. ”Cam asta am de spus. În rest, Orice ironie Vă rămâne vouă.” (Mircea Cărtărescu, Cum stau)

George David

1. “Laur”, de Evgheni Vodolazkin; 2. “Fiica groparului”, de Joyce Carol Oates; 3. “Evanghelia după Isus Cristos”, de Jose Saramago; 4. “Cain”, de Jose Saramago; 5. “Pilat din Pont”, de Roger Caillois.

Andrei Judeu

Derulând filmul întregului an ce stă acum să-și închidă coperțile, constat că, în materie de lecturi, 2015 a fost asezonat cu multe cărți savuroase, atent alese și care, fiecare în parte, mi-au hrănit sufletul și mintea. Fără a realiza un top, aștern aici, spicuind din tolba mea livrescă, o scurtă listă cu titluri meritorii care, zic eu, nu ar trebui să lipsească din biblioteca vreunui cititor “profesionist”. Așadar, pentru început, din literatura noastră, mă opresc asupra a două romane totale: Solenoid – Mircea Cărtărescu și Rădăcina de bucsau – O. Nimigean. Ambele, scrise fără cusur, amalgamează caracteristicile unei capodopere. Aici, cu precădere, puterea textuală și amprenta stilistică inconfundabilă le recomandă.

Deși, din literatura universală, J. M. Coetzee, Mo Yan or John Steinbeck, pe care îi menționez en passant, sunt dătătorii unei scriituri de înaltă calitate, am să mă opresc asupra a două romane, dragi mie, care, mult timp după citire, mi-au traversat gândurile: Stoner – John Williams și Laur – Evgheni Vodolazkin. Stoner-ul lui Williams epatează prin simplitate și neostentație. Cu un fir epic liniar, fără prea multe oscilații de ritm, cu personaje abia palpabile, romanul încadrează o poveste simplă despre iubire, viață și moarte, impecabil scrisă. Cu alte cuvinte, minimalismul existențial, portretizat în opera clasică a lui John Williams, se poate ridica la nivel de artă.

Laur, romanul rusului Evgheni Vodolazkin, imediat după lansare a devenit un “hit” literar și, inevitabil, a trecut și prin mâna mea. Și, într-adevăr, a fost una dintre cele mai plăcute surprize ale anului. Cu puternice influențe din vechii scriitorii ruși, Vodolazkin deschide un portal către arhaica Rusie unde suferința, credința și sensul vieții sunt câteva dintre “mingile ridicate la fileu” cititorului. Scris cu măiestrie, cu migăloase întoarceri din condei, romanul trasează un puternic tur de forță prin marile suprateme ale literaturii, pe care le aprofundează și care nasc multe întrebări rămase fără răspuns.

Constantin Piștea

Dificil să alegi doar cinci titluri din câteva zeci. De aceea, caut rapid în memorie şi nu zăbovesc. Doar notez, cu menţiunea că abia acum remarc cum s-au lipit de mine trei titluri de la Editura Litera, toate trei cu pagini foarte multe, însă incredibil de bine scrise. Pe lângă acestea, am ales şi două cărticele de la noi, ambele apărute la Editura Cartea Românească, debutul Simonei Antonescu (2015) – greu de crezut că e debut, scrie cu o mână prea sigură – şi „Irezistibilul” lui Dan Coman (din 2010), citit la soare, la mare, dar decantat ulterior ca o cărţulie extrem de tristă, despre care nici nu am mai apucat să povestesc, poate şi pentru că m-a atins atât de puternic încât nu am ştiut de unde să o iau. E şi amuzantă, deci nu vă îndepărtaţi de ea; citiţi „Irezistibil”. Eu am cumpărat-o de la Habitus, din Sibiu, la 10 lei, în primăvară.

Despre Knausgård o să scriu în curând pe Bookhub; după mine, merită toată atenţia, e o autoficţiune şi tristă, dar şi caldă, care te prinde într-un soi de moleşeală şi nu te mai lasă, pentru că la sfârşitul cărţii, te gândeşti că abia aştepţi să citeşti continuarea.

Aşadar, extrasul meu rapid, fără să fie vorba de o ierarhie: „Sticletele”, de Donna Tartt; „Irezistibil”, de Dan Coman; „O cale îngustă spre nordul îndepărtat”, de Richard Flanagan; „Lupta mea. Cartea întâi: Moartea unui tată”, de Karl Ove Knausgård; „Fotograful Curţii Regale”, de Simona Antonescu.