Muzeul Național de Artă al României invită publicul să se bucure de ultimele zile în care expoziția „Victor Brauner. Între oniric şi ocult″ mai poate fi vizitată la parterul Galeriei Naţionale. În mod excepțional, luni, 29 aprilie și marți, 30 aprilie 2024, expoziția va fi deschisă în intervalul orar 10.00-18.00. În fiecare dintre aceste două zile va avea loc, de la ora 16.00, câte un parcurs ghidat gratuit susținut de curatorul expoziției Călin-Alexiu Stegerean, director general MNAR.

Este o ocazie unică de a descoperi, pe simezele Muzeul Național de Artă al României, lucrări semnate de Victor Brauner care aparţin unor colecţii importante din România şi Franţa. Prezența la Bucureşti a unor creaţii-cheie din opera marelui suprarealist român, precum „Palladista” și „Autoportretul cu ochiul scos”, Centrul Georges Pompidou, Paris, „Cazul straniu al Domnului K.”, Muzeul de Artă Modernă şi Contemporană din Saint-Étienne sau „Întâlnire cu mine însumi la cele patru pisici ale lumii″, Muzeul de Artă Modernă şi Contemporană din Strasbourg, se datorează unui efort organizatoric deosebit.

Expoziția prezintă, prin intermediul a peste o sută de exponate, sursele inițiale ale creației artistului, provenite din spiritualitatea populară și din sensibilitatea sa pentru ocult și practicile ezoterice, precum și evoluția mijloacelor sale artistice spre o estetică suprarealistă care, prin Victor Brauner, a cunoscut noi dimensiuni de manifestare pe coordonatele oniric și ocult.

Organizarea unei asemenea expoziții la Muzeul Național de Artă al României, aflat în inima Capitalei, este un omagiu adus artistului care, la București, în perioada interbelică, a fost unul dintre cei mai de seamă protagoniști ai mișcării de avangardă din România.

Share.

About Author

Avatar photo

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura