“The Kite Runner/Vânătorii de zmeie”, Khaled Hosseini

Am citit multe cărți remarcabile, fascinante, însă aceasta mi s-a lipit pur și simplu de suflet, m-a atras în mrejele ei și am simțit, dintr-o dată, că îmi va fi greu să mă despart de ea. Este una dintre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit vreodată, împletind scriitura impecabilă, emoționantă, cu o poveste răvășitoare. Cuvintele se îmbulzesc în mintea mea în încercarea de a exprima sentimentele pe care mi le-a adus această carte. Spun sentimente și nu impresii pentru că m-a făcut să trăiesc povestea pe care, cumva, n-am putut să o consider ficțiune – am fost acolo, am văzut, am simțit, am plâns și am zâmbit. Tristă, dar nespus de frumoasă este povestea vânătorilor de zmeie. Este o poveste despre iubire, despre copilărie, despre greșeală și regret, despre devotament și sacrificiu, despre puterea de a ierta și despre remușcare. Un roman ce nu te poate lăsa rece, pentru că este construit din emoții ce se infiltrează în sufletul celui ce citește.

Împletește destinele celor doi prieteni – Amir și Hassan – cu istoria zbuciumată a Afganistanului – un tărâm feeric în vremea copilăriei lor, plin de arome, de vegetație, de bucurie. Am făcut astfel cunoștință cu frumusețile apuse ale acestui pământ, cu frământările sale trecute și prezente, cu locurile sale inedite și oamenii săi învolburați – un cadru în care sentimentele sunt intense, în care adevărurile nu pot fi rostite, iar iubirea se sfiește să umble dezgolită pe străzi. Pe neașteptate, toate încep să se schimbe, monarhia este răsturnată, țara devine republică și, tot cam atunci, copilăria fericită a celor doi începe să se întunece. Un moment de răscruce ce le schimbă iremediabil destinele. Nu doar ale lor, ci și al țării. Parcursul istoriei Afganistanului este unul sfâșiat de lupte, de un război crud ce pare să nu se mai termine, îngrozind oamenii prin ororile sale inimaginabile. Ultimul lucru pe care mi-l doresc este să povestesc ce se întâmplă efectiv – nu numai că n-aș reuși să redau frumusețea scriiturii și a poveștii, dar aș spulbera ceva din vraja care le învăluie, cea care descătușează emoțiile și te impresionează până la lacrimi.

He was already turning the street corner, his rubber boots kicking up snow. He stopped, turned. He cupped his hands around his mouth. “For you a thousand times over!” he said. Then he smiled his Hassan smile and disappeared around the corner. The next time I saw him smile unabashedly like that was twenty-six years later, in a faded Polaroid photography.

Îmi găsesc cu greu cuvintele – atmosfera acestui roman este specială, un melanj de sentimente și întâmplări triste. Pe fundalul acestui Afganistan atât de diferit de cel pe care mi-l imaginam, siluetele celor doi copii jucându-se se profilează fantomatic, ca un vis încărcat de melancolie. Flash-back-urile sunt impresionante, întind la maximum coarda emoțiilor, într-un prezent încărcat la rându-i de tensiune și neprevăzut. Povestea este tulburătoare și fascinantă, dureroasă, dar încântătoare.

Somewhere over those mountains in the west slept the city where my harelipped brother and I had run kites. Somewhere over there, the blindfolded man from my dream had died a needless death. Once, over those mountains, I had made a choice. And now, a quarter of a century later, that choice had landed me right back on this soil.

Khaled Hosseini a reușit să dea viață unei povești de viață extraordinare, cu personaje ce ies din carte și capătă identitate, contur palpabil. Sunt personaje la care te gândești ca la niște oameni în carne și oase, și ale căror drame te înduioșează. Hassan, Amir și al său Baba sunt cei în jurul cărora se țese cea mai mare parte a narațiunii. Destinele lor nu sunt ușoare, dar firele ce îi leagă sunt indestructibile. Sunt multe pasaje ce te înfioară, ce îți aduc lacrimile în ochi. Am încercat să le traduc, dar le-aș fi știrbit frumusețea.

I watched Baba’s car pull away from the curb, taking with it the person whose first spoken word had been my name. I caught one final blurry glimpse of Hassan slumped in the back seat  before Baba turned left at the street corner where we’d played marbles so many times.

Evocările unor vremuri ce nu se mai întorc, ale unor oameni ce nu mai sunt – imagini dragi, imagini crude se suprapun și se succed în ritmul tandru al aducerilor aminte.

I dream that lawla flowers will bloom in the streets of Kabul again and rubab music will play in the samovar houses and kites will fly in the skies. And I dream that someday you will return to Kabul to revisit the land of our childhood. If you do, you will find an old faithful friend waiting for you.

L-am îndrăgit pe micul Hassan care își iubește prietenul atât de mult și dă dovadă de profundă loialitate față de acesta. Am simțit indignare, revoltă și compasiune pentru destinul său nefericit, în clipele în care o schimbare mai era posibilă. Sufletul nobil al lui Hassan, dar și cel chinuit al lui Amir oferă prețioase lecții de viață, pe care nu le poți uita ușor.

Peste toate, un ecou va răsuna de-acum în mintea mea:

For you a thousand times over!

Sursa foto scriitor: thetimes.co.uk.

E-book;

Editura Riverhead Books;

Anul apariției: 2004;

Nr. de pagini: 402.