„Cum sîntem?”, „Cum credem că sîntem?”, „Cum cred alţii că sîntem?”, „Cum am ajuns să fim aşa?” sînt întrebări esenţiale atît pentru fiecare dintre noi, cît şi pentru întreaga societatea românească. În volumul Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală, apărut la Editura Polirom, disponibil în librării din această săptămînă, renumitul psiholog Daniel David ne oferă, într-o manieră analitică riguroasă şi complexă, răspunsuri bine documentate.
Psihologia poporului român, volum monografic apărut în colecţia „Psihologie aplicată”, în ediţie cartontă, este un demers ştiinţific şi cultural, dar şi un tribut adus de profesorul Daniel David academicianului Constantin Rădulescu-Motru şi fondatorului psihologiei experimentale Wilhelm Wundt.
Monografia este conceptualizată de autor în următorul cadru:
…Această lucrare este un manifest al psihologiei româneşti moderne, care, ajunsă la maturitatea ştiinţifică după desfiinţarea sa în regimul comunist – cînd, din cauză că nu s-a aliniat ideologic partidului comunist, a fost acuzată de impostură şi caracter subversiv, ajungîndu-se pînă la situaţia ridicolă în care nespecialiştii în psihologie (ex. adesea activiştii PCR sau cei din alte discipline acceptaţi/recomandaţi de activiştii PCR) se pronunţau asupra problemelor de psihologie –, îşi revendică vechea poziţie a fondatorilor săi în România: Florian Ştefănescu-Goangă (Cluj-Napoca), Constantin Rădulescu-Motru (Bucureşti) şi Eduard Gruber (Iaşi). Mai precis şi direct spus, psihologia românească modernă ţinteşte să fie nu doar o ştiinţă focalizată pe individ şi ancorată internaţional, ci, după modelele internaţionale, una cu mesaj social, care să contribuie şi la cultura şi dezvoltarea ţării. Lucrările clasice asupra psihologiei românilor au apărut la momente de cotitură pentru istoria românilor (de exemplu, pregătirea, formarea şi consolidarea statului naţional românesc). Cred că psihologia românească a ajuns astăzi la forţa şi maturitatea ştiinţifică de a aborda această temă, într-o logică dominant etică (dar cu elemente emice), după modele internaţionale, direct, constructiv şi fără complexe. Şi mai cred că miza integrării noastre în Uniunea Europeană, cu bătaie lungă din punct de vedere istoric, este pentru români un asemenea moment de cotitură în prezent, care cere o astfel de monografie (păstrînd proporţiile, aşa cum au intervenit decisiv la vremea lor pentru modernizarea ţării Şcoala Ardeleană, Generaţia Paşoptistă, Junimea Română etc.)…
O carte care sintetizează cea mai amplă cercetare de psihologia poporului român din ultimul veac, cercetare derulată între anii 2005 şi 2015, şi oferă un profil psihologic al românilor ce contrazice nu de puţine ori bine-cunoscutele clişee care circulă despre acesta.
Lucrarea oferă o bază de date şi o sinteză a literaturii de specialitate la zi, din care fiecare poate selecta doar partea ce îl interesează, în scopuri practice şi/sau de cercetare. Dincolo de inventarierea acestor clişee şi în special a autostereotipurilor relevante pentru percepţia de sine a românilor, autorul analizează şi cauzele lor şi, mai important, realizează un profil psihologic bazat pe trăsăturile reale ale romanilor şi alte două profiluri: potenţialul nostru sau ce am putea fi şi modelele care ne ghidează sau ce am vrea să fim.
„Deşi romanii «se cred» aşa «cum nu sînt», totuşi «se cred» aşa «cum ar putea să fie». Aşadar, aş spune că proiecţia lor – «cum se cred» – nu reprezintă o iluzie pozitivă, ci un optimism realist. De aceea, în cazul romanilor există o şansă foarte mare pentru dezvoltare şi evoluţie în direcţia unui model psiho-cultural ideal.” (Daniel David)
„Evident, nevorbind limba română, nu mă pot pronunţa direct asupra întregului conţinut al monografiei, cu excepţia studiului 3, la care am participat şi pe care îl consider important. Dar aş sublinia în acest context că, în general, astfel de cercetări asupra caracterului naţional şi relaţia acestuia cu atribute psihologice de bază sînt fundamentale pentru psihologia inteculturală modernă.” (Dr. Antonio Terracciano, Florida State University, autor al articolului „National Character Does Not Reflect Mean Personality Trait Levels in 49 Cultures”, Science, 2005)
FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ:
În general, sunt necesare schimbări culturale majore, printr-o schimbare de paradigmă care să aducă instituţii sociale moderne, puternice şi funcţionale, astfel încât să ducă la evitarea irosirii potenţialului pe care îl avem. Probabil că începutul cel mai simplu este schimbarea curriculumului şcolar, pentru a se plia pe stilurile de învăţare ale românilor şi pentru a favoriza exprimarea potenţialului intelectual şi creativ în niveluri performante ale inteligenţei fluide/cristalizate şi în inovaţii. Apoi, programele de educaţie timpurie şi cele de parenting, pe de o parte, şi cele de formare continuă a adulţilor şi de formare pe parcursul vieţii, pe de altă parte, trebuie să vizeze aceleaşi lucruri la populaţia neşcolară. Sigur, cineva ar putea observa că astfel de programe există. Da, există, deoarece am fost forţaţi de integrarea noastră europeană să le facem, dar ele trebuie gândite nu ca forme fără fond, ci ca forme cu fond, create de oameni care să potrivească intelectual ţintele pe care dorim să le atingem prin astfel de programe şi care pot umple formele cu fond. Este foarte important ca în cadrul acestor programe să punem accent pe dezvoltarea inteligenţei emoţionale (de exemplu, identificarea emoţiilor proprii/altora – ca inteligenţă emoţională experienţială – şi înţelegerea emoţiilor proprii/altora şi gestionarea emoţiilor proprii/altora – ca forme ale inteligenţei emoţionale strategice), care este mult mai scăzută la români decât la americani, atât în profilul de adâncime, cât şi în cel de suprafaţă. În fine, trebuie implementate prin instituţii sociale moderne valori/norme/axiome culturale noi (de exemplu, autodisciplină, autonomie, autodeterminare, universalism, benevolenţă etc.) pentru a ne asigura că profilul de adâncime al caracterului/temperamentului românilor, care în sine nu este bun sau rău, generează, la nivel de suprafaţă, aspecte pozitive, nu negative, concomitent cu reducerea unora vechi (de exemplu, neîncredere, scepticism, cinism etc.).
Cine poate iniţia o astfel de schimbare de paradigmă culturală? Dâncu observă că mediul politic nu poate iniţia această modernizare, fiind unul tribal şi fragmentat, în care „emoţia învinge şi umileşte raţiunea în fiecare zi”, Parlamentul României fiind, practic, o Românie în miniatură care nu se poate schimba singură! Astfel de schimbări trebuie făcute cu consultarea celor care trăiesc astfel de paradigme moderne în străinătate; altfel, adesea mulţi oameni din ţară, chiar şi atunci când au intenţii bune, sunt, inevitabil, prizonierii practicilor vechi şi nu pot genera uşor o schimbare de paradigmă. Ei pot, dacă au bună-credinţă, cel mult să îmbunătăţească paradigma veche. În acelaşi timp, nici cei pregătiţi în străinătate nu pot face lucruri înţelepte fără colaborarea celor de bună-credinţă din ţară, deoarece, simplu spus, nu cunosc bine sistemul existent. Aşadar, dacă aceia cu bună-credinţă din ţară îşi dau mâna cu cei pregătiţi în străinătate (obişnuiţi ca mentalitate cu un spaţiu occidental – şi avem o diasporă românească puternică, trebuind însă adusă mai aproape de interesele naţionale), efectele pot fi ample, în beneficiul României. Era o vreme – mai ales după 1918, până la instaurarea regimului comunist – când România, din nevoia de a se sincroniza internaţional, îşi selecta vârfurile administraţiei centrale dintre profesionişti care au studiat în străinătate (Austria, Franţa, Germania, SUA etc.). De asemenea, aşa cum am spus, în momente de cotitură în istoria românilor au apărut Şcoala Ardeleană, Generaţia Paşoptistă, Junimea Română etc., organizaţii formate tocmai din români cu acest profil psihocultural ce puteau sincroniza ţara cu lumea modernă. Cred că suntem iarăşi într-o astfel de situaţie, fiind nevoie de o modernizare a României pentru a se sincroniza mai bine cu lumea modernă! În aceeaşi logică, Frangopol, cu referire la mediul academic, a făcut analogie între Junimea Română şi rolul Asociaţiei Ad Astra a cercetătorilor români din ţară şi din străinătate în modernizarea mediului academic românesc.
Prin cele spuse mai sus am introdus, clar definită, şi opţiunea proprie pentru un model psihocultural ideal, pe care îl văd de inspiraţie occidentală, fără ca aceasta să însemne că, pe acelaşi fond al psihologiei românilor (vezi concluziile şi implicaţiile academice), nu pot fi gândite şi alte modele psihoculturale ideale, complementare, alternative sau chiar opuse modelului pe care eu îl susţin. Dar de aici trebuie să înceapă dezbaterile raţionale.
DESPRE AUTOR:
Daniel David este profesor de ştiinţe cognitive clinice la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, profesor asociat (adjunct professor) la Icahn School of Medicine at Mount Sinai, New York, şi director fondator al International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health (integrat în reţeaua internaţională MERIL a unităţilor de cercetare de interes european). De asemenea, este directorul pentru cercetare (şi diplomate) al Albert Ellis Institute, New York, şi supervizor la Academy of Cognitive Therapy (SUA). Este editor fondator, coeditor sau membru în boardul editorial al mai multor reviste indexate Web of Science din ţară şi din străinătate. Este psihologul din România cu cel mai mare indice scientometric Hirsch (şi cu cele mai multe citări în domeniu), fiind reprezentant naţional în European Science Foundation. A reprezentat în ţară proiecte majore de cercetare internaţională (de exemplu, DREAM în FP7), a publicat în revistele internaţionale de top în domeniu şi la edituri de prestigiu (printre care Oxford University Press). A primit un număr mare de premii naţionale şi internaţionale, precum Premiul „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române (2012) şi Henry Guze Award (2003). În 2008 a fost decorat cu Ordinul Naţional pentru Merit în Grad de Cavaler. La Editura Polirom a mai publicat: Psihologie clinică şi psihoterapie. Fundamente (ed. I, 2006; ed. a II-a, 2013), Metodologia cercetării clinice. Fundamente (2006), Tratat de psihoterapii cognitive şi comportamentale (ed. I, 2006; ed. a II-a revăzută şi adăugită, 2012), Fundamente de psihologie evoluţionistă şi consiliere genetică. Integrări ale psihologiei şi biologiei (în colab., 2007), Dezvoltare personală şi socială. Eseuri şi convorbiri despre viaţă cu psihologul Daniel David (2014) şi Psihologie şi tehnologie. Fundamente de roboterapie şi psihoterapie prin realitate virtuală (în colab., 2015).
