“A thousand splendid suns”, Khaled Hosseini

Citită imediat după “The Kite Runner”, așa cum am făcut eu, cartea aceasta poate fi eclipsată într-o anumită măsură, deși emoția și farmecul lumii descrise nu sunt cu nimic mai prejos. Poveștile ce se împletesc pentru a o naște pe cea de ansamblu, desăvârșită, au fiecare frumusețea și tristețea ei, în decorul sordid al Afganistanului. Khaled Hosseini își folosește arta narativă pentru a deschide lumii ochii asupra unui loc asuprit, sărăcit,  distrus, în care viața se încăpățânează să reziste, în pofida nenorocirilor, un loc în care iubirea, gelozia, ura, bunătatea și noblețea încă respiră printre ruine.

Două destine – două femei, într-o lume în care drepturile lor depind în cea mai mare măsură de regimul politic. Mariam se naște în anii înfloritori ai Afganistanului, dar viața nu îi este una fericită. Copil din flori al unui bogătaș, ea își petrece prima parte a vieții într-o colibă izolată, cu mama ei. Pentru tată, Mariam este o rușine, astfel că viața ei urmează o linie tragică, pe tărâmul nefericirii.

Laila se naște după douăzeci de ani, în timpul revoluției, într-o familie simplă, cu un tată profesor, care îi îndrumă pașii pe calea învățăturii. Copilăria ei este marcată de indiferența mamei, a cărei afecțiune se îndreaptă către frații mai mari, plecați la luptă. Tatăl Lailei și Tariq, prietenul cel mai bun, sunt pilonii existenței acesteia. Până când istoria zdruncină relativa fericire și îi răpește de lângă ea, pe rând, pe cei pe care îi iubește.

Dramele individuale sunt întețite de cele generale – ocupația sovietică, războiul civil și, mai târziu, talibanii. În atare condiții, viețile oamenilor nu pot fi decât impresionante, stârnind indignare, tristețe, compasiune. Cartea se axează, în principal, pe condiția femeilor în această țară oropsită, iar cele două eroine, Laila și Mariam, sunt reprezentative pentru întreaga populație feminină, supusă meandrelor unei societăți acaparate de bărbați ce se ghidează după legi absurde, umilitoare. Printr-un concurs nefericit de împrejurări, cele două împărtășesc, o vreme, aceeași soartă și este interesant de urmărit evoluția relației lor – de la ostilitate fățișă la iubire și devotament mai presus de sine.

Povestea m-a ținut în mare parte cu sufletul la gură, dar spre sfârșit a atins intensitatea maximă, descătușând emoțiile și făcându-mă să subliniez paragrafe succesive. Stilul simplu, fluid, presărat cu fraze ce înmoaie inimile, m-a cucerit și de această dată. Fără a fi siropoase, frazele ticluite de Khaled Hosseini îți produc emoții speciale. Întoarcerea în trecut are o formă tulburătoare, poveștile de asemenea. M-am tot întrebat cum de m-a fascinant într-atât scriitura lui, încât să citesc cărțile sale una după alta. De unde vine acest entuziasm în fața unor povești în esență triste? Poate din speranța ce pare a fi un liant, o stare de spirit ce însoțește destinele zbuciumate ale personajelor. În climatul acela ostil, e greu de închipuit cum oamenii mai găsesc putere să spere. Copii în orfelinate mizere, duși acolo de mamele lor pentru a-i salva de la o moarte prin înfometare, case spulberate de explozii, trupuri sfârtecate, ale căror rămășițe pot fi găsite atârnând în copaci sau pe acoperișuri, mult după ce restul a fost îngropat – iată câteva elemente ale atmosferei în care își duc viața Laila și Mariam și, ca ele, atâția alți nefericiți.

“I’  sorry”, Laila says, marveling at how every Afghan story is marked by death and loss and unimaginable grief. And yet, she sees, people find a way to survive, to go on. Laila thinks of her own life and all that has happened to her, and she is astonished that she too has survived,  that she is alive and sitting in this taxi listening to this man’s story.

Perspectivele feminine nu transformă romanul într-unul neplăcut bărbaților, căci temele sunt ample, de interes general. Bogăția culturală a Afganistanului, situația sa politică, traiul dificil sunt aspecte ce contrabalansează universul individual, influențându-l și hotărându-i parcursul. Titlul cărții, un vers dintr-un vechi poem, sugerează miile de vieți prețioase ascunse între ruinele Kabulului.

One could not count the moons that shimmer on her roofs,

Or the thousand splendid suns that hide behind her walls.

Citiţi aici şi cronica romanului „The Kite Runner/Vânătorii de zmeie”.

Sursa foto scriitor: urban-echo.co.uk.

În limba română, romanul a fost tradus ca Splendida cetate a celor o mie de sori (Editura Niculescu, 2015).

E-book;

Editura: Bloomsbury Publishing;

Anul apariţiei: 2009;

Nr.de pagini: 433.