Laur, Evgheni Vodolazkin

Un roman dens, tulburător și foarte complex, pe care sunt încântată să-l recomand oricui simt că are capacitatea de a-l înțelege și de a-i pătrunde profunzimile. Nu este o carte facilă, e bine să precizez de la bun început acest lucru, dar aduce o hrană consistentă sufletului, prin temele abordate, prin ideile pe care le exprimă și, nu în ultimul rând, prin substanța sa epică. Roman neistoric, așa cum îl subintitulează autorul, Laur împletește elemente ce țin de filosofie și de spiritualitate, pe un fundal preponderent medieval, în care răzbat la răstimpuri adieri din alte epoci, mai apropiate sau mai îndepărtate de noi. Timpul se diluează până ce își pierde consistența, în vreme ce asistăm la transformările uluitoare ale lui Arseni, care devine pe rând, pe măsură ce parcurge diferite etape ale vieții sale, Ustin, Ambrozie și, în final, Laur.

Cele patru cărți care compun romanul se constituie fiecare în bucățile de viață parcurse de Arseni, sub fiecare din identitățile sale, caracterizate printr-o anumită stare și un anumit parcurs spiritual definitoriu – Cartea cunoașterii, Cartea renunțării, Cartea drumului și Cartea liniștii. Cele patru identități sunt legate între ele prin amintirile comune și, mai ales, prin țelul suprem pe care Arseni și-l impune – mântuirea sufletului Ustinei și a copilului lor, dispăruți prematur de lângă el. Din clipa în care îi pierde pe cei doi, în Arseni se naște nevoia de ispășire, și astfel din sufletul său se revarsă o imensă iubire, atotcuprinzătoare, ce îl apropie treptat de divinitate. Înțelepciunea și învățăturile primite de la bunicul Hristofor îl fac pe Arseni să devină un vraci cu puteri vindecătoare miraculoase, care cutreieră satele și orașele medievale bântuite de ciumă, de sărăcie, de foamete, aducând alinare celor ce au nevoie de ajutorul său. Boala și mizeria acesteia nu îl sperie, nu îl îndepărtează, dimpotrivă. Arseni nu mai trăiește pentru el și, la un moment dat, nici nu mai ține socoteala timpului care se scurge, în vreme ce trupul său reprezintă doar un înveliș al sufletului, ce îi permite să depună eforturi pentru mântuirea Ustinei, cu care, de altfel, nu încetează să vorbească, deși nu primește niciun răspuns. Spectrul miracolului este permanent prezent, dar nu înlătură verosimilitatea întâmplărilor.

„Știi, prietene, orice întâlnire e mai mult decât o despărțire. Înaintea întâlnirii e gol, nu e nimic, iar după despărțire nu mai e gol. Odată ce te-ai întâlnit, nu te mai poți despărți cu totul. Omul rămâne în memorie ca o parte a ei, a memoriei. Partea asta a creat-o el, și ea trăiește și uneori intră în contact cu creatorul ei. Ce altceva face să îi simțim pe oamenii dragi la distanță?”

Frumusețea acestui roman amintește de scrierile clasicilor ruși și adesea uitam că am în față un text contemporan, dar neologismele presărate în cuprinsul scriiturii au avut meritul de a-mi reaminti acest aspect. Laur se citește pe îndelete, în tihnă, savurând frazele cu nesaț, revenind asupra celor mai profunde, filtrând adesea propriile trăiri prin prisma celor citite. Cel puțin așa au stat lucrurile în cazul meu. Am perceput acest roman ca fiind unul al ispășirii, al desăvârșirii spirituale, realizate prin asumarea unui destin al iubirii față de aproape. Timpul, ca element definitoriu al existenței, așa cum îl considerăm îndeobște, apare ca un reper pus la dispoziția omului obișnuit, ancorat în lumea materială, pentru a da un chip mai ușor de înțeles lumii și vieții. Dar dacă lucrurile stau, de fapt, altfel?

Mi s-a părut interesantă simetria ce definește destinul lui Arseni, devenit, în ultima parte a vieții, Laur. Ispășirea vinovăției sale, împlinirea menirii sale se realizează pe deplin abia în momentul în care depășește cu succes o situație similară celei ce a declanșat periplul său lumesc. Și abia atunci poate părăsi împăcat trupul ce l-a slujit cu supunere în eforturile sale, într-un mod pe cât de simplu, pe atât de impresionant. Religiozitatea și misticismul care însoțesc narațiunea conturează și ele atmosfera inedită a romanului, atât de fascinantă, ca o adevărată revelație. Laur e totuși mult mai mult decât am reușit eu să redau, perspectivele de interpretare sunt multiple și pot spune că îmi doresc să recitesc cartea aceasta, convinsă fiind că îi voi descoperi și alte valențe, dar și noi semnificații ale ideilor pe care le exprimă.

Ed. Humanitas fiction;