Browsing: Recenzie

Salutara inițiativă a pionierului cineast, Radu Jude, de a transpune pe pânză, prin filtrul său critic, „inimile cicatrizate” ale lui Max Blecher, m-a trimis tocmai la rădăcina livrescă prin care se hrănea acest proiect cinematografic. Romanul „Inimi cicatrizate”(sursa de inspirație a cineastului), a cărui amprentă puternică va fi proiectată pe marile ecrane, cel mai probabil în 2016, a cunoscut lumina tiparului în 1937, într-o perioadă de forfotă literară, iar reacțiile critice ale vremii nu s-au încadrat într-un registru elogios. Max Blecher, perdantul în lupta cu implacabilul destin, și-a consolidat, prin intermediul celor două romane ale sale, „Inimi cicatrizate” și „Întâmplări…

Share.

Sunt povești de dragoste care se întrerup înainte de „şi au trăit fericiţi…”, după cum există şi formula lui Beigbeder – „dragostea durează trei ani”. Şi cuplul lui Dan Coman, format dintr-o protestantă nepracticantă şi un profesor la un liceu din provincie se confruntă cu o astfel de limită, pe care cei doi sunt nevoiţi să o gestioneze cumva. Ce de e reţinut din carte: cum se apropie, cum se căsătoresc şi cum se răcesc cei doi. Fluxul şi refluxul dragostei. Cum ajung doi oameni să se iubească, să aibă copii şi totuşi să trăiască înstrăinaţi. Cât se poate umili…

Share.

Diplomat de carieră, cu darurile vorbirii fluente și al unei scriituri atractive, Gheorghe Crutzescu intră în istorie, în 1943, ca autor al cărții „Podul Mogoșoaiei. Povestea unei străzi”, o carte fundamentală pentru istorici și pentru iubitorii urbei, deopotrivă. Ediția actuală este una de lux, cu supracopertă și cu imagini din abundență, care surprind o parte din atmosfera locurilor descrise în capitolele cărții. Este o carte-obiect, care nu te lasă indiferent și care te îndeamnă să te întrebi cât de valoroasă este o carte, şi dacă valoarea ei creşte odată cu trecerea anilor (din perspectiva anticarului, a colecționarului de carte rară/bună)…

Share.

Repertoriul consistent de cărți publicate (8 la număr) și potența literară ale scriitorului din urbea de pe malul Crișului Repede, Florin Ardelean, au fost capetele de afiș în cadrul unui dialog livresc purtat cu un prieten bun de-al meu. Și cum, după minute de aprecieri & deliberări, „Folie à trois”, romanul publicat în 2012, a căpătat un făgaș aparte în discuția noastră, separându-se pe nesimțite, n-am avut tăria de a-l amâna mai mult de o zi. A fost entuziasmul de care am avut nevoie pentru da curs cărții. Înainte de a porni la drum în densul univers neașteptat de fin…

Share.

Pe exemplarul citit de mine, pe pagina cu titlul, imediat sub acesta, era scris cu cerneală albastră “Petrecerea” (câteva exemplare s-au vândut cu aceste neașteptate autografe – numele povestirilor). În mod normal, ar fi trebuit să încep citirea cărții lui Marius Chivu cu acest text. Dar nu, nu am făcut-o; am luat-o metodic, așezat, cu primul. Este foarte adevărat, nu e obligatoriu să citești povestirile în ordine, cum nu e obligatoriu să le citești pe toate dintr-odată. Și, până la urmă, de ce să mai citim (și) povestirile lui Marius Chivu? Ce-ar avea ele în plus sau nou sau altfel…

Share.

În Brazilia anului 1940, nu mai e loc pentru poezie. Acesta este punctul de vedere al regimului dictatorial, aliniat doctrinei naziste. Astfel că un poem precum „Canto de amor para uma cidade ocupada”, unde „cidade ocupada” e Parisul, duce chiar la desfiinţarea revistelor care-l publică. Cel care a scris poemul, Antônio Bruno, un fel de Banderas în lumea poeziei braziliene din acea perioadă, mare cuceritor, admirat şi răsadmirat, moare, de supărare, de inimă rea, de prea multă dragoste de femei şi de ţară, lăsând astfel un loc gol în zeificata Academie Braziliană. Sunt 40 de membri în Academie. Acum, 39.…

Share.

Am ținut foarte mult să ajung la lansarea romanului de debut al Ioanei Bâldea Constantinescu. Nu știu să explic de ce; știam că trebuie să merg. Și am ajuns într-o librărie Humanitas de la Cișmigiu plină ochi; alături de mine, o pereche de tineri îndrăgostiți, care m-au rugat să le spun pe scurt despre ce eveniment este vorba (cred că-i încântase ideea de mulțime). Prezentarea mea a fost cam așa: se lansează primul roman al Ioanei (Bâldea Constantinescu), jurnalist la Radio România Cultural (să ascultați “Orașul vorbește”, în fiecare zi, de la 10 dimineața), pe care până acum am citit-o…

Share.

Dacă nu am avut niciodată probleme cu Virginia, Jane, Charlotte, m-am trezit în schimb privind cu suspiciune către coperta pe care scria Beryl. Nu era un nume care să îmi inspire încredere. Am intrat de câteva ori în librărie şi am tot învârtit în mâini pachetul cu cele două cărți de Beryl Bainbridge, dar până l-a urmă mi-am învins rezerva și l-am luat. Și uite așa s-a mai spulberat o prejudecată. Scriitoarea a fost nominalizată de cinci ori la premiul Man Booker, pe care nu l-a câștigat niciodată. Fundația Booker Prize a instituit un premiu special în onoarea ei, The…

Share.

Un roman dens, tulburător și foarte complex, pe care sunt încântată să-l recomand oricui simt că are capacitatea de a-l înțelege și de a-i pătrunde profunzimile. Nu este o carte facilă, e bine să precizez de la bun început acest lucru, dar aduce o hrană consistentă sufletului, prin temele abordate, prin ideile pe care le exprimă și, nu în ultimul rând, prin substanța sa epică. Roman neistoric, așa cum îl subintitulează autorul, Laur împletește elemente ce țin de filosofie și de spiritualitate, pe un fundal preponderent medieval, în care răzbat la răstimpuri adieri din alte epoci, mai apropiate sau mai…

Share.

De câțiva ani, consumând în mod constant literatură, m-am familiarizat cu neortodoxele mecanisme ale industriei autohtone de carte, care generează, voit, un soi de modă literară. De la editori la critici, de la cronicari la bloggeri, toți aduc în prim front o mână de cărți – meritorii, zic ei – pe care le promovează și le disecă de-a fir a păr și care, finalmente, ajung nade pentru cititorii înrăiți. Acestui tipar nesănătos reușesc (arareori, ce-i drept) să-i găsesc fisuri prin care să evadez într-o literatură mai puțin comercială, nișată, care, din nefericire, nu se poate bucura din plin de orbitoarea…

Share.

Opt proze scurte fac un roman, pentru că au cadrul comun – kibbutzul Ykhat din anii 60 – şi personajele, care trec dintr-o proză în alta. Peste ele, ironia din cuvântul „prieteni”, cu referire la proza cu acelaşi nume, în care un tată nu ştie cum să rezolve relaţia improprie dintre fiica lui şi un bărbat mult mai în vârstă, precum şi nevoia de comunicare, o nevoie paradoxală într-o comunitate care aproape că postulează fericirea. De unde, singurătatea şi critica la adresa kibbutzului. Fiecare proză se joacă în două-trei personaje. Relaţii de cuplu, eşecuri, visuri de eliberare, frustrări şi întrebări…

Share.
1 63 64 65