Revista de cultură FAMILIA, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Oradea și Consiliul Județean Bihor, anunță prima ediție a Burselor și rezidențelor de creație literară FAMILIA.

Organizatorii oferă în total 3 burse în valoare de 1200 de euro fiecare, respectiv 3 rezidențe de creație în cuantum de 1000 de euro (întreținere și utilități) fiecare, astfel: câte o bursă, respectiv o rezidență pentru fiecare dintre categoriile: proză, poezie și literatură pentru copii.

Bursele și rezidențele sunt oferite printr-un concurs de proiecte, iar autorii interesați se pot înscrie trimițând la adresa burse@revistafamilia.ro următoarele documente:

  1. O scrisoare de intenție (maximum 750 de cuvinte) care să conțină: o descriere a proiectului literar propus și stadiul de lucru vizat pentru rezidență (trebuie menționat în ce etapă se află volumul – de început, de mijloc, de planificare, de finalizare etc. – și ce etapă de lucru vizează rezidența.).
  2. Un fragment extras din proiectul literar cu care se înscriu (5 poeme și maximum 10 pagini pentru proză și literatură pentru copii) menționând una dintre categoriile: proză, poezie sau literatură pentru copii.

Autorii interesați se pot înscrie la o singură categorie dintre cele trei (proză, poezie sau literatură pentru copii), enunțată clar în subiectul e-mailului trimis.

Perioada de înscriere pentru ediția I a Burselor și rezidențelor de creație literară FAMILIA este 13 mai – 13 iunie 2024.

Perioada de desfășurare a rezidențelor este 15 iulie – 8 septembrie 2024, fiecare scriitor având posibilitatea să aleagă un interval de trei săptămâni. Perioada minimă de ședere în rezidență pentru a beneficia de „Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA” este de 14 de zile calendaristice.

Juriul este format din membrii redacției „Familia”: Mircea Pricăjan, Mihók Tamás și Miron Beteg.

Câștigătorii vor fi anunțați pe data de 27 iunie 2024.

Câștigătorii se obligă să participe la ceremonia de deschidere a Burselor și rezidențelor de creație literară FAMILIA, care va avea loc la Oradea, la o dată ce va fi comunicată ulterior. Toate cheltuielile impuse de această ceremonie (transport și cazare) vor fi suportate de către organizatori.

Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA, ediție I, 2024, se desfășoară în conformitate cu Regulamentul general al Burselor și rezidențelor de creație literară FAMILIA, care poate fi consultat aici [link: https://revistafamilia.ro/wp-content/uploads/2024/05/Regulament-general-BRF.pdf].

Share.

About Author

Avatar photo

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura