Mi-am adus aminte de aceste vorbe zilele trecute, citind un articol oarecare. M-am gândit de multe ori ce înțelege omul obișnuit prin „fii mai bun”. Selecția de mai jos ilustrează o parte din înțelesurile acestei expresii, chiar dacă în formele lor conotative. Din păcate, pentru unii Crăciunul nu va fi niciodată prilej real de sărbătoare, deci mai bun-ul nu se va manifesta niciodată în forma lui de îmbunătățire și evidențiere a calităților personale. Pentru că, nu-i așa, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.
***
O salată de premii
La una din edițiile trecute, Premiile Societății Leibniz au făcut vâlvă, pentru că Mihaela Miroiu a remarcat că în lista nominalizările la secțiunea Premiul Leibniz pentru Filosofie nu era nicio femeie. Anul acesta, observ că lista premiilor nu doar că s-a „lungit”, unii ar spune îmbogățit, ci și că se regăsesc aici nume care n-au nimic, dar nimic, în comun cu Leibniz și filosofia lui. De aici și întrebarea care mai este rostul unor asemenea premii? De ce Premiul Leibniz pentru Proză sau, mai rău, pentru Poezie? O fi citind Alina Purcaru ceva scris de filosoful german? În Voci la distanță nici urmă de Leibniz, o spun în cunoștință de cauză.
Apetența pentru premii și nominalizări, titluri și glorii e veche, dar în ultimii ani e alimentată continuu de mass-media, dar, iată că și de unele „personalități” care simt nevoia să se remarce prin inventarea unor premii și a unor gale. Prilej de socializare sau nu, de (inter)cunoaștere sau nu, rămâne întrebarea: la ce bun un nou premiu”. În ritmul în care crește numărul de premii Leibniz, așteptăm la anul să vedem nominalizată și Naționala de Fotbal, că doar s-a calificat la Euro, dar să nu dăm sugestii.
Asociația ,,Societatea Leibniz din România” vă invită la Gala pentru decernarea Premiilor Leibniz, joi, 14 decembrie 2023, de la ora 16 la 18, la Muzeul de Artă Recentă (Bd. Primăverii 15, București).
Partener media: Radio România Cultural.
- Premiul Leibniz
Michael Kempe, Die beste aller möglichen Welten, Frankfurt, Fischer.
- Premiul Leibniz pentru Filosofie – nominalizări:
Corneliu Mircea, Fascinația divinului: ce înseamnă a filosofa?, București, Eikon.
Dana Jalobeanu, Spectacolul filosofiei. Cum citim Scrisorile lui Seneca?, București, Humanitas.
Daniel Nica, Cine sunt eu? Autenticitatea și limitele sale morale, Oradea, Ratio et revelatio.
Gorun Manolescu, Eseu despre modelul onto-informațional propus de Mihai Drăgănescu, București, Paideia.
- Premiul Leibniz pentru Traducere – nominalizări:
SG Drăgan, pentru Martha Nussbaum, Terapia dorinței, București, Humanitas.
Cristian Bejan, pentru Epictet, Opera omnia, Iași, Polirom.
Maria Cornelia Ică, pentru Natalie Depraz, Corpul slăvit – fenomenologie practică plecând de la Filocalie și Părinții Bisericii, Sibiu, Deisis.
Stefan Sebastian Maftei, pentru David Hume, Despre măsura gustului și alte eseuri, București, Eikon.
Ileana Stănescu, pentru Etienne Gilson, Filosofia în Evul Mediu, București, Trei.
- Premiul Leibniz pentru Știință – nominalizări:
Marian Constantin, 100 de plante erbacee din Bărăganul Central, București, Editura Academiei.
Mihai G Netea, O istorie genetică (incompletă) a românilor, București, Humanitas.
Petar Atanasov, Dicționarul dialectului meglenoromân actual, București, Editura Academiei.
Bogdan Suceavă, Adâncul acestei calme creste, Iași, Polirom.
Eugenia Tofan, Academia de Științe a Moldovei, București, Editura Academiei.
- Premiul Leibniz pentru Poezie – nominalizări:
Moni Stănilă, Ofsaid, București, Nemira
Claudiu Komartin, Inoculare, București, Cartier
Alina Purcaru, Tot mai multă splendoare, București, Cartier
Teodor Dună, Flașneta Babel, București, Nemira
Răzvan Andrei, Raport către Walt Whitman. Poeme LGBT+, Alba Iulia, OMG
Răzvan Țupa, poetic: interfață sonoră. 365 de poeme de dragoste postumane și unul uman, București, Cartier
- Premiul Leibniz pentru Proză – nominalizări:
Gabriela Adameșteanu, Voci la distanță, Iași, Polirom
Bogdan-Alexandru Stănescu, Abraxas, Iași, Polirom
Mircea Cărtărescu, Theodoros, București, Humanitas
Sașa Zare, Dezrădăcinare, București, Fractalia
Ruxandra Burcescu, Instabil, București, Humanitas
(Adrian Niță, postare pe Facebook, 12 decembrie 2023)
***
Antisemitismul românesc și manifestările lui contemporane
Articolul scris de Dan Culcer și publicat de revista Vatra din Târgu Mureș ar fi trecut neobservat de mulți, dacă n-ar fi atras atenția asupra lui Andrei Oișteanu. Interesant este faptul că primul semnal l-a tras Nicolae Manolescu, în România Literară (semnal de la care a plecat și A.O.). Se deduce ușor de aici disprețul unei mari părți din scriitorii aflați pe val astăzi față de confrații lor, dar nu asta mi s-a părut interesant, cât faptul că ei între ei nu se citesc. Atitudinea aceasta de „noi cu ai noștri” este alimentată în continuare de tot felul de -isme, dar este trist să vezi cum (și) lipsa de curiozitate generează astfel de situații, care intră sub incidența legii, indiferent din ce unghi ai privi problema.
Foarte interesante sunt comentariile la postarea lui Andrei Oișteanu – spun multe despre antisemitismul latent al multora dintre scriitorii români contemporani, despre indiferența și disprețul acestora pentru ce și cum scriu alții etc. Și mai interesante mi s-au părut două luări de poziție vizavi de articolul lui Dan Culcer, ambele, repet, reacții la semnalul tras de Andrei Oișteanu. Prima îi aparține lui Iulian Boldea, redactorul-șef al revistei Vatra și cea de-a doua poziție este a lui Paul Cernat, critic literar. Le las aici, așa cum au fost ele scrise, fără niciun alt comentariu. Luate împreună cu postarea lui Andrei Oișteanu alcătuiesc un tablou relevant al atitudinii lumii literare de la noi. E un tablou din care nu lipsesc (in)toleranța, atacul la persoană, disprețul profund față de ceilalți, un sistem de valori sănătos total absent etc.
Evacuarea scriitorilor evrei din cultura română (anul de graţie 2023)
În cel mai recent număr al revistei „Vatra”, din Târgu Mureş (nr. 10-11, 2023), dl. Dan Culcer (D.C.) publică un amplu articol cu premise şi concluzii antisemite: „Unii evrei ‒ afirmă el ‒ nu trebuiau să se amestece în treburile românilor și mai ales să nu pună în discuție valorile și miturile acestora. Dacă au făcut-o sau o fac, să nu se mire nimeni că vor suporta consecințele, zic eu…”. Şi asta pentru că ei ar fi contribuit masiv la „distrugerea culturii române”. Aceşti „unii evrei” capătă chip şi nume, iar lista neagră incepe să prindă contur: „Dacă Norman Manea, Alexandru Florian, Zigu Ornea, Andrei Oişteanu şi Andrei Cornea tăceau în acest domeniu ‒ conchide D.C. ‒, ar fi rămas înţelepţi”.
Acest articol publicat de D.C. se ocupă deocamdată mai ales de scrierile prozatorului româno-american Norman Manea. Sunt folosite toate clişeele cunoscute. Norman Manea ar avea succes pentru că ar fi sprijinit de comunitatea globală a „jidovilor”, de Sorosişti, de „Oculta Mondială”. Îl citez pe D.C.: „Odată plecat din România, singura şansă a lui Norman Manea de a fi luat în seamă era să-şi revendice apartenenţa la comunitatea mondial(ist)ă a jidovilor”. Şamd.
Recent, în „România Literară” (nr. 51-52, 2023), Nicolae Manolescu (N.M.) a amendat ferm acest articol, chemând în ajutor Consiliul Naţional pt Combaterea Discriminării (CNCD). „De data asta ‒ spune Manolescu ‒ , D.C. se află la un singur pas de prăpastia antisemitismului”. De fapt, cred că D.C. se află deja înăuntrul prăpastiei, în cădere liberă. Public în poza de mai jos replica polemică semnată de Nicolae Manolescu si ma alatur lui, solicitand CNCD-ului sa se autosesizeze in acest caz.
În tot acest timp, conducerea revistei „Vatra” (redactor-şef Iulian Boldea) si autorităţile locale care sponsorizează publicaţia nu iau nici o atitudine publică.
(Andrei Oișteanu, postare pe Facebook, 12 decembrie 2023)
*
Revista Vatra, publicaţie de tradiţie şi prestigiu (înfiinţată în 1894 de Caragiale, Slavici şi Coşbuc la Bucureşti, cu serie nouă din 1971 la Târgu Mureş) e o revistă prin esenţa ei democratică, astfel încât dezavuăm şi descurajăm orice text, mesaj sau act de antisemitism, xenofobie sau ură.
Ne cerem scuze public pentru faptul că referirile antisemite din articolul lui Dan Culcer (membru fondator al seriei noi, care trăieşte la Paris din 1987) au fost publicate în revista noastră. Ne desolidarizăm în întregime de astfel de afirmaţii!
E un accident cu totul şi cu totul regretabil, iar în nr. 1-2/ 2024 al revistei Vatra vom publica un editorial în care ne vom preciza poziţia democratică, delimitându-ne de astfel de opinii antisemite strict personale, ale autorului articolului. Considerăm că, de-a lungul istoriei noastre, rolul intelectualilor evrei a fost şi este deosebit de important şi benefic.
Numerele substanţiale ale revistei Vatra pe care le-am coordonat eu însumi şi colegii mei (două dosare tematice au fost dedicate operei lui Norman Manea, de pildă) au demonstrat din plin tradiţia democratică a publicaţiei noastre, aceste numere având ecouri importante în ţară şi străinătate.
Ne cerem scuze tuturor intelectualilor lezaţi de afirmaţiile dlui Culcer, unii dintre ei colaboratori importanţi ai revistei Vatra şi îi asigurăm de întreaga noastră preţuire şi consideraţie!
Iulian Boldea, redactor-şef, Revista Vatra (https://revistavatra.org/2023/12/12/o-eroare-regretabila)
(Iulian Boldea, postare pe Facebook, 12 decembrie 2023)
*
Ceea ce s-a întîmplat la „Vatra”, prin publicarea articolului cu damf antisemit semnat de Dan Culcer (nu-l mai reproduc; au făcut-o deja alții…), e întristător și îngrijorător, mai ales că nu e vorba de un accident, ci de o opțiune consecventă a autorului în speță, marcată și cu alte prilejuri în varii publicații. Statutul său de redactor fondator al „Vetrei” (în 1971), calitățile critice notabile (superaltive în volumul „Serii și grupuri”, unde a lansat și formula „Școala de la Tîrgoviște”) și poziția insubordonată față de regim dinaintea exilării sale în Franța nu ne pot face, totuși, să bagatelizăm faptul că în ultimele decenii a ajuns să susțină sistematic poziții negaționiste și/sau afine extremei drepte. Faptul că un asemenea articol, care trece ultimele linii roșii ale decenței intelectuale, a fost lăsat să apară, iar delimitările, binevenite, desigur, au apărut abia după sesizarea de la „România literară”, descumpănește, oricît am aprecia libertatea de opinie și oricît am înțelege atașamentul față de un coleg fondator. Întrucît „Vatra”, una dintre cele mai bune și mai deschise la minte reviste culturale din România de azi, care a găzduit atîtea grupaje de referință (și unde au fost republicate, pentru prima dată, articolele pro-legionare ale lui Eliade…), susține cu totul alte valori intelectuale, ar fi normal să renunțe la (de)serviciile lui DC, care nu doar intră în violentă coliziune cu linia ei, ci riscă să-i aducă grave prejudicii de imagine. Spun asta din prețuire față de excelenta echipă de critici de acolo și față de o publicație unde am colaborat de fiecare dată cu plăcere, ori de cîte ori mi s-a oferit ocazia. (Paul Cernat, postare pe Facebook, 12 decembrie 2023)
***
Excesul de referințe dăunează grav… destinatarului
De câte ori citesc un text ca cel scris de Adi Secară, mă întreb nu „ce-a vrut să spună autorul”, ci cui i se adresează acesta. O cronică (de întâmpinare sau de orice alt fel) are menirea să prezinte cartea (sau/și autorul), astfel încât să convingă cititorul să o cumpere; câteodată, de ce nu, cititorul se poate convinge la final de lectură că ideile lui sunt confirmate (și) de opiniile unui critic, cronicar sau blogger. Dincolo de faptul că autorul textului are preferințe (mai mult decât evidente) pentru un anumit tip de lectură și pentru asocieri care mai de care mai bizare, rămâne cititorul pierdut în hățișul de titluri și autori. Măcar de-ar fi vorba despre o carte memorabilă, una pe care s-o lași sub bradul de Crăciun. Tot efortul acesta nu doar că merită cauze mai bune, dar și mult mai multă (auto)cenzură, am fi câștigați cu toții.
Aproape (neo) gotic, aproape (rouge &) noir, Doina Roman se întoarce la o dragoste mai veche, Poezia. Poate dacă Stephen King ar începe să scrie poeme, ar suna precum în „Linie continuă”:
„Dragostea a lăsat un bilet de adio/ pe banda continuă a drumului:/ doar o vagă protuberanță-n asfalt… / atât simți dacă mângâi șoseaua,/ o urmă de azi pe mâine,/ un mesaj care se va șterge dacă trec două camioane./ Să nu rămână stingher și necunoscut, pun deasupra o placă grea de la dezmembrări și ciment, mult ciment./ Acum te cutremuri, îți clănțăne dinții,/ plângi, te tăvălești, scrii râuri de poeme triste, te ia cu leșin, se strică amortizoarele camioanelor./ Acum dâmbul de beton îți rupe picioarele, îți strică vertebrele și îți saltă capul ca o minge./ Acum îmi place, se vede de la etajul șapte,/ e un început de vale a morților,/ dar nu spune nimic despre mine…/ dragostea asta.” (p.9) Aluzia este la romanul „Christine” de King, dar aici ar fi altfel de triunghi (poate nu numai) amoros, dar la Doina Roman bântuie… Poezia… narativă, cu o Poveste sau chiar mai multe pe fundal, desigur, de dragoste, precum subliniez mai jos!
Strugațkian (scriind despre proze sa S.F., am numit-o sora cea mică a fraților Strugațki), o vedem pe… Lună: „…te vei vedea, clar, pe tine,/ cum mănânci clătite calde și pufoase/ acolo, în deșertul ăla de piatră,/ iar toți ai tăi vor sta în jurul tău, ținând în mâini/ clătite aburinde/ în timp ce pe Lună va începe să ningă/ și să se simtă mirosul pădurii de brazi…”
Pariul său liric este Viitorul (este aproape normal la o scriitoare de S.F. & Fantasy, ca să nu spunem chiar „anticipație”!), chiar dacă… din gara misterioasă care apare într-un poem nu mai pleacă niciun tren. Viziunile sunt aproape mistice (este aproape normal ținând cont de ce religii fascinante imaginează autoarea în romanele sale!): (…).
Adi Secară, Altfel despre gustul prieteniei (și al dragostei): după ce ghearele au lăsat un fel de urme (după suflet!), întreg articolul îl găsiți aici)
***
Când impecabilul n-are ce căuta într-o recomandare
Citisem articolul Elenei Andrei, îl găsiți la o simplă căutare pe google. Nu e nici pe departe scris impecabil (are și greșeli de tehnoredactare, dar și de exprimare, plus că autoarea nu excelează la capitolul stil, dar nu acesta era scopul articolului în cauză, să fie așezat în galeria textelor-bornă). Pentru cei care lucrează cu victimele violenței domestice, pe diverse programe (sunt câteva ONG-uri cu state vechi în domeniu) subiectul nu este nici pe departe nou, nu le spune nimic nou, din păcate. Voluntarii și profesioniștii care militează pentru introducerea ordinelor de restricție și/sau supraveghere a celor care au antecendente au trecut de mult pragul așteptărilor zadarnice. De peste 15 ani există și în calendarul românesc Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței Împotriva Femeilor; 25 noiembrie este ziua când se organizează marșuri și proteste, mese rotunde cu specialiști și activiști, ziua când victimele își fac auzită vocea. Articolul Elenei Andrei trebuie citit în această cheie, pentru că nu întâmplător el a părut în decembrie, la puțin timp după Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței Împotriva Femeilor.
Lucrurile n-au cum să se schimbe pe repede-înainte, mentalitatea, comportamentele și atitudinile nu se schimbă bătând din palme și impunând niște măsuri punitive. Nu contribuie la schimbare nici o postare ca cea de mai jos, în care te izbește pledoaria pentru cum e scris textul. Impecabil n-are ce căuta într-o astfel de discuție, pentru că pe mine mă trimite într-o altă zonă: eu pot deduce de aici că articolul a fost scris cu ajutorul unui om de marketing/promovare (ceea ce justifică perfect postarea scrisă de O.M.) sau că oamenii din PR văd într-o astfel de mărturie sursa unei campanii, deci sursa unui câștig. Orice ar fi, cinic e cuvântul care mi-a blocat mintea de când am citit postarea de pe Facebook și nici că am putut să-l înlocuiesc cu un altul.
(Am lăsat postarea fără diacritice, așa cum este ea scrisă de O.M., n-am vrut să intervin deloc pe text.)
„Am citit ieri povestea scrisa de Elena Andrei despre experienta ei intr-o relatie abuziva (link in comentarii) si m-a tulburat profund.
Daca este ceva mai dur decat violenta domestica, este vorba de indiferenta si plictisul politistilor si judecatorilor.
Atunci cand un politist catalogheaza mesajele de hartuire drept “iubire”, acesta este complice la abuz. Cand institutia tolereaza astfel de practici si mentalitati in interiorul ei, ea esueaza de la rolul pe care il are prin lege si devine instrument prin care abuzul este maximizat. Cand un judecator minimalizeaza lupta pentru protectie a unei femei care incearca sa scape din iadul de acasa, se transforma in calau. Pentru acea femeie, pentru copiii ei, pentru toate femeile care cel putin o data in viata s-au confruntat cu forme de violenta.
Suntem o societate abuzata si abuziva si nu pare ca vrem sa ne vindecam.
Cititi articolul. Este scris impecabil, este o poveste de viata dura si emotionanta, din care putem invata multe. Despre abuzul prin cuvinte, abuzul emotional, abuzul fizic si sexual. Despre maternitate in conditii de abuz. Despre pierderea iubirii, frica, suferinta si dezorientare. Despre rezilienta si puterea unei femei de a se reinventa si de a-si transforma trauma intr-un strigat de libertate, care sa le inspire si pe altele aflate in situatia ei, sau la inceputul drumului pierzaniei.” (Oana Marinescu, postare pe Facebook, 13 decembrie 2-24)
