Povestea unei refugiate siriene

Criza refugiaţilor din zonele de război este o problemă de actualitate. Greu gestionabilă şi destul de controversată. Într-un mileniu în care, aşa cum visau odinioară oamenii, singurele înfruntări ar trebui să fie cele ale spiritului, se aud încă pocnetele armelor de foc. Bombe care explodează unde şi când nu te aştepţi. Civili nevinovaţi, printre care şi destui copii, sunt sfârtecaţi, mutilaţi, fără să ştie de ce se întâmplă aceste orori şi cui folosesc ele. Oraşe distruse. Oameni care-şi strâng avutul în câteva bagaje şi apucă, disperaţi, calea lungă şi periculoasă a pribegiei. Se dezrădăcinează. Destui dintre ei ştiu că este pentru totdeauna. Alţii speră încă la reîntoarcere, acolo unde îşi au toate amintirile, casa, visurile.

Am citit, între timp, tot felul de mărturii ale acestor oameni. Despre cât de greu se hotărăsc să-şi părăsească familia şi prietenii, ţara. Despre cât de inumane sunt condiţiile în care aleg, de fapt sunt nevoiţi să călătorească, ghidaţi de cărăuşi-traficanţi, care-i jecmănesc de bani şi nu se mai sinchisesc de ei ulterior. Despre câţi dintre ei sfârşesc sufocaţi în containere supraaglomerate. Sau se îneacă în apele reci ale mărilor, hrană pentru peşti…

Dacă iniţial erau primiţi cu braţele deschise în ţările europene, în ultimii doi ani refugiaţii au parte de suspiciuni şi refuzuri. Unele, întemeiate. Cele mai multe, expresie a unor prejudecăţi. „Sunt nişte nemernici, nişte terorişti!” „Sunt murdari”, „Sunt agresivi”, „Nu-i mai vrem”, iată doar câteva dintre ele.

În realitate, dacă alegi să te informezi corect, afli că actele teroriste nu sunt săvârşite de aceşti oropsiţi, ci de fanatici infiltraţi de mulţi-mulţi ani în ţările occidentale, unii dintre ei cetăţeni prin naştere ai acestora.

Despre supravieţuitorii care au reuşit să ajungă în Italia, Germania, Grecia, Suedia, traversând, în condiţii inimaginabile, Mediterana, s-au scris sute de pagini. De ziare, reviste sau cărţi. Una dintre acestea din urmă este şi O speranţă mai puternică decât marea. Povestea unei refugiate siriene care a supravieţuit terorii de Melissa Fleming. Autoarea cărţii este purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR). Misiunea ei este aceea de a călători în zonele de război şi în taberele de refugiaţi, vorbind în numele a milioane de oameni siliţi să-şi abandoneze căminul. Aşa a cunoscut-o, în martie 2015, pe Doaa Al Zamel, o refugiată siriană de 19 ani, una dintre puţinii supravieţuitori din cei 500 de refugiaţi aflaţi pe un vas de pescuit care ar fi trebuit să-i ducă în Suedia. Melissa Fleming află despre acest caz de pe site-ul UNHCR din Grecia. Face tot posibilul s-o cunoască şi s-o ajute. Avea nevoie să sensibilizeze publicul grec, întrucât voia să ţină o conferinţă despre criza refugiaţilor chiar în Grecia, la Salonic, în mai 2015. Iată cum descrie ea întâlnirea cu tânăra siriană:

„Am realizat primul interviu cu Doaa pe 21 aprilie 2015, în livingul familiei care o găzduia în Creta (…) A devenit limpede curând că relatările din mass-media redau doar superficial coşmarul şi greutăţile prin care trecuse Doaa în Siria şi Egipt, şi pe Marea Mediterană. Doaa a fost primitoare şi caldă, dar şi foarte fragilă, evident traumatizată…” (pag. 288)

Vor urma în jur de 70 de ore de interviuri cu Doaa, iar „unele momente au fost atât de dureroase, încât trebuia să întrerupem interviul şi să continuăm a doua zi”. În octombrie 2015, Melissa Fleming începe să lucreze la carte, prelucrând materialul din interviuri. Pe lângă mărturiile lui Doaa, autoarea a luat informaţii şi de la familia şi prietenii acesteia. S-au conturat astfel un univers şi o poveste de viaţă credibile şi extrem de dureroase. O carte-document, tulburătoare şi pasionantă la lectură, la graniţa dintre realitate şi ficţiune. Mai bine zis, o realitate îmbrăcată în haina poveştii unui singur om. O poveste reprezentativă pentru mii de alte poveşti rămase, poate, anonime.

Cine este, aşadar, Doaa Al Zamel?

„Familia lui Al Zamel locuia în Daraa, cel mai mare oraş din sud-vestul Siriei, situat la doar câţiva km de graniţa cu Iordania şi la sud de Damasc”. (pag.7) Doaa este a patra fiică a familiei şi locuieşte împreună cu aceştia şi cu celelalte rude în aceeaşi casă, după tradiţiile siriene. Ceilalţi membri ai familiei presează pentru naşterea unui fiu, deoarece „în societatea siriană patriarhală băieţii erau mai preţuiţi decât fetele”. Doaa e deosebită. Inteligentă. Dornică să înveţe, să răzbată. Refuză să aibă soarta celorlalte fete, pentru care măritişul pare singura opţiune de viaţă. Ea e o nonconformistă. Izbucneşte, însă, războiul. În regiunea arabă, zvonurile şi neliniştile se înmulţesc. Regimurile opresive din Orientul Mijlociu sunt contestate şi răsturnate:

„În Siria, familii precum cea a lui Doaa priveau cu uluire. Nimeni nu-şi închipuia că ar putea sfida vreodată regimul sirian. Tuturor le displăceau anumite lucruri legate de guvernare – starea de urgenţă permanentă, condiţiile economice tot mai proaste, lipsa de libertate a cuvântului, – dar oamenii învăţaseră să trăiască cu ele. Toţi simţeau că nu se poate face nimic. Aparatul de securitate omniscient ajungea în fiecare cartier şi îi supraveghea pe scandalagii”. (pag. 27)

Doaa are 16 ani şi începe să participe la proteste, spre disperarea părinţilor ei mai conformişti. E Primăvara Arabă. Se fac arestări. Dar demonstranţii nu renunţă la revendicările lor. Cea vitală: libertatea! Este doar începutul unui război în care vor muri peste 250.000 de oameni, iar jumătate de ţară îşi va abandona căminele. Mai mult de 5 milioane de sirieni vor fugi în străinătate, în timp ce 6,5 milioane se vor strămuta în interiorul ţării.

Melissa Fleming descrie, graţie mărturiilor lui Doaa, încercările prin care a trecut familia acesteia, ea, mama şi surorile. Umilinţele îndurate din partea poliţiştilor, lipsa alimentelor, înfometarea, bolile şi lipsa medicamentelor. Visul năruit al lui Doaa de a învăţa şi de a intra la facultate. Apariţia lui Bassem în viaţa ei. Treptat, îndrăgostirea. Treptat, familiarizarea cu ideea de a se refugia în Europa. Durerea despărţirii de familiile lor. Teama ei de apă, de marea a cărei imensitate rece o înfricoşează. Lipsa de empatie a traficanţilor, eşecul unei prime încercări şi umilinţele arestării. Coranul ascuns lângă inimă, ca o supremă formă de a-şi purta ţara şi religia cu sine.

În septembrie 2014, cei doi tineri se îmbarcă pe un alt vas de pescuit care transporta clandestin refugiaţi. E a patra încercare şi ultima, cea mai îngrozitoare. Printre cele 500 de persoane sunt şi 100 de copii de vârste diferite. Este greu să citeşti ce s-a întâmplat cu ei când ştii că, de fapt, nu este vorba despre un roman, ci despre cruda realitate. Veţi fi uimiţi de forţa interioară a fetei de 19 ani, cu o constituţie fizică firavă altfel. Când vasul este atacat şi naufragiază, ea va reuşi nu doar să-şi domine teama de apă şi teroarea de a-şi vedea logodnicul murind, cadavrele plutind în jurul ei, ci va reuşi să-i îmbărbăteze pe ceilalţi, care-i încredinţează treptat sufletele lor şi copiii, sperând că fata aceasta îi va salva. Ţinând la piept două fetiţe, agăţată doar de un colac de plastic, Doaa va fi salvată de o navă, după patru zile şi nopţi de stat în apă…

Doaa şi familia ei sunt acum în Suedia. Rănile lor încă dor, necicatrizate.

„Povestea lui Doaa este povestea a milioane de oameni care trăiesc între două lumi, aşteptând acordarea azilului şi urmărind ştirile despre luptele de acasă. Este, de asemenea, povestea unor puteri internaţionale care s-au încurcat în rivalităţi regionale şi a incapacităţii sau a ezitării lor de a pune capăt războiului”, conchide Melissa Fleming la finalul cărţii sale.

Criza refugiaţilor nu este doar problema forurilor internaţionale, totuşi. O atitudine sau alta putem avea fiecare dintre noi. Măcar aceea de a ne învinge prejudecăţile. De a (ne) deschide mintea şi inima dincolo de graniţe teritoriale sau de altă natură. De a medita la destinul atâtor semeni pe care soarta îi poartă încoace şi încolo, cum poartă apa o coajă de nucă. În coaja aceea stă, uneori, toată bruma de umanitate care (ne)-a mai rămas.

1166206 „O speranţă mai puternică decât marea” de Melissa Fleming