„Beau, deci exist – O călătorie filozofică în lumea vinurilor” de Roger Scruton

Toți scriitorii scriu într-o lume creată de colegii lor, iar Roger Scruton, jurnalist și pasionat de vin și vânătoare, are companie distinctă. Anthony Bourdain aproape 20 de ani în urmă a descris bucătăria ca o slujbă religioasă, Karen Macneil a scris Biblia vinului, iar împreună, alături de alte nume consacrate m-au convins să visez că într-o lume de juriști și jurnaliști, să fii inginer e sexy. Și chiar dacă am divorțat de vin acum vreo șase ani în urmă, pentru finanțe, vorba lui Karen:

„Pot să stau trează nopțile, gândindu-mă la cum pot prinde vinul în cuvinte”.

Cartea tipică despre vinuri își propune să educe câteva mii de cititori; o carte ambițioasă, poate zeci de mii. Ambele au scopul să vă ajute să apreciați vinurile în multe feluri – de la istoria vinului până la știința aromelor și a aromelor de vin. Ele vin să vă ajute să înțelegeți vinurile din întreaga lume și cum geografia afectează caracterul unui vin. În ultimă instanță, autorii acestor cărți nu vor decât un lucru – să visați vinul!

Beau deci exist – O călătorie filozofică în lumea vinurilor de Roger Scruton nu este o carte tipică despre vin. În primul rând, pentru că începe cu transformarea unui singur om: Roger Scruton, de la, profesorul socialist de la Cambridge, jurnalistul uimit, la semipustnicul restras în liniștea fermei sale. În al doilea rând, pentru că în ciuda stilului superb de scriere, cartea asta are un prag de toleranță – primele 100 de pagini.

„Această carte nu este un ghid despre cum să bem vinul, ci un ghid despre cum să îl gândim. Este un omagiu adus plăcerii scris de un adept al fericirii și o apologie a virtuții din partea unuia care a scăpat de viciu.”

Să începem cu începutul: Scruton își împarte cartea în trei părți părți : Preludiu, Beau și Deci Exist. În PreludiuI (6 pagini de declarații de dragoste vinului) , acesta aduce mărturii ale cum BEAU=EXIST și face apel la istorie pentru a ne aduce aminte că:

„Deși societatea este uneori amenințată de droguri, ea este amenințată în egală măsură de lipsa acestora. Fără ajutorul lor, ne vedem unii pe alții așa cum suntem și nici o societate omenească nu poate fi clădită pe o temelie atât de fragilă… Adevărata întrebare, sugerez eu, nu este dacă trebuie să consumăm droguri, dar ce fel de droguri. Și cu toate că drogurile ascund anumite lucruri, unele din ele (mai ales vinul) ne ajută, de asemenea, să le facem față…”.

Tot aici, el insistă asupra ritualului de a bea, care deși diferit în forma sa istorică și geografică, servea societății drept antidot beției ordinare.

„Consumul de vin în societate, în timpul mesei sau după, și în deplină cunoaștere a gustului său delicat și a nimbului evocator, duce rareori la beție, cu atât mai puțin la un comportament grosolan. Problema beției la care suntem martori… vine din incapacitatea noastră de a-i aduce lui Bacchus jertfa cuvenită. Din cauza sărăcirii culturale, tinerii nu mai au la îndemână un repertoriu de cântece, poezii, argumente sau idei cu care să se distreze unii pe alții când stau la un pahar. Ei beau ca să umple vidul moral generat de cultura în care trăiesc, și dacă suntem familiari ale efectului băutului pe stomacul gol, acum asistăm la efectele băutului cu mintea goală.”

În toate cele 6 pagini ale Preludiu-lui, Scruton își curtează cititorul după formula lui Giovanni Arrighi, care spunea că sensul curtării este de a ascunde toate greșelile neplăcute care ar putea respinge partenerul, până când nu l-ați prins definitiv. Pentru că după preludiu, urmează, prima parte oficială, Beau.

Deși superb scris, primul capitol, Beau, este definiția literară a celebrei tocane a armatei coreene – privind doar la ingrediente s-ar putea să te ia groaza, dar odată amestecate, devine foarte repede delicioasă.nAutorul trece de la un subiect la altul, de la de la un filosof la altul, de la un continent la altul, de la o depresie la alta, de la o beție la alta, ca după 100 de pagini, dacă ai răbdare să-i înțelegi și gustul. Bețivul reformat surprinde esența Marii Reinventări din ultimele secole: improvizație, născută din război și greutăți, nostalgică, sentimentală și transformatoare.

Beau, descrie căderea autorului în păcat, călătoriile și vinurile pe care noi, muritorii de rând nu vom avea îndrăzneala să le încercăm niciodată. Personal mă gândesc să îmi fac viitorii copii, profesori la Cambridge – cine altcineva decât profesorii, beau până la 40 ani vin de peste 2000 dolari sticla, poartă costume croite pe Savile Row, Londra și pleacă în vacanță o lună pe an în Franța, în pauza de scris? So, not your average wine book.

Și dacă pentru mine, la fel ca și pentru o armată de vinificatori, oenologi și alți reprezentanți ai cultului, vinul este unica unitate de gust a trecutului și viitorului, Scruton re-introduce vinul drept unul dintre ultimele lucruri adevărate în lumea digitalizată, o lume în care puteți ieși în pijama, dar nu fără telefonul mobil.

„Pacea începe când oamenii cultivă viță-de-vie și se sfârșește când forează după petrol.”

„Un vin grozav este o valoare culturală inaccesibilă protestanților, ateilor, sau celor care cred în progres din moment ce depinde de supraviețuirea zeilor locali. Unul din cele mai importante daruri făcute Franței de Biserica Catolică este faptul de a fi oferit adăpost zeilor ponosiți ai Antichității, de a-i fi cinstit cu veșmintele sfinților și martirilor și de a-i fi cinstit cu licoarea pe care odinioară, au pogorât-o din ceruri pentru noi toți. Iată pe scurt de ce vinurile franțuzești sunt cele mai bune”.

Deci exist, capitolul II al acestei cărți, vine să jongleze cu îndrăzneală și o doză sănătoasă de ironie cu sacrosanctele concepte filosofice de ființă și constiință, exces, vină, chin. Aici el se împacă cu Kant și Fichte (conștiința ca proprietate emergentă), Hegel, Shoppenhauer, Heidegger, Sartre și alte minți luminate.

„Chiar în momentul conștiinței acute, în care vinul vinul pune în evidență alegerile și grijile pe care ni le scosesem din minte pentru a le da pe gât cu clasă, devenim, de asemenea, conștienți de situația noastră delicată, ca ființe întrupate, a căror viață conștientă erupe din forțe aflate în afara sferei de influență a deciziei directe. În acel moment putem alege să ne gândim la Anna, să ne amintim de un poem, să medităm despre Dumnezeu și mântuire și să trecem în revistă bugetul familiei.”

Vorbind despre libertate, Scruton, îl adaptează pe Kant vinului. El se identifică în mod primar ca fiind liber, subiect liber și obiect determinat, unde vinul e mai înțelept ca intelectul:

„Prima înghițitură de vin bun răscolește, pe măsură ce alunecă pe gât, conștiința latentă a întrupării mele…Dar tocmai această bătură evocă simțul sinelui: este adresată sufletului, nu trupului, și pune întrebări ce pot fi formulate doar la persoana întâi și doar în limbajul libertății…”

Plăcerea este și ea un prilej de răscoală filosofică, în care pe alocuri, îi provoacă pe marii școleri ai conceptului, Platon, Plotin, Toma d”Aquino. Autorul lansează una după alta întrebări, care ar fi fost frumos discutate la cenaclurile filosofice, cu vin, desigur:

„Aidoma interesului estetic, desfătarea este legată de experiența senzorială și tot aidoma ei, implică suspendarea intereselor practice obișnuite și a celor ce ne dictează să strângem informații. De ce să nu spunem, prin urmare, că vinul ne atrage așa cum ne atrage poezia, muzica sau pictura, înfățișând un obiect al experienței care este semnificativ în sine?”

Nu în ultimul rând, el aduce metafora la rang de ritual religios, pentru că vinul nu poate fi descris în cuvinte decât pe scurt, sau pe îndelete. El nu poate fi decât „al dracului de bun” sau pierdut printre oițele negre.

Una peste alta, această carte creează emoții contradictorii, te pierzi și te regăsești de o mie de ori, până să-i dai de capăt. Recomandarea mea ar fi să o beți cu un vin bun.

P.S.: Chapeau bas traducătorului. Am citit cartea și în original – mai rar limba română poate fi la fel de laconică și melodioasă ca limba engleză. Aici cuvintele au curs atât de frumos, ca o Fetească Albă.

„Beau, deci exist – O călătorie filozofică în lumea vinurilor” de Roger Scruton