Patata – alt dosar, aceiași detectivi aerieni

La noi, cărți ca aceasta sunt mai puține, pentru că puțini sunt și autorii care îndrăznesc să scrie anume pentru cei mici, fie pentru că au prejudecăți și desconsideră genul, fie pentru că nu le este la îndemână să scrie într-o anume formulă, ce presupune, deopotrivă, complexitate și simplitate. Complexitatea ține de traducerea, în limbajul adecvat, a marilor probleme cu care se confruntă oamenii, indiferent de vârstă. Simplitatea este aceea care trezește și menține interesul unor cititori deosebiți, dezinteresați total de stilul emfatic, speriați chiar de fraza pompoasă. Am să amintesc câțiva scriitori, destul de tineri și ei și destul de cunoscuți, care scriu astăzi literatură pentru copii și adolescenți: Ana Rotea (Dosarul Popcorn, Dosarul Graffiti, Dosarele Detectivilor Aerieni, în general), Adina Popescu (O istorie secretă a Țării Vampirilor, 8 povestiri de pe Calea Moșilor), Horia Corcheș (Istoria lui Răzvan), Florin Bican (Reciclopedia de povești, Și v-am spus povestea-așa, Tropice tâmpe), Alex Moldovan (Olguța și un bunic de milioane), Simona Antonescu (seria Istoria povestită copiilor) sau Veronica D. Niculescu (O vară cu Isidor).

Copiii sunt cititori pretențioși. Ei nu pot fi convinși ușor că o carte merită să primească aprecierea lor. Este nevoie ca anumite condiții să fie îndeplinite, la rigoare. Cartea trebuie să aibă umor, sare și piper, să te facă să râzi cu lacrimi sau măcar să-ți stârnească un zâmbet la fiecare pagină citită. Cartea să nu fie mare, ca să nu le ia timp mult să o citească, dar nici prea scurtă, fiindcă nu este suficient de lămurită povestea. Apoi, cartea să aibă și ceva misterios, o acțiune incitantă, care să invite la căutare, la aventură. Și, desigur, o asemenea carte trebuie să construiască o lume cu care copiii să fie familiarizați, ale cărei coordonate să le stăpânească, pentru a putea ieși din ipostaza de spectator, tentantă și ea, ca să intre în postura de personaj, ceea ce este ideal. Cititorul însuși se proiectează în acțiunea cărții și se alătură eroilor, participând la aventură.

Seria „Dosarelor…” deschise de Ana Rotea are aceste calități și, de aceea, până la urmă, la orice vârstă, lectura acestor romane de aventuri este o încântare. Autoarea se pune la dispoziția personajelor, față de care mărturisește, cu umor, că ar avea anumite datorii și devine un fel de cronicar al grupului alcătuit din detectivi, mici de înălțime, dar temerari, copii descurcăreți – „Teo, zis Marlău; Ada, zisă Gesicaflecer: Bobo, zis Bolumbo; Bibi, zis Scupidu, și Sherlock, zis (uneori) Șerloc”. Personajele trec dintr-un „Dosar…” în altul, spre încântarea cititorilor care au devenit fani ai seriei apărute la Editura Arthur.

Numele de cod ale personajelor trădează curiozitatea celor mici, dar și cunoștințele lor neobișnuite, din zona de literatură și film „noir”. Numele unui detectiv ca Philip Marlowe, personajul creat de Raymond Chandler în 1939, este considerat potrivit și preluat de unul dintre băieți, evident, fără toată încărcătura sa cinematografică. Jessica Fletcher, din seria de televiziune Murder, She Wrote, devine Gesicaflecer, pentru Ada, fetița cu minte ageră și apucături băiețești. Columbo, personajul celebrului serial de televiziune, interpretat de Peter Falk, detectivul din Los Angeles, umil și ingenios, purtătorul unui balonzaid inconfundabil, devine Bolumbo, un nume ușor deformat, dar încă recognoscibil. Un cățel isteț, cam fricos, detectiv mai mult din întâmplare, este Scooby-Doo, din Hanna-Barbera Productions. Devenit Scupitu, dintr-o pronunție, ne putem imagina, defectuoasă a celui mai mic dintre copii, numele este, de asemenea, adoptat cu entuziasm. În fine, Sherlock Holmes, cel mai faimos personaj creat de Sir Arthur Conan Doyle, este numele adevărat, singurul, al cățelului care completează grupul Detectivilor Aerieni.

În Dosarul mascotelor Patata acțiunea nu se mai petrece la bloc, nici la școală, ci la bunicii celor doi frați, Bobo și Bibi Calamitate. Tot acolo unde ajung, prin bunăvoința vecinului Calamitate, și prietenii lor, Ada și Teo, dar și cățelul Sherlock. Ultimul, aparținând autoarei, la rândul său personaj, trebuie pregătit pentru viața la țară. Vacanța, în sine, se anunță o aventură, mai cu seamă că acești Detectivi Aerieni sunt obișnuiți să vadă peste tot mistere și se simt tentați să le elucideze. Cățelul Sherlock li se alătură, dar, mai întâi, este pus la curent cu eventualele obstacole de care va trebui să treacă, dovedind că merită să se alăture investigatorilor:

„– Știe să sară de pe un pod în apă? Podul de la bunici nu e foarte înalt, are vreo trei metri cel mult… hai, patru…

– Care sunt punctele lui forte în luptă? Se prinde bine cu dinții de adversar sau doar îl sfâșie?

– Cât de bine rezistă în urmărirea unui animal mai temperamental? Să zicem a unui taur…

– Cum se comportă fără mâncare și apă într-o expediție de câteva zile în sălbăticie?

– Nu vă faceți probleme, se auzea și vocea tatălui Calamitate. Părinții mei vor avea grijă de Sherlock la fel ca de copii…”.

Cine a crezut că vacanța petrecută la țară, la bunici, este plictisitoare s-a înșelat. Departe de a-i ține în frâu pe copii, bunicii intră în joc și încearcă, deși e greu cu un asemenea nume de familie, să evite „calamitățile”. Primesc și ei niște nume de cod, fiindcă nu se poate altfel. Copiii îi privesc cu simpatie și îi ignoră atunci când este vorba să le ceară voie să facă ceva:

„Bunicii sunt faini, chiar și când nu sunt ai tăi. Sunt și mai faini dacă locuiesc într-o frumoasă zonă rurală, precum cea în care tocmai au ajuns dragii mei vecini. Să fie clar de la început că cei mai faini bunici sunt Bunik și Bunique, din familia Calamitate.

– Păi și noi cum îi vom deosebi? S-a mirat Teo.

– Bunique e șefa, iar Bunik ne face des cu ochiul… a început Bobo să explice, prezentându-i pe bunicii săi copiilor.

– Mă refer la faptul că Bunik și Bunique se pronunță la fel, a observat Teo. Nu mai bine le spunem așa, mai clasic, bunicul și bunica?

– Nu! s-a zburlit Bobo la el. Mi-a fost atât de greu să le găsesc niște nume ca lumea și să-i fac să răspundă la ele! Să nu cumva să-mi stricați munca! Trebuie doar să gândiți Bunik când spuneți Bunik și Bunique când spuneți Bunique.

– Bunik? a încercat Ada.

– Da, puișor? s-au întors ambii bunici spre fată.

– Va fi interesant la dumneavoastră, le-a răspuns ea amândurora.”

Bunicii nu prea țin pasul cu cei mici, cum este de așteptat. Totuși, Bunik, în cârca unui măgăruș pe nume Iepurilă, participă activ la noul caz al micilor detectivi. A dispărut Bibi, zis și Scupidu, cel mai mic dintre copii, așa că Bunik merge la poliție să raporteze dispariția nepotului. Cum Agentul Lodorică este cam ocupat, nădejdea lui Bunik este în soția agentului, care știe mai multe, fiindcă are multe „posibilități” în sat. Ea află mai multe decât soțul ei, având o fire… detectivistică!

Acest sat este plin de personaje de basm, de fapt, niște copii ajunși și ei în vacanță, la bunici. Unele personaje încurcă rolul și replicile, așa cum se întâmplă în cazul Cenușăresei întâlnite pe uliță:

„– Surorile mele îmi spun Cenușăreasa, pentru că am fața plină de cenușă, vezi? a răspuns fata.

– Dar numele tău este, de fapt… a ajutat-o Gesicaflecer. Nu știu dacă am voie să spun asta, a anunțat-o fata.

Zbang! Făcu un alt merișor venit de nicăieri în capul fetei care s-a și decis:

– Nu am voie să spun!

– Atunci spune-ne cu ce te putem ajuta, i-a cerut Gesicaflecer.

– Mi-am pierdut pisica cea dragă! Ajutați-mă să o găsesc!

Însă nu despre merișoare este vorba în cea mai recentă carte a seriei Detectivilor Aerieni, ci despre mascotele Patata, un fel jucării de pluș, care dispar straniu din tot satul, oferind, de fapt, indicii despre o altă dispariție, cea a lui Bibi-Scupidu. Minunată este intervenția în acțiune a autoarei, care pretinde că rolul ei se reduce la a scrie, cât se poate de repede și de bine, ce spun personajele ei:

„Șușoteala sfătoasă a detectivilor s-a intensificat. Vorbeau cu toții atât de repede, încât nu aș reuși să redau aici fiecare cuvințel al lor. Eu tastez destul de încet și doar cu arătătoarele, așa că vă rog să mă iertați dacă am să sar peste pălăvrăgeala lor direct la acțiune.”

În Dosarul mascotelor Patata acțiunea se derulează rapid, deschizând noi ipoteze de investigare. La final, ca într-un joc al păpușilor rusești, misterele se lămuresc unele prin altele. Aș mai spune, preluând o idee a lui Nabokov din Cursuri de literatură, că există cărți delicate, care te îndeamnă să visezi alături de ele, cărți care poartă între coperte adierea neașteptată a vreunei amintiri. Citind seria Detectivilor Aerieni, ai această plăcută și uimitoare senzație, indiferent de experiența ta livrescă: acolo, la un pas distanță, se află chiar copilăria ta.

03Dosarul mascotelor Patata de Ana Rotea