De vorbă cu Ana Aslan

Inițial, mi-am zis că n-o să scriu despre cărțulia asta. M-a interesat subiectul mai mult din punct de vedere tehnic: eram curioasă să văd cum era gândit un interviu în anii ´80, în plină epocă comunistă. Se știe că jurnalismul cultural a avut foarte mult de suferit în comunism, limbajul de lemn, formulele standard și sterpe, lipsite de conținut propriu-zis fiind prezente în orice articol. Nici nu mai conta subiectul în sine, dacă nu pomeneai ceva de beneficiile comunismului și/sau de multiubiții conducători, riscai să fii expulzat din viața culturală activă a societății. Cu toate acestea, există destule interviuri din epocă care spun ceva și astăzi celor care le citesc și nu mă refer aici la istoricii culturali. În altă ordine de idei, m-a interesat interviul luat Anei Aslan de către Valentin Lipatti din două motive: primul era persoana intervievată, cel de-al doilea e dat de cel care intervievează pentru că acesta nu este jurnalist de meserie, ci diplomat și traducător, dar nu în ultimul rând fratele celebrului Dinu Lipatti. Deci, premise solide pentru a citi cartea.

„Multe persoane care se bucură de longevitate au o viață activă, în special o viață spirituală activă. Alături de alimentația rațională și de exercițiile fizice, viața spirituală este un factor indispensabil longevității.Bătrânețea ese neputința de a gândi și de a munci. Adevărata longevitate este întotdeauna activă – atât intelectual, cât și fizic.”

Cartea se citește foarte ușor și în ciuda aerului ușor vetust, dat de trecerea anilor, veți regăsi în răspunsurile Anei Aslan câteva principii sănătoase de viață, după car ear trebui să ne ghidăm și astăzi. E interesant felul cum își expune convingerile, fără emfază, dar în cel mai ferm mod posibil. Nu-și caută în mod evident cuvintele, pentru că la vremea aceea ea avea peste 80 de ani și era mai mult decât obișnuită să vorbească în public și unor oameni din cele mai diverse categorii sociale.

Interesante sunt și modurile cum alege ea să vorbească despre credință, într-o epocă în care numai să pomenești cuvântul Dumnezeu și riscai să ajungi un paria al societății. Nu-și reneagă originile, nu-și ascunde educația solidă primită într-o familie în care setul de valori era unul foarte clar și de la care nu s-au abătut niciunul dintre membri (au fost patru frați crescuți în cea mai mare parte a timpului doar de mamă, tatăl fiind răpus de o boală de plămâni).

„Trebuie totuși să vă mărturisesc că, pentru a scăpa de cineva care mă incomodează, născocesc câteodată un pretext sau altul… Cred că este un fleac pe care Providența va putea să mi-l ierte… Urăsc minciuna ca fapt moral și social.”

Într-o epocă în care urâțenia schilodea sufletele și spațiile publice, fiind ridicată la rang de normă socială, e ciudat să vezi cum o personalitate de top a lumii medicale internaționale pomenește de frumos și rolul acestuia în viața ei profesională. De unde putem deduce multe, mai ales în legătură cu relațiile ei profesionale (oare câți turnători la Securitate a avut în preajma ei?).

„Este un criteriu în alegerea colaboratorilor mei. Îmi plac lucrurile frumoase, mobila frumoasă, rochiile frumoase. Urâțenia mă crispează, mă blochează și mă anihilează. Nu aș ști să trăiesc într-o ambianță respingătoare. Detest bătrânețea, urâțenia și minciuna. În plus, îmi place să fac bine în jurul meu, atât cât pot, cu toate forțele mele. Nu asta este legea de căpătâi a medicului?”

Interesante mi s-au părut și consemnările fugitive despre lecturile și compozitorii care au ajutat-o în formarea ei culturală. M-a amuzat consemnarea cu privire la Bach și nu m-am putut abține să nu mă gândesc oare câți dintre cei de astăzi au curajul să recunoască că le lipsește educația muzicală pentru a înțelege cu adevărat compozițiile unuia sau altuia dintre clasici?

„În schimb ador muzica. Preferatul meu este Grieg, la care găsesc romantismul temperat, atât de plăcut. În viața mea am ascultat mult Mozart, Beethoven, Chopin, dar n-am destulă educație muzicală pentru a-l gusta din plin pe Bach.”

Un interviu structurat în trei părți, căci atâtea au fost și întâlnirile dintre cei doi, inegale ca mărime, dar și din punctul de vedere al informațiilor conținute. S-ar putea ca prima parte să vi se pară puțin prea tehnică, dar eu spun că e necesară, altfel n-o să aveți o bună perspectivă cu privire la personalitatea Anei Aslan. De asemenea, este foarte util pentru cei mai puțin obișnuiți cu termenii medicali, glosarul de termeni de la finalul cărții.

„Și apoi, bătrânețea începe cu adevărat în momentul în care nu mai trăim în prezent, nu mai gândim la viitor și ne întoarcem către trecut.”

Să vorbești despre bătrânețe în cel mai viu mod posibil, să tratezi bătrânețea doar pentru că e urâtă în sinea ei, mai rar asemenea confesiuni în zilele noastre. Eu mi-aș dori să am asemenea parteneri de dialog astăzi, pentru că aș avea ce să-i întreb, cu certitudine. Dar mi i-aș dori mai ales din dorința de a pune stavilă valulului de urâțenie care pare că vine peste noi sub forma unui tsunami de nestăvilit.

De vorbă cu Ana Aslan (interviu consemnat de Valentin Lipatti)