Au fost odată două orașe. New York și București la 1900 – povești urbane pe două continente

Mariana Neț este profesoară și cercetător științific la Institutul de Lingvistică al Academiei Române „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”, autoare a mai multor volume de specialitate și a peste 200 de articole în reviste și volume colective. În anul 2016, publica la editura americană lucrarea „Once upon Two Cities. A Parallel between New York City and Bucharest by 1900”, tradusă de autoare și în limba română sub titlul Au fost odată două orașe. New York și București la 1900, la Editura Corint, colecția Istorii Urbane, coordonată de Adrian Majuru. Prefața cărții este realizată de istoricul Georgeta Filitti, care informează cititorul, din primele pagini, că e vorba de o lucrare cu o „altă perspectivă”, autoarea folosind o „tehnică proprie semioticii: cercetarea unui spațiu cu ajutorul simțurilor”, ceea ce face din scrierea Marianei Neț o contribuție esențială la cercetarea celor două orașe.

Observând titlul, apar legitim primele două întrebări: ce comparație se poate stabili între două orașe, aparent, atât de diferite și de ce este aleasă, cu aproximație, perioada anului 1900? Autoarea răspunde exhaustiv la ambele interogații în introducere, fiind conștientă, cu siguranță, de mirarea sau scepticismul cititorului.

Textul spune povestea a două orașe: New York și București, în perioada cuprinsă între 1865 și 1914. Aceste două orașe sunt reprezentative pentru țările din care fac parte, dar sunt importante și în sine, ca orașe. Sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea este perioada în care ambele orașe au fost reconstruite și au început să-și afirme identitatea, când au devenit conștiente de propriile atuuri și au început să se promoveze.

Explicația redată mai sus se constituie în teza cărții – observarea și studierea evoluției a două orașe-centru din statele lor în perioada modernizării fiecăruia, în ritmul și percepția sa, ceea ce duce la apariția atât a unor asemănări, cât, mai ales, a multor deosebiri. Statele Unite ale Americii și România puse față în față, prin intermediul celor mai mari centre urbane. Analiza autoarei este construită pe mai multe paliere hermeneutice: stabilirea intervalului cronologic cu exactitate (1865-1914), identificarea și studierea minuțioasă a surselor istorice folosite, abordarea metodelor necesare cercetării: metoda comparativă, abordarea, simultan cronologică și tematică, precum și perspectiva sincronică, ceea ce face din volumul Marianei Neț o carte de istorie a mentalităților, a ideilor, autoarea neavând pretenția unei definitivări a acestei cercetări, oferind căi și surse pentru multe alte eventuale lucrări pe acest subiect.

În cuprinsul cărții, autoarea analizează orașul din perspectivă dihotomică: identitate/imagine a orașului. Identitatea se constituie din interiorul unui oraș, acceptând și modele exterioare, mai ales în cazul orașelor aflate la confluența mai multor modele civilizaționale. Identitatea se creează în timp, constant, folosindu-se de elemente ale imaginarului și de trecutul istoric, având contribuția permanentă a ierarhiei sociale, dinspre vârf spre bază. Astfel, în cazul celor două orașe, New York și București, identitatea este un construct realizat în timp, coroborând și împrumuturile culturale exterioare, mai ales pe cel francez și britanic, până în momentul unei definiri de sine.

Felul în care a fost reprodus blocul Flatiron pe vederi arată că, spre sfârșitul primului deceniu al secolului XX, metropola își schimbase radical identitatea. New Yorkul devenise, fără urmă de îndoială, o metropolă americană. Iar privitorii, chiar prin modul de a privi, îi recunoșteau plenar acest statut. Configurația orașului fusese complet alterată. S-a întâmplat în numai douăzeci de ani.

Dacă identitatea americană a New Yorkului capătă contur pe verticală, prin clădirile de tip zgârie-nori, care devin o prezență în acest spațiu, în București, identitatea se conturează pe orizontală, element valabil și pentru procesul de modernizare al României, o modernizare orizontală, prin construcția de statui în cinstea a două categorii de personalități: fie figuri marcante ale păstrării status quo-ului sub suzeranitatea medievală otomană, cum este statuia lui Mihai Viteazul, regăsită și azi în Piața Universității, fie figuri ale unor personalități ale perioadei respective, ridicate în locul în care aceștia și-au desfășurat activitatea, cum este, de exemplu, statuia lui Emanoil Protopopescu-Pache, primar al Bucureștiului între anii 1888-1891, inaugurată la mai puțin de doi ani de la moartea sa. De asemenea, se amenajează spații de petrecere a timpului liber sau de înfrumusețare a Bucureștiul, care, în timp, vor deveni elemente identitare, cum este Grădina Cișmigiu, unul dintre puținele locuri în care orașul punea în umbră stratificarea socială și aveau acces toți oamenii, indiferent din ce colț al capitalei proveneau.

Cișmigiu, principala grădină publică din București, a fost inaugurat(ă) în anul 1854; este creația peisagistului austriac Wilhelm Meyer, asistat de Franz Harer și a fost unul dintre primele parcuri din Europa destinate, de la bun început, a fi grădini publice. Pe la 1900, plimbarea în Cișmigiu era una dintre modalitățile favorite de petrecere a timpului liber ale bucureștenilor din toate categoriile sociale.

În ceea ce privește imaginea orașului, aceasta este o reflecție a citadelei în ochii privitorului, călătorului, locuitorului și se construiește din afară spre interior, la nivelul mentalităților și imaginarului, în funcție de bagajul cultural al celui care vede, ascultă și simte orașul. Imaginea se construiește, în principal, vizual, dar și olfactiv, auditiv, tactil; un oraș se ilustrează prin ceea ce arată, prin mirosurile sale, prin cromatică, muzică. Imaginea poate diferi între cele două sfere: interior și exterior. Astfel, Mariana Neț analizează meticulos cele două orașe din perspectiva a ceea ce oferă privitorului în epocă: de la cărțile poștale, la miasme și zgomote. New York fiind un oraș într-o continuă construcție și dezvoltare, ilustrează, în cărțile poștale și ghiduri turistice, locuri cheie, colțuri definitorii pentru ceea ce avea să devină: Strada 14 E, Broadway, parcul și aleea pentru trăsuri Riverside, Muzeul Metropolitan de Artă, silueta Catedralei St. Patrick; Majoritatea cărților poștale ilustrate prezintă viața străzii în centrul New York-ului, adică traficul de toate felurile, oameni plimbându-se sau traversând bulevarde. De regulă, asemenea imagini seamănă cu secvențele dintr-un film. Viața de pe străzile metropolei poate fi reconstituită cu ușurință.

În București, pe cărțile poștale erau ilustrate bulevarde importante sau clădiri, care puteau oferi o imagine de metropolă europeană dezvoltată capitalei: Bulevardul Carol I, Bulevardul Academiei, Ministerul de Finanțe, Piața Teatrului Național, Calea Moșilor.

La finele secolului al XIX-lea, Bucureștiul era, indubitabil, un oraș matur. Istoriile și monografiile care i-au fost dedicate arată progresul rapid al orașului și multele îmbunătățiri, din punct de vedere urban, care i-au fost aduse în epocă. Acestea au fost scoase în evidență și de relatările mai multor călători străini.

O constantă observată de autoare în ambele orașe este ergonomia acestora, dispunerea vieții, modernizării, dezvoltării pe categorii sociale, cu alte cuvinte, orașul stratificat social. Diferențele sociale se observau din centru spre periferie, asemănător unor cercuri: centrele celor două orașe aparțin înaltei aristocrații/burghezii, tehnologizării, în timp ce periferiile aparțin mahalalelor sau unui mediu în curs de dezvoltare, care a pierdut ritmul istoric, din cauza puținului interes arătat. Centrul orașelor sunt patronate de înaltele instituții politice și culturale, periferiile de baruri, birturi, magazine mici, ceea ce duce la identificarea unei alte dihotomii în interiorul acestor două metropole: urban/rural. Cele două sfere conviețuiau, erau specifice oricărui proces de modernizare și sunt cu atât mai accentuate prin diferența de zgomote, muzici, mirosuri și mâncăruri.

New York și București erau dominate, în centru, de zgomote puternice, cu atât mai mult orașul american în care se construia în continuu, produse de tramvaie, metrou, tropotul cailor, care duceau trăsurile, atenuate, pe alocuri de liniștea locurilor mai izolate sau de muzica, care atunci se năștea identitar în ambele spații.

Orașul se mărea continuu […] Zgomotul cvasiinfernal ce însoțea toate aceste construcții trebuie pus, și el, la socoteală. Excavatoare și buldozere, picamere, mașini-unelte.

Dintre zgomotele neplăcute, aproape insuportabile, trebuie amintite cele făcute de constructori și de muncitori de toate felurile […] Zgomotele tipice ale urbanizării.

În aceeași măsură, din viața celor două orașe făceau parte și mirosurile, aspectul locuințelor, igiena, manierele, mâncarea, analizate și interpretate minuțios de autoare. La New York mâncarea împrumuta mult din bucătăria europeană, mai ales din cea italiană, dar se și adapta la numeroasele populații străine din metropolă, putându-se găsi bere și cârnați germani și austrieci, primele feluri de mâncare din bucătăria chineză, evreiască, adaptându-se, inclusiv cărțile de bucate, la categoriile sociale existente. În București, bucătăria împrumuta mult din Franța, păstrând, însă, și bucătăria tradițională, o luptă culinară între identitatea occidentală și cea orientală a capitalei: Multe restaurante funcționau pe lângă hoteluri. Asemenea localuri erau de mai multe feluri: de la restaurante de mare clasă, cu o sofisticată bucătărie franțuzească, până la restaurante populare, cu bucătărie locală, uneori cu meniu fix.

În pragul Primului Război Mondial, cele două orașe se prezentau ca mari centre urbane, fiecare în spațiul său și cu mentalitățile sale, putându-se observa progrese remarcabile pe durata a ceea ce numim a fi fost La Belle Époque. Perioada studiată și cercetată de autoare dovedește cititorului că un oraș, asemenea unui om, are nevoie de timp pentru a crește, pentru a evolua și a se dezvolta, dar și de un ritm propriu. Privite din atât de multe perspective (politice, economice, sociale, culturale), cele două orașe dovedesc, prin condeiul Marianei Neț, că sunt vii, dinamice, un conglomerat de populații și influențe, rezultatul secolelor de istorie, aspecte surprinse cu rigurozitate în lucrarea „Au fost odată două orașe. New York și București la 1900”, ceea ce o transformă într-o cercetare de referință.

Au fost odată două orașe. New York și București la 1900 de Mariana Neț