Luni, 22 ianuarie 2024, ora 19:00, festivalul eclectic CÂNTAREA OMENIEI vă invită la Teatrul Apropo din București, pentru o seară gândită să sature mintea și inima deopotrivă. Astfel, la ora 19:00, în fața publicului vor veni filosoful Paul Gabriel Sandu și Răzvan Andrei, poet, pictor, traducător și redactor de carte, pentru a discuta despre rolul și prezența (sau absența) gândirii utopice în literatura română recentă. Invitații vor pune în discuție rolul utopiei ca formă de protest social, evoluția conceptelor utopice de-a lungul timpului, relația dintre utopie și identitatea culturală, reprezentarea utopiei în diferite genuri literare și compararea utopiilor românești cu cele din literatura internațională. Căci rolul utopiilor nu este doar acela de a oferi oamenilor modalități de evadare din cotidian sau de a le îmbogăți imaginația. Gândirea utopică deschide, mai presus de orice, un spațiu în care oamenii își pot proiecta idealurile sau pot reflecta critic asupra lumii în care trăiesc.

Paul Gabriel Sandu a studiat filosofia la Universitățile București, Tübingen și Freiburg. În 2018 și-a obținut doctoratul în filosofie de la Universitatea Albert-Ludwig din Freiburg. Lucrarea sa, „Koexistenz im Ineinander”, a fost publicată la editura Mohr Siebeck din Germania. A publicat două volume de poezie: „Fuga din sala oglinzilor” (Brumar, 2016) și „Tungsten” (Tracus Arte, 2023), o carte pentru copii „Libelula de foc”, (Curtea Veche 2020) și a tradus, printre altele, lucrări ale lui Schelling, Heidegger, Habermas, Adorno, Chomsky și Stein în limba română. Între 2019 și 2021 a fost cadru didactic asociat SNSPA, iar din 2021 este asistent universitar în cadrul Facultății de Filosofie a Universității București.

Răzvan Andrei este poet, pictor, traducător și redactor de carte. În prezent este redactor-șef adjunct la Editura Polirom. De-a lungul timpului, a scris pentru Adevărul literar și artistic, România literară, Dilema veche, Luceafărul, Idei în dialog, Scena 9 și Poesis internațional. A citit versuri la Institutul Blecher, Nepotu’ lui Thoreau, Nocturnele de poezie ARCEN, Poezia e la Bistrița, Zona 9, FILIT, Zilele Literaturii Române la Chișinău și Lit out loud. A publicat “Jazz pentru iguane și alte poeme” (Brumar, 2018; Curtea Veche Publishing, 2019) și „Raport către Walt Whitman. Poeme LGBT+” (OMG Publishing, 2022 – volum nominalizat la Premiile „Observator cultural” – Poezie şi la Premiile PEN România).

În a doua parte a serii, de la ora 20:00, publicul se va bucura de un recital extraordinar de muzică poezească, susținut de actorul cântăreț Zoltan Butuc. Intitulat „Niște poeți”, recitalul prilejuiește o nouă întâlnire cu cântecele spuse cu har și poeziile cântate mângâiat la chitară cum numai Zoltan Butuc le știe cânta.

„M-am născut în 1969 când poezia era prețuită. M-am îndrăgostit de ea, de muzică, de interpreți, și-abia apoi am făcut teatru. Sunt încrezător că am cu ce opri clipa pentru o fărâmă de tihnă. Pentru suflet. Arta spunerii poeziei mă provoacă încă. Acum am ales s-o fac ținând și-o chitară-n mâini – spunea, în sinopsisul unui recital, actorul.” Veniți și-l ascultați, e pansament pentru inimi și liniștire peste gânduri.

Intrarea este liberă. Teatrul APROPO se află în bd. Dimitrie Pompeiu 8, București. CÂNTAREA OMENIEI este un proiect organizat de Asociația Culturală Kitarodia, fiind finanțat de Ministerul Culturii. Proiectul continuă până în 30 ianuarie cu alte seri de muzică, convorbiri și poezie.

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura