Un boxer cu pumnii fragili

Emanuel Guralivu s-a născut în anul 1981 la Iași și a debutat cu volumul de versuri Trupul meu dimineața (Vinea, 2008), urmat de un alt volum de poezie, cel care face obiectul acestor rânduri, Un boxer cu pumnii fragili (Charmides, 2012).

Nu știu cum stau lucrurile în prima carte, dar în cea de-a doua poetul manifestă o grijă permanentă în asamblarea sonoră a textului, rareori găsești lucruri integrate oarecum forțat. Grija aceasta dovedește o tehnică poetică bine însușită.

Guralivu ar putea fi, cred, și un bun prozator. E ceva în țesătura poeziilor sale care mă face să cred că ar putea scrie o proză de-o bună factură stilistică. Nu știu, însă, dacă posedă și răbdarea necesară.

Ceea ce se remarcă imediat în poezia din Un boxer cu pumnii fragili este un fel de tensiune cauzată de spațiul insuficient, o senzație de sufocare, fizic și psihic poetul părând să se găsească într-o perpetuă stare de claustrare, de la „un 41 cu geamurile aburite” sau „prăfuite” și „îmbâcsit de trupuri” la ninsoarea prin care se mișcă cu „sângele încremenit”, de la ploaia care „ne-a înghesuit pe toți în stații / și apoi în autobuze” la „genunchii striviți” care „se adună în coșul pieptului” (și care este „încă o repetiție pentru naștere”), de la „înghesuit în stupul farurilor” la „nu să scrii – nu să scrii – / nu asta e ieșirea. nu ploaia de afară / e de vină pentru ploaia / dinăuntru”, de la „singur prin casă. / în căutarea ușii” la „închis în pielea mea”, totul transmițând această încorsetare, poetul fiind astfel redus la neputința unui boxer cu pumnii fragili, speranța unui KO târziu, în runda a opta, ca al lui Muhammad Ali în lupta cu George Foreman, după ce a stat în corzi și a încasat pumn după pumn e doar o amăgire, căci pumnii săi nu pot lovi decât aerul. Evident, „cerul” greu, strivitor din poezia lui Guralivu nu este altceva decât spaima de moarte. Un tată purtat pe dinăuntru, un tată ascuns relevă dimensiunea următoarei condiții – „tatăl ascuns pe dinăuntrul nostru / ca o rețea de sârmă ghimpată” –, e condiția tatălui care atinge bătrânețea, care „aduce moartea”: „toate astea le-am înțeles în / visul de aseară. când din / umerii mei s-a auzit o răgușeală. / și primele încercări ale bătrâneții / izbeau în luciul negru al cafelei”. Din această secțiune intitulată „tatăl ascuns” face parte unul dintre cele mai simple, dar și mai frumoase poeme din carte (îl redau integral): „mă întorc cu trenul de doișpe acasă / în hainele tatălui meu. // iată cum va fi: îți voi bate la ușă / dar tu nu vei fi acasă. // așteptarea îmi va adânci sângele. // totuși spre seară cheile zornăind / în mână și pașii pe scări îți anunță / prezența: când vei ridica ochii / vei ști c-am venit să te iau de nevastă // și vei zâmbi”. Hainele pe care le poartă, hainele tatălui, sunt ca niște haine de mort, ale mortului care va fi el însuși, așadar nu doar iubirea ne tulbură în acest poem, ci și ideea căsătoriei ca lunecare în/spre moarte.

Exceptând unele tușe prea melancolice, prea patetice, care aduc un aer ușor desuet, poezia lui Emanuel Guralivu se prezintă ca o poezie matură, cu gravități străbătute de un tremur intens. Un poet bun, de urmărit. Sper că va reveni curând cu o carte. Ar cam fi timpul.

Un boxer cu pumnii fragili de Emanuel Guralivu