Se schimbă lumea când traducătorii sunt în pericol? – Les traducteurs (2021)

Anul pandemiei de coronavirus, anul 2020, a fost anul în care s-a văzut câți dintre noi se (mai) consideră, cu adevărat, ființe culturale. În degringolada cauzată de lockdown-ul impus peste noapte în multe state, restricțiile impuse fără precedent instituțiilor culturale au dat viețile artiștilor peste cap. Actorii n-au mai putut juca, spectacolele de operă au fost anulate, concertele de muzică pop, rock sau orice alt gen cu mii de oameni par de domeniul fantasticului etc. Scriitorii n-au fost nici ei feriți de aceste turbulențe, lansările de carte cu public au fost transferate online, dezbaterile și turneele anulate. Cu toții au încercat să înțeleagă ceva din ce se întâmplă și să meargă mai departe; unele trupe de teatru au adaptat pentru transmisiunea online spectacole mai vechi, altele au filmat special pentru acest mediu de transmisiune; dansatorii și coregrafii au creat spectacole de mai mici dimensiuni și cu distribuții foarte reduse, astfel încât să respecte și noile reguli sanitare, dar și să nu facă rabat de la calitate, scriitorii și-au transcris depresiile; așa se face că în a doua parte a anului au început să apară și cărțile scrise în timpul pandemiei.

Ce-a de-a șaptea artă a avut foarte mult de suferit: săli de cinema închise, filmări anulate, gale și festivaluri amânate, anulate sau transmise online. Cifrele arată o scăderea dramatică a vizualizărilor, deși, teoretic, oamenii au avut mai mult timp pentru a vedea filmele sau actorii preferați. Premierele anunțate pentru prima parte a lui 2020 fie au fost amânate la nesfârșit, fie au fost lăsate pentru începutul noului an. Traducătorii este unul dintre aceste filme, unul care face reunește două lumi creatoare sub o singură umbrelă: lumea actorilor de cinema cu cea a scriitorilor. Subiectul filmului are o bază reală, ceea ce demonstrează că bestsellerul este o afacere profitabilă pentru editori, iar un scriitor profesionist devine de multe ori o marionetă în mâna acestora. Sunt scriitori care se vând foarte bine, indiferent dacă scot ceva scris la repezeală, un panseu scris între două călătorii sau un roman elaborat, la care s-au gândit ani de zile. Scriitorii foarte mari sunt forțați de editură să scoată ceva nou la doi ani, uneori chiar la un an. Între timp, editura se ocupă de traducerea cărții în cât mai multe limbi, așa se face că vorbim despre piețe editoriale, cote de vânzări etc. Dan Brown este cel căruia i-a venit ideea să-și oblige traducătorii să stea izolați și fără acces la internet, astfel încât nimeni să nu aibă acces la conținutul original, cu altfel cuvinte să se evite piratarea. Iată că nu doar clanurile mafiote pot să-și regleze afacerile apelând la sechestrarea de persoane, ci și scriitorii! Traducătorii cărții lui Dan Brown au povestit că presiunea psihică a fost imposibil de ignorat, efectele ei resimțindu-se imediat. Condițiile nu pot fi ignorate, traducerea la comandă (adică în viteză) nu este neapărat o problemă, pentru că meseria de traducător cere și o flexibilitate foarte mare din acest punct de vedere.

Régis Roinsard, regizorul filmului, a reușit să facă un thriller din acest subiect, pe alocuri fiind un fel de continuare la seria James Bond. Nouă traducători, femei și bărbați, foarte diferiți din toate punctele de vedere, fiecare cu tehnicile proprii de lucru cu textul. Ritualuri diverse, interese personale, nevoi intelectuale aproape zero. Poate fi șocant să constați că aproape niciunul dintre traducători nu-și vede meseria ca pe o artă, ci ca pe o tehnică, o meserie pe care poți să o faci foarte bine sau nu. Regizorul îi îmbracă pe fiecare în costume specifice de personaj – mama care nu-și iubește copiii, traducătoarea care se identifică unu-la-unu cu eroina principală, în ideea că așa traduce mai repede/rapid, universitarul care stă în expectativă, asiaticul introvertit și eficient, excentricul care dă culoare grupului, nonconformista care nu e ce pare a fi etc. Traducerea romanului se transformă într-un soi de cursă cu obstacole, din care scapă cine poate (vezi sinuciderea și accidentările), pentru ca în a doua parte a filmului spectatorul să asiste la un soi de reverse al evenimentelor care i-au adus pe cei nouă în buncăr. Régis Roinsard a vrut să dea o notă de originalitate filmului cu acest du-te-vino între debutul evenimentelor – când o parte dintre traducători au pus la cale furtul manuscrisului) și momentul în care editorul se confruntă direct cu conducătorul grupului. Dincolo de maniera de filmare care este una clasică pentru un thriller, viteză foarte mare de acțiune în momente-cheie, mult suspans, multă derută indusă special pentru a abate atenția de la câteva detalii esențiale pentru întreaga poveste etc., subiectul rămâne. Rapacitatea editorilor de carte este una dictată de piață, cifrele vânzărilor dictează succesul, iar promovarea devine un element cheie al acestui succes. Nimic despre etică profesională, nimic despre scriitor, care se pierde în această relație. De aceea astăzi vorbim despre literatura de consum și cărți care au schimbat lumea, despre clasici care nu se mai vând și cele mai vândute titluri din toate timpurile.

Cu o distribuție greu de ignorat – Olga Kuryleno și Eduardo Noriega sunt doi dintre cei care joacă în film – Traducătorii este un thriller din categoria „bun de urmărit cu întreaga familie“. N-are foarte multă violență, nici scene de erotism, limbajul vulgar aproape că e scos din uz, ceea ce-l face pe alocuri să fie mai degrabă policier decât thriller, dar dacă așa a fost înregistrat de către producători, atunci așa îl lăsăm și noi.