Allen v. Farrow (2021) – a face sau a nu face documentar?

O miniserie produsă de HBO Documentare Films parcă special pentru a demonstra cum nu se face un documentar. Deși titlul îți induce ideea că vei auzi ambele părți implicate, în toate episoadele nu auzi și nu vezi decât oamenii Miei (mi-am adus aminte de celebrul Toți oamenii președintelui, cred că deloc întâmplător). Încerc să-mi dau seama care e logica după care s-au ghidat cei doi regizori și-mi dau seama că ar putea fi două cauze. Prima este derivată direct din momentul în care apare acest documentar – cancel culture face ravagii în SUA și încet-încet se extinde și în alte state din Europa; în siajul acestei politici, tot ceea ce ține de cultura „clasică“ trebuie să fie reevaluat după noile standarde, care, fie vorba-ntre noi, n-au nici urmă de judecată estetică și impun în numele unei corectitudini politice dusă la extrem noi scale de evaluare. Woody Allen trebuie să fie șters cu totul din istoria cinematografiei, filmele și muzica lui trebuie aruncate la coșul cu gunoi, iar personalitatea artistului studiată ca patologie. O a doua cauză este generată direct de cazul în sine: în anii ’90 Allen este acuzat de abuz sexual asupra lui Dylan, fiica adoptată de el împreună cu Mia Farrow. Allen n-a fost acuzat oficial niciodată pentru presupusa faptă, dar a fost sancționat din plin de mass-media, societatea civilă și alții. La aproape 30 de ani de la momentul declanșării scandalului, iată că doi regizori readuc în atenția publică cazul, dar, surpriză, sunt prezentate exclusiv opiniile și mărturiile Miei, ale lui Dylan, apropiaților celor două și a câtorva oficiali dintre cei implicați în ancheta care a avut loc la acel moment. Se spune, trecător, în documentar că Allen a fost copilul New York-ului, de aceea a avut parte de publicitate din plin atunci, la momentul declanșării scandalului, una de care a profitat din plin.

Să ne înțelegem, un abuzator rămâne un abuzator, iar faptele sale condamnabile, indiferent ce poziție oficială sau publică are. Allen se înscrie în șirul destul de lung al cineaștilor care au lucrat pentru industria de film americană și care au fost acuzați în ultimii ani fie de abuzuri sexuale, fie de hărțuire sexuală, ori chiar de violuri. Campaniile de denigrare ale faptelor acestora sunt, de cele mai multe la fel de agresive precum faptele incriminate. Dintr-un anumit punct de vedere, așa și trebuie să fie! Numai că în malaxorul mediatic au intrat de multe ori și persoane sau fapte care n-au nicio legătură cu acuzațiile. Se uită adesea că faptele se prescriu, după cum se uită că sistemul juridic se schimbă și el, dar foarte rar se mai pot (re)judeca fapte din trecut. Nu mă refer doar la abuzul sexual și viol, ci și la alte fapte antisociale. Din toate fragmentele documentarului, deduci că da, Allen a fost extrem de atașat de Dylan, un atașament vecin cu obsesia, dacă este să luăm în calcul mărturiile Miei.

La un moment dat, unul dintre cei implicați în ancheta din 1992 aduce în discuție două aspecte legale ce nu pot fi trecute cu vederea nicicum: în anii ’80-’90 victimele abuzurilor și ale violurilor era stigmatizate public, adeseori erau incriminate direct – ele au provocat agresorul/agresorii printr-un comportament inadecvat sau printr-o ținută cel puțin indecentă -, iar a doua idee strecurată în discuție este legată de ancheta derulată la unul dintre institutele dedicate identificării abuzului din Connecticut, anchetă care a durat câteva luni bune, timp în care Dylan a fost intervievată (deci a trebuit să povestească și să repovestească evenimentele) de nouă ori! Este evident pentru oricine că această anchetă a traumatizat-o pe Dylan, care atunci avea șapte ani! Ori, toate mărturiile ei de după această anchetă trebuie privite luând în calcul și acest aspect. Nu întâmplător, frații ei s-au împărțit în două tabere, unii care le susțin pe Mia și Dylan, ceilalți care sunt împotriva lor sau nu vor să vorbească. Evident, în documentar există doar înregistrările susținătorilor.

Cei care fac parte din industria filmului n-au o viață normală. Oricât ar încerca să accentueze Mia Farrow acest aspect, creșterea celor nouă copii n-ar fi fost posibilă fără implicarea directă a unei mici armate de bone, profesoare care locuiau tot timpul cu familia, alți membri ai familiei. Cât timp a fost cu Woody Allen a filmat cel puțin un film pe an (n.m. – au fost împreună 12 ani, deși n-au locuit niciodată împreună), ori asta însemna automat părăsirea casei/caselor pentru câteva luni bune. Evident, în tot acest timp, programul copiilor era și el afectat. Nimic despre toate acestea în documentar! Doar imagini cu peisajul idilic din jurul casei din Connecticut și detalii ale parterului casei care ne arată un interior excesiv de aglomerat, încărcat cu tot felul de obiecte semnificative pentru cei care locuiesc încă acolo. O casă care este în posesia familiei de peste 40 ani, locul unde se presupune că ar fi avut loc abuzul. Este cel puțin ciudată alegerea Miei Farrow de a rămâne în această casă; mie, personal, mi-ar fi imposibil să trăiesc într-un loc în care cineva drag a suferit abuzuri! Miezul documentarului este dat de două înregistrări – una filmată, cealaltă audio. Prima este un film făcut de Mia Farrow lui Dylan imediat după ziua respectivă; Dylan este ajutată să povestească cele întâmplate, cu detalii semnificative pentru orice anchetă ulterioară. Înregistrările audio ale convorbirilor dintre ea și Allen sunt inserate în documentar în diverse momente, cu scopul susținerii unor ipoteze avansate de regizori.

Un documentar care lasă un gust amar, pentru că dincolo de trauma lui Dylan – ea există, nu poate fi negată – este vorba despre circul mediatic, despre efectele traiului în lumina reflectoarelor, despre cât de fină e linia dintre normal și anormal. Unul dintre vorbitori spune că după acuzarea lui Allen el nu s-a mai putut uita la filmele lui! Este adevărat, suspiciunea de abuz sexual atrage după sine schimbarea atitudinii față de munca acestuia. Nu întâmplător, Allen este prezentat în film ca fiind un bărbat foarte inteligent, dar ni se induce ideea că această inteligență a pus-o în slujba răului. Un om care știe să cânte atât de bine la clarinet, care construiește universuri de o frumusețe aparte, care a dat cinematografiei mondiale capodopere inegalabile, poate să fie capabil de abuzuri sexuale? Istoria spune că da!

O relație disfuncțională care a culminat cu un eveniment care a afectat definitiv viețile celor implicați. Două personalități artistice care au schimbat definitiv istoria cinematografiei mondiale, dar care n-au știut să-și gestioneze relația de iubire, astfel încât să fie pusă sub semnul frumosului și binelui comun. Copiii s-au transformat în adulți, dar prețul maturizării a fost nejustificat de mare! Un scandal din care nimeni n-a avut de câștigat, poate doar de învățat.

Allen v. Farrow (2021)