Speologia are mulți fani în toată lumea, există și în România cluburi de speologi, unde amatorii și profesioniștii pasionați de geologie și explorarea peșterilor se întâlnesc și pun la cale adevărate expediții în subterane. Pasiunea lor consumă energii și resurse materiale considerabile, dar asta nu-i împiedică cu nimic în a-și cultiva pasiunea continuu. Pe de altă parte, copiii sunt fascinați de stalactite și stalagmite, de viețuitoarele din adâncuri sau de felul cum se așază în straturi rocile. Așa mă face să recomand Il buco oricui, indiferent de vârstă. Dincolo de poezia imaginilor, există curiozitatea exploratorului, una a detailistului care nu se pierde în marea de nuanțe pe care le poate pământul.
Coborârea în adâncuri se face din diverse cauze: descoperirea de noi specii de viețuitoare, măsurarea variațiilor de temperatură sau consemnarea schimbărilor de mediu, descoperirea unor noi zăcăminte de minereuri sau croirea unui drum subteran. Indiferent de motive, nimeni nu coboară în adâncuri nepregătit și rareori o va face de unul singur. Așa se explică și insistența lui Michelangelo Frammartino de a pune mereu camera pe echipă, mai puțin pe indivizi. Personajele, în viața reală speologi, sunt așa cum trebuie: personalități puternice puse în slujba cauzei comune. Unul știe să deseneze foarte bine, altul are curajul să fie deschizător de drumuri, cuiva îi reușește de minune să aibă grijă de starea de bine a tuturor, fetele muncesc cot la cot cu băieții, iar nota generală este de optimism, chiar și în momentul când ajung la 700 de metri sub pământ, capătul peșterii, loc unde nu se ajunsese până atunci. Având în vedere că acțiunea se petrece în anii ’60, fără tehnologia și echipamentele de astăzi, este cu adevărat notabilă performanța celor 700 de metri. Tot efortul lor este urmărit cu interes de un cioban, un personaj pe cât de atipic, pe atât de autentic. El este omul locului, cel care simte cel mai bine pulsul vieții și care înțelege că orice intruziune în ecosistemul natural poate fi fatidic pentru liniștea locurilor. Zumzetul gângăniilor, mugetul vacilor sau glasul ciobanului sunt sunetele care însoțesc explorarea echipei. Când și când, se aud murmurele speologilor sau zgomotul scos de mingea bătută în timpul liber.
Salopetele de lucru sunt din acei ani, stâna n-are nimic în plus față de orice altă stână de la munte, hainele păstorului sunt atinse de trecerea timpului, dar par că protejează o demnitate perfect conservată în timp. Există în fiecare imagine semne ale împăcării cu viața, care pe alocuri seamănă a resemnare, dar nu e una demolatoare. Ochii păstorului, atât de vii și de veseli când îi vede pe speologi, mâinile lui cu degete noduroase, toate aceste detalii pe care cameramanul insistă transformă filmul într-un adevărat eseu cinematografic. Un film în care dialogurile nu se aud, ci se ghicesc, nu se vorbește, dar se ascultă foarte mult.
Michelangelo Frammartino a descoperit Abisul Bifurto în timp ce filma în Calabria Le Quattro Volte, iar pentru obținerea imaginilor ireale Renato Berta a utilizat cabluri de fibră optică, pentru a putea ajunge cu camera în cele mai ascunse colțuri din galerie. Filmul a câștigat Premiul Special al Juriului Festivalului de la Veneția și am convingerea că nu-i va lăsa indiferenți nici pe cinefili. Un film poematic, o pledoarie pentru natura umană și pentru întoarcerea la origini. Un film cât o poveste nesfârșită despre ce este om, natură și misterele vieții.
*
Grota / Il buco este distribuit de Independența Film și va rula în București (Cinema Elvire Popesco, Cinema Europa, Hollywood Multiplex, Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Union), Cluj (Cinema Victoria), Galați (Cinema Ioan Manole), Iași (Cinema Ateneu), Lugoj (Cinema Bela Lugosi), Sfântu Gheorghe (Cityplex), Sibiu (Cinema Ion Besoiu) și alte cinematografe care vor fi anunțate în programul proiecțiilor de pe independentafilm.ro.
