A venit, și-a luat chitara și a început să cânte. La fix, niciun minut după ora programată. Și a început în forță, cum altfel? Dan Byron așa-și tratează publicul de fiecare dată, cu respect și, îndrăznesc să spun, profesionalism. La unteatru el este ca acasă, a avut frecvent concerte în ultimii ani, nu putea lipsi de la aniversarea celor 12 ani. Unteatrueste ceva mai mult decât un teatru independent, este o comunitate, selectă, formată din pasionați de teatru și muzică bună, cu membri fideli, de diferite vârste. Mă uitam ieri seară cum s-au adunat ei în jurul lui Dan Byron, în liniște, dornici să asculte muzică foarte bună, să schimbe vorbe (după concert), să se bucure de grădina de la Casa Universitarilor. M-am bucurat foarte mult să văd un public divers din toate punctele de vedere, dar mai ales să văd la un loc oameni la vârsta senectuții și copii de sub zece ani (ei da, copii care s-au bucurat și ei de muzica bună, dar ne-au și lăsat să ascultăm și asta pentru că au avut groapa de nisip aproape, au putut desena etc). E meritul integral al echipei unteatru, în frunte cu Andreea și Andrei Grosu, care au creat această comunitate de-a lungul anilor; și-au fidelizat publicul dându-le spectacole de calitate și concerte care se potrivesc perfect cu sălile din sediul lor din Sf. Apostoli 44.
Conversația lui Dan Byron cu publicul său a avut ca punct de plecare o interogație (și ce interogație, by the way una dintre cele mai bune interpretări a hitului, datorită combinației unice dintre timbru și claritatea vocii) „What did you bring me to keep me from the gallows pole?”. Nu, n-a venit deloc cu atitudinea resemnatului, din contra cu chef de cântat, chiar dacă „Noaptea mă întind…câteodată mă întreb dacă oi mai semăna un pic cu mine”, dar hei, unde e mai bine decât acasă, iar la unteatru e ca acasă. Acasă (adică la unteatru) e locul unde Little by Little sună dumnezeiește și, credeți-mă, face toți banii să asculți songul ăsta înconjurat de oameni faini și cu ochii pierduți prin copacii din jur.
Little by little the day is done
Little by little the dark kills the sun
Little by little all the green turns grey
Little by little there’s nothing left to say…
Ți se pare firesc să te trezești pe peroane, un alt fel de „acasă” pentru artiști, iar Byron are și talentul (unic) de a face niște versuri memorabile
Viaţa flutură batiste pe peroane
Dar vagoanele sunt pline de cuşete
Cuib, ţel, vise, Pavlov Ivan.
Zilele-mi sunt pline de slogane
Nopţile de întrebări stupide
Când? Cum? Cine? Simultan.
De pe peroane, direct în mare, acolo unde În valuri ne scufundăm nebuni încrezători”. E mare lucru să știi să scrii povești, iar lui Dan Byron îi iese de fiecare dată lucrul ăsta. Melancolia e bună, administrată în doze mici, căci, nu-i așa,
Timpul iute-aleargă când eşti aici,
Când eşti departe face paşi mici…
Parc-aş fi-ntr-o gară cu trenuri zglobii
Ce-mi răpesc prieteni şi-i duc pe pustii.
Se spune că ţigara, alcoolul şi boala
Îţi fură din ani:
De singurătate nu se spune nimic…
Ştiu c-avem sute de feluri
De mesaje şi-apeluri —
Un hăţiş nesfârşit,
Dar sunt cuvinte ce nu-ncap într-un plic…
Încet, încet, ajungem în prezent, timpul acela când ne dăm seama că:
Am uitat ce se-ntâmplă în romanul „Ion”,
Unde e Tanganyika și ce e un electron,
Nu mai știu să-mpart 24 la 32
Dar n-am uitat de tine…
Poate-ar fi fost mai bine
Să-mi amintesc miile de prostii
În întregime!
Finalul a fost rock, cum altfel! Râzi, râzi, nu mai e timp pentru altceva, urmat de
Time to be good friends
Don’t worry, don’t worry about death
Time to be good friends
Don’t worry, don’t worry about death
Finalul, în cheie comică, cum altfel, pentru că, nu-i așa:
Încet încet, vrem nu vrem, îmbătrânim,
Degeaba înjurăm și bombănim,
Discret, indiferentul metronom
Ne strecoară-n mână un baston…
Încet-încet, oricât de mult ne-mpotrivim,
Oricât ne-am strădui, ne rablagim,
Bilet de-ntors nu este în meniu,
Sper să-mi termin cântecelul viu…
Un playlist pe gustul fanilor, o combinație de etape din viața de artist a lui Dan Byron. Un concert care mi-a adus aminte, pentru a nu știu câta oară, că muzica face casă bună cu versurile (și mai bune), că vocea nu e un simplu instrument, iar artistul își reconfirmă profesionalismul cu fiecare nou concert. Dan Byron și formația lui sunt și vor rămâne printre favoriți, asta mi-e foarte clar și m-am bucurat că ieri seară au mai câștigat un fan (mă refer la fiica mea).
La mulți ani, unteatru! Să aveți parte public așa cum a fost cel de ieri seară!
Zilele unteatru #12: concert Dan Byron Solo | unteatru open-air
