Oglindă, oglinjoară, cine e cel mai adolescent din țară?

Înainte de a scrie ceva despre Mirror mirror a Carei Delevingne, un roman dedicat adolescenților, se cere o introducere despre ce înseamnă literatura pentru tineri, sau YoungAdult (YA). Pentru început, cărțile sunt dedicate tinerilor de vârsta 12-18 ani, acoperă subiecte și genuri diferite, care corelează cu „vârsta și experiența” protagonistului și ale caracterelor secundare și care, de obicei, se confruntă cu problemele „lumii reale” pe măsură ce povestea progresează. Temele comune legate de YA includ: prietenia, prima dragoste, relațiile și identitatea. Povestirile care se concentrează asupra provocărilor specifice ale tinerilor sunt uneori numite romane problematice sau romane de vârstă.

Inițial, scrise de tineri, pentru tineri, de la S.E. Hinton încoace, care a scris dumnezeiește The Outsiders la 15 ani, marea parte ale celor mai bine vândute cărți YA aparțin unor autori care au și uitat petrecerea lor de Bacaluareat. Poate din această cauză, cărțile lor descriu atât de frumos, exact și curajos nebunia adolescenței, durerea fizică a autoidentificării, fricile distilate de ani de terapie. Ori un adolescent coerent e rezultatul unor chinuri destul de mari, a unor părinți surmenați și de cele mai multe ori, a timpului.

Iată de ce nu voi spune despre cartea Carei Delevingne decât că seamănă extrem de mult cu publicul pe care speră să îl cucerească: încurcat, pe alocuri incoerent, dezlânat, dar care încearcă să bată la ușa lumii. Este un debut care probabil nu ar fi trebuit să vadă tiparul decât online, dar mă rog, vorba economiștilor, un produs prost este cu o treaptă mai aproape de cel de calitate decât un ideal ipotetic.

Mirror, mirror spune povestea unui grup de prieteni cu povești de viață diferite, care se află într-o trupă împreună. Când unul dintre membri dispare și mai târziu este găsit inconștient și grav rănit, ceilalți trei lucrează împreună pentru a găsi vinovatul, toate în timp încearcă să se ocupe și de problemele proprii: familii disfuncționale, părinți absenți, probleme identitare, sexualitate, discriminare rasială, sinucidere, alcoolism și droguri. Dar povestea începe după primele 150 de pagini și dacă nu te ține răbdarea, atunci nu te așteaptă decât o descriere superbă a confuziei emoționale, a durerilor neînțelese ale adolescenților, fără scenariu și undeva la limita prostiei, dar mă rog, eu m-am regăsit rând cu rând în cel puțin 30 de frânturi.

„Pentru Leo e simplu, tipul pur și simplu se dă jos din pat și arată super. Își ia ghitara și gata, poți să-i zici că-i Dumnezeu; fetele îl divinizează ca și când ar fi.”

Cine nu a avut așa prieteni? Sau, în alt loc:

„Eu, în schimb, sunt încă la faza dubioasă. Trăiesc faza dubioasă, sunt faza dubioasă. Dacă ar exista un emoticon pentru faze dubioase ar arăta ca mine. Mă aștept să fiu tot în faza dubioasă și când o să am patrușcinci de ani și o să fiu cu un picior în groapă.”

Eu încă sunt la faza dubioasă. Calamburul stilistic este cu atât mai complicat cu cât nu înțelegi care este limita dintre Cara și Rowan. Pentru că uitasem, dați-mi voie să fac introducerile: Cara Delevingne, numele căreia este scris cu litere mari pe copertă este fotomodel, aristocrată, artistă, actriță care s-a filmat în filme de succes și nu prea, ciudata modei europene, așa cum doar britanicii pot fi. Furnizoare de istorii emoții și experiențe. Rowan Coleman (pe copertă cu caractere mici) este o scriitoare, cu 11 cărți la centură, printre care și una apreaciată atât de de critici cât și cititori – Dearest Rose (2012). Furnizoare de degete, minte și probabil, cea care a adunat cartea laolaltă. Împreună ele au scris cartea.

În schimb, după primele 150 de pagini începe povestea care are toate ingredientele potrivite pentru o a deveni un hit: dramă de liceu – patru neadaptați care fac o trupă, povești de dragoste (Rose – Red, Naomi – personajul negativ, Leo și lumea întreagă) , narațiuni despre identitate – Red o iubește pe fata populară, Rose, și are norocul ca iubirea să fie reciprocă (!) -, personajul negativ care este prins în final pentru că un copil de 16 ani sparge sistemul de securitate al poliției rutiere. Odată incluse, ingredientele fac din restul 231 de pagini o lectură digerabilă, ușor scrisă, ca un Bloody Mary – își are utilitatea dimineața după beție, dar nu te îmbeți cu ea. Toate presărate potrivit cu „fuck”-uri, abrevieri de chat și versuri.

Una peste alta, este o carte care se citește ușor, la o escală mai lungă, în aeroport. E o carte care, reiterez, are momentele sale bune, dar care este ca o văgăună între munți – accentuează noblețea vârfurilor. Momentele de geniu, contau în capacitatea Carei (?) de a empatiza cu adolescenții din lumea întreagă, de a le descrie (prea scurt) demonii și dezordinea din cap. Poate dacă ar fi valorificat dihotomia dintre aparențele sociale și tumultul interior al viitorilor adulți, ar fi ieșit o mică bijuterie nedisciplinată, dar totuși, o bijuterie.

Mirror, Mirror de Cara Delevingne și Rowan Coleman