Editura Polirom
Seria de autor Aurora Liiceanu
Tânăra cu părul alb. Misterul Nabokov
Carte publicată şi în ediţie digitală
Despre cărțile lui Vladimir Nabokov, unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului XX, s-a scris mult. Dar și viața lui personală i-a preocupat pe cercetători: provenind dintr-o familie aristocratică, a părăsit Rusia natală de teama bolșevicilor și a locuit în Germania, Franța și Statele Unite înainte să se stabilească definitiv în Elveția. Datorită personalității charismatice, a avut foarte mulți admiratori. Și iubite. Cu toate acestea, a rămas alături de Vera, cea care i-a fost soție timp de 52 de ani. Cei interesați de viața lor de familie au la dispoziție numeroasele interviuri ale lui Vladimir, scrisorile sale către Vera, însă nu și vocea Verei. Vera a stat mereu în umbra soțului ei, și-a distrus scrisorile destinate acestuia și a păstrat o tăcere totală în privința relației lor. Ca femeie, ea pare că nu există în acest cuplu… Încercînd să înțeleagă ce anume i-a făcut să rămînă împreună atîta timp, Aurora Liiceanu analizează, pe lîngă operele lui Vladimir Nabokov, articole și cărți despre cei doi, dar și mărturiile fiului lor, Dmitri. Vladimir s-a îndrăgostit de mai multe femei. Despre unele iubiri a scris, pe altele le-a amintit în treacăt ca fiind simple aventuri neimportante. Vera i le-a tolerat pe toate și l-a susținut întotdeauna necondiționat. De ce? Un răspuns, spune Aurora Liiceanu, ar putea fi personalitățile lor atît de diferite: el, traversînd cu ușurință granița dintre imaginație și real, ea, puternic ancorată în realitate, complet dedicată proiectului său de viață – acela de a-și ajuta soțul să devină celebru –, convinsă că niciodată nimic nu‑i va despărți.
Aurora Liiceanu, doctor în psihologie, a lucrat în cercetare și a predat psihologie la diferite universități din București, dar și la UQAM (Canada) sau EHESS (Franța). În prezent, este cercetător senior la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române. De aceeași autoare, la Editura Polirom au mai apărut: Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți (2003, 2012), Prin perdea (2009, 2012), Rendez-vous cu lumea (2010, 2012), Patru femei, patru povești (2010, 2011), La taifas (2010, 2012, 2016, 2018), Viața nu-i croită după calapod (2011), Cuvinte încrucișate (2012, 2017), Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminității (2013, 2019), Legături de sînge. Povestea Ioanei (2013), Soacre și nurori. La cine este cheia? (2014, 2018), Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor (2015), Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc (1948-1998) (2015), Dragostea cea veche îți șoptește la ureche. Primele iubiri (2015, 2016), Ea și El. Biografia unei relații (2016), Madlena (2017) și Putere și sînge. O aventură indiană (2018).
*****
FRAGMENT DIN VOLUM
În general, în afara muncii împreună cu Vladimir la cărțile lui, a discuțiilor privind conținutul notițelor lui, efectul lor asupra cititorului, Vera se ocupa de organizarea vieții, planifica și programa interviuri, negocia contracte cu edituri și scria multe note și scrisori. În călătorii sau după fluturi mergeau împreună. Situația lor financiară era foarte bună datorită cărților lui, fapt ce a eliberat-o pe Vera de sarcinile domestice, dându-i timp pentru susținerea muncii lui de scriitor. Își puteau permite să mănânce la restaurantul hotelului sau să comande masa în apartamentul lor. Timpurile când erau săraci erau de mult trecute. Pe când erau săraci, Nabokov se scuza că-i scrie mamei lui cu creionul, spunându-i că în camera alăturată Vera face corecturi și folosește stiloul, probabil singurul pe care îl aveau.
Cele trei mari pasiuni ale lui, scrisul, fluturii și șahul, le trăia cu ardoare, pentru că toate celelalte griji ale vieții rămâneau în seama Verei.
Cum am spus deja, Vladimir și Vera erau inseparabili, niciodată unul dintre ei nu apărea fără celălalt. Nimeni nu se mira, pentru că se știa că nici unul nu venea singur. Toată viața lor împreună se organiza în principal în jurul scrisului lui și al ajutorului dat de Vera. Aveau chiar și o agendă comună în care fiecare scria ce are de făcut. Au existat și zvonuri că Vera scria de fapt cărțile. După aventura lui cu Irina Guadanini, Vladimir și Vera au hotărât ca viața lor în doi să se bazeze pe un principiu. El va avea toată libertatea pentru a scrie. Dar scrisul era tema vieții pentru amândoi.
Brian Boyd crede că Vera și-a distrus scrisorile către Vladimir tocmai pentru a întări și autonomiza opera lui, pentru ca personalitățile lor să nu se amestece în vreun fel, ea rămânând în umbră. Poate și faptul că ea nu iscălea „Dna Vera Nabokov“, ci „Dna Vladimir Nabokov“ confirmă acest lucru. Sigur, acestea pot fi argumente pentru a o prezenta pe Vera ca umbră a lui Vladimir, contribuind la statuia de geniu a acestuia, dar putem să ne gândim și la ceea ce credea Vera despre intimitate și lucrurile care nu trebuie divulgate.
Vladimir nu și-a ars scrisorile către Vera, i le-a lăsat ei să procedeze cum crede. Putea să-i spună să le ardă, așa cum le-a cerut ei și lui Dmitri să ardă ultima lui carte neterminată. Și ei n-au ars-o.
Ea însă le-a distrus pe ale ei către Vladimir. Dacă murea înaintea lui, ne putem întreba dacă el le-ar fi distrus. Poate că Vera se gândea că dacă scrisorile, însemnările ei intime rămâneau, aveau să fie citite de ochi străini care urmau să denatureze imaginea și simțămintele ei…
