Spectacolele-lectură sunt preambuluri pentru montările ce vor urma. Până să ajungă la scenă, un text trece obligatoriu prin etapa aceasta, care poate fi cu sau fără public. Când este cu spectatori în sală discuțiile însoțesc lectura în sine, cei din sală pot adresa întrebări direct autorului/autoarei (dacă este de față), regizorului/regizoarei sau trupei. Se pot face spectacole-lectură după texte noi, nemontate vreodată, dar și după texte vechi, ce cunosc traduceri sau adaptări noi. Importanța acestor lecturi este evidentă, pentru că în această etapă îți dai seama ce merge și ce nu, ce poți adapta, dacă distribuția este potrivită sau trebuie realizate înlocuiri etc. Calitatea viitorului spectacol ține de acest preambul și ea există și în lumea scriitorilor – în alte țări există de mult obiceiul lecturilor cu public cu texte din volumele în curs de apariție, țin loc de teste predictive, reacția publicului ține loc de barometru de succes.
„Eugen Furtună: Aşa o fi, dar un lucru e cert: simt că-mi pierd minţile. Mă uit la ea, ceva sumbru îmi învolbură stomacul, mă ia cu călduri, îmi vine să-i cad în genunchi şi s-o rog să mă iubească, apoi un gând mă fulgeră şi mă transformă într-o fiară. O urăsc! Şi ştii de ce o urăsc? Fiindcă o iubesc. Şi ştii de ce o iubesc? Fiindcă o urăsc din ce în ce mai tare. Înghit pastilele ca pe bomboane şi degeaba!”
Asociația HEARTH are un program în sine dedicat spectacolelor-lectură, un program susținut pentru moment și de o finanțare a Primăriei Sectorului 3. Din seria celor șase spectacole-lectură, două texte îi aparțin Gabrielei Mihalache. Scriitoarea are un text mai vechi montat și jucat ani la rând de un teatrul independent, iar în 2021 i-a apărut la Editura Hoffman volumul Teatru, din care fac parte cele două texte care fac parte din programul #DinParfumerie al Asociației Hearth. O scriitoare care are o teză de doctorat dedicată sinuciderii ca temă literară și care își continuă parcursul în lumea literară și teatrală într-un mod cât se poate de personal(izat). Cu iubirea la spital este un text generos, atent construit, care se poate transforma foarte ușor într-un spectacol de lungime considerabilă (aproximativ trei ore). Fiindcă un spectacol-lectură cu public are alte rigori decât unul jucat la scenă deschisă, scriitoarea a realizat adaptarea astfel încât lectura să nu dureze mai mult de două ore. Meritul regizoarei Veronica Gherasim este că nu a optat pentru o abordare clasică – actorii la o masă, citind în fața spectatorilor – ci pentru o minimă regie (personajele intră și ies din scenă, se plimbă printre spectatori, vorbesc din off etc.).
„Doctoriţa Mosca: Eu aş vrea să analizăm altceva. Din experienţa mea de doctor, cazul vostru are un grad înalt de risc. Lumea voastră reală începe dincolo de aparenţe, ceea ce înseamnă că doar noi ştim ce dramă se ascunde în străfundurile fericirii. Prin urmare, nu vă putem externa.”
*
„Doctorul Varga: Mie îmi spui? Câte forme descopăr în fiecare zi în spitalul ăsta… Dragostea de tip arici, când te lupţi cu propriile sentimente şi te temi să nu fii rănit; dragostea de tip orchestră, când, înarmat cu o baghetă magică, dirijezi încontinuu o partitură goală, așteptând gloria și aplauzele de final; dragostea de tip clepsidră, când o trăieşti cu intensitate tocmai fiindcă ştii că se sfârşeşte; dragostea ca un joc de şah, în care contează mutările bune în deschidere şi în care nebunul ajunge mereu să ameninţe regina etc, etc. Dragostea e periculoasă tocmai prin diversitatea ei.”
Casa din Strada Parfumului s-a transformat în timp într-un loc prietenos cu artiștii, așa se face că ieri seară spectatorii au ajuns acolo, în ciuda vântului și a ploii care luaseră Bucureștiul în stăpânire. Trupa a fost în formă, dând viață unui text foarte bun (mi-a fugit gândul la câteva din textele premiate de UNITER în ultimii ani la secțiunea Premiul pentru cea mai bună piesă românească și nu spun mai multe aici), cu multe trimiteri și chei de decodare a înțelesurilor. Textul pleacă de la o realitate evidentă – trăim într-o societate în care mass-media dictează trendul bolilor și al tratamentelor medicamentoase, sunt foarte multe reclame la suplimente alimentare și medicamente de care în mod normal ne-am putea dispensa, dar noi suntem încurajați să le consumăm în cantități foarte mari. De asemenea, nu există program de știri care să nu aibă în cuprinsul lui măcar o știre despre crimele pasionale, familii dezmembrate din gelozie, sfaturi de la psihologi sau tămăduitori despre cum să ne purtăm rațional etc. Mai mult, trebuie să facem față și unei avalanșe de știri false, nocive și cu efecte negative greu de îndepărtat. Gabriela Mihalache își imaginează o societate în care iubirea este o boală, iar știrea de la televizor exact despre asta este: iubirea se poate trata într-o clinică. Astfel, acțiunea se petrece într-o clinică unde oamenii ajung să se trateze de iubire, vor să se vindece, să nu mai sufere din iubire și să facă sex fără nicio implicare emoțională.
„Matei: Oare crezi că aş putea să am şi eu doar aventuri sexuale? Sau să iubesc liniştit…ca o…ca un foc care arde mocnit în sobă şi care nu se-ntețește niciodată? Nu mă mai vrea? Foarte bine. Viaţa mea e la fel. Nu mă mai iubeşte? Ce mare scofală! Rămân cu mine…că doar cu mine pot rămâne până la capăt…nu? N-are rost să suferim, că dacă nu mai e, nu mai e! Dacă suferim şi tânjim…ceva în noi e stricat şi trebuie…”
Doctorul Varga, doctorița Mosca, cei trei pacienți și gardianul intră și ies din scenă în funcție de le dictează povestea. Eugen Furtună visează cu ochii deschiși la o Cristina pe care nu o vedem, dar ne-o putem închipui din descrierile amănunțite de care avem parte; Matei este îndrăgostit nebunește de Alma, care și ea este în clinică; gardianul nu pare nici el prea sănătos, pentru că și el visează cu ochii deschiși la o muză a iubirii, închipuită sau nu, rămâne spectatorul să decidă. Scenele se leagă într-un tot firesc, textul curge, nu șchioapătă, replicile sunt departe de orice urmă de vulgaritate, au substanță. Da, oamenii suferă, se chinuie, fug de iubire ca dracu’ de tămâie, dar nimic din toate acestea nu-i determină să-și piardă omenia. Paradoxal, dar efectul tratamentelor este invers celui scontat, semn că afectivitatea chiar ne definește ca oameni. Este aici o temă de reflecție pe care Gabriela Mihalache ne-o propune fără să ne impună și felul cum să ne raportăm la iubire. Ce este de admirat la acest text este faptul că se situează departe de orice pledoarie ideologică, de orice politică a momentului. Cu alte cuvinte, nimic care să ne trimită cu gândul la teatrul social (atât de promovat astăzi), ceea ce este aproape un miracol. De asemenea, n-ai cum să nu remarci umorul și ironia scriitoarei scoase în evidență grație regizoarei și trupei: s-a râs mult de-a lungul celor două și ceva de spectacol, mai ales la momentele când erau recunoscute diverse sintagme sau clișee lingvistice rostogolite de mass-media până la plictis. Am recunoscut în unele scene trimiteri la știrile senzaționale (care n-au nimic senzațional în ele, evident) cu protagoniști din cele mai diverse medii sociale; de asemenea, am zâmbit la sfaturile doctorilor, lipsite de sens și foarte asemănătoare cu sfaturile date după ureche primite de unde nici nu te aștepți.
„Doctorul Varga: Dorinţa ta de a iubi total! Te face orb şi surd, iar dragostea ţi-o transformă în sclavie! Am avut sutede bolnavi ca tine, îndrăgostiți de cuvinte. Mari, pompoase, prea mari ca să nu fie și găunoase.”
Cu o distribuție eclectică, dar care pune în evidență textul, spectacolul-lectură Cu iubirea la spital s-a transformat într-un prilej de reflecție: cine suntem, ce ne definește, cât de raționali putem fi, de ce să nu iubim, se poate fără iubire, cât de normali suntem când iubim, ce e atât de rău în a ne pierde capul (din iubire) etc. Felicitări actorilor pentru că și-au întrebuințat talentul și vocile fără parcimonie și și-au tratat spectatorii cu respect și eleganță.
„Atenţie! Vă rugăm, atenţie! Până la noi ordine, respectaţi toate recomandările autorităţilor. Păstraţi distanţa emoţională şi nu daţi frâu liber impulsurilor. Vă reamintim că dragostea este o tulburare mintală ce trebuie ţinută sub control. Dacă simptomele se înrăutățesc, vă rugăm să vă prezentaţi la cabinetul dnei Mosca, situat la etajul doi. Aveţi grijă de sănătatea tuturor! Faceţi ca toată munca depusă până acum să aibă sens.”
Cu iubirea la spital – HEARTH – Programul Din Parfumerie DRAMATURGIE
de Gabriela Mihalache
Regia: Veronica Gherasim
Distribuția
Matei, pacient – Alexandru Medveghi
Alma, pacientă – Ioana Mărcoiu
Eugen Furtună, pacient – Alex Vlad
Doctorul Varga – Marian Popescu
Doctoriţa Mosca – Alina Berzunțeanu
Gardianul – Mihai Baranga
*
Gabriela Mihalache a fost prezentă în cadrul programului Din Parfumerie DRAMATURGIE și în 2022 cu textul Oameni fără niciun Dumnezeu fiind și unul din cele 6 texte selecționate în cadrul proiectului #DinPARFUMERIEfinanțat de Primăria Sectorului 3 prin fonduri nerambursabile de la bugetul local.
