Cea mai rea fată din lume, ultima parte a trilogiei lansată în 2006 cu Reprise și continuată în 2011 cu Oslo, confirmă realul talent al lui Joachim Trier și totodată ne readuce aminte cât de originală și de consistentă este școala de cinematografie scandinavă. Chiar dacă pentru cinefilii adevărați nu e o problemă dialogul într-o limbă vorbită de aproximativ patru milioane de locuitori, Joachim Trier a riscat (și bine a făcut) păstrând scenariul în limba nativă a sa și a actorilor. Regizorii și producătorii europeni ne-au propus în ultimii ani subiecte captivante, diverse, ne-au scos din zona noastră de confort prin perspectivele inedite asupra unor „probleme” vechi (vezi recentul Lecții de persană sau Titane, mizând pe scenarii foarte bine gândite și pe prospețimea jocului unor actorii necunoscuți publicului larg. Joachim Trier aplică aceeași rețetă, care îi aduce de această dată premiul pentru cea mai bună interpretare feminină la Cannes, în 2021.
Renate Reinsve, la primul său rol principal, dovedește o capacitate de sinteză uluitoare; prin gesturi minimaliste și o expresivitate a ochilor cum rar am văzut în ultimii zece ani, reușește să transmită spectatorului un complex de idei și sentimente, emoții profunde, pe care, într-un fel sau altul le-am trăit cu toții în manieră personală pe parcursul procesului de construcție și mai ales de acceptare a propriei identități. Joachim Trier confirmă solida sa cultură cinematografică și reușește, în aproximativ două ore de film, să aducă un omagiu filmului clasic alb-negru; cele 12 capitole, un prolog și epilog îi dau posibilitatea spectatorului să-și fixeze ideile, să-și domolească furtuna de emoții și nostalgia, titlurile fiecărei părți ajutându-l să interiorizeze mai bine mesajul. Succesiunea de cadre interioare și exterioare, cu decorul minimalist specific scandinav, muzica subtilă asigură celor trei actori principali cadrul perfect pentru a-și exploata potențialul artistic la maxim. Anders Danielsen și Herbert Nordrum construiesc două tipologii masculine clasice, care, în realitate, au foarte multe elemente comune: dorința de a-și constitui propria familie, dorința de a se integra în societate, chiar dacă asta implică adeseori experiențe extravagante, inclusiv petreceri hippy și week-end-uri în casele de vacanță ale unor prieteni înstăriți, care consideră că doar propriile opțiuni familiale și profesionale garantează „succesul”. Umorul, autoironia se vor dovedi salvatoare pentru toate cele trei personaje: Aksel, autor de romane grafice („benzi desenate”, deși termenul i se pare vulgar, exprimând mult prea puțin din esența acestui gen mai puțin cultivat în România, dar deosebit de apreciat în Europa de Vest și în Japonia) își cultivă umorul negru ajungând în cele din urmă să fie acuzat de misoginism, discriminare de gen, intoleranță religioasă, deși intențiile sale au fost cu totul altele. Criza vârstei de mijloc pe care o traversează se complică brusc odată cu debutul unui cancer deosebit de agresiv, care nu îi dă nicio speranță de viitor, dar reluarea dialogului cu Julie îl va ajuta să-și accepte soarta. Eivind, cel care apare pe neașteptate în viața Juliei, dă dovadă de o înțelepciune cu totul ieșită din comun pentru un tânăr de 30 de ani. Umorul, relaxarea, incapacitatea de a se enerva îl ajută să depășească momentele dificile în relaționarea cu cei din generația sa.
Joachim Trier reușește o critică constructivă a globalizării, a standardizării specifice lumii contemporane, toate cele trei personaje acceptându-și în cele din urmă propriile calități și defecte. Julie, ca orice tânără de oriunde de pe glob ajunsă la 30 de ani, suportă din ce în ce mai greu presiunea familiei și a partenerului de viață, care îi dau un ultimatum: ceasul biologic ticăie atât de asurzitor încât evadează printr-o metodă originală, plină de umor. Relația cu Eivind îi va permite doar să câștige timpul necesar pentru a se accepta așa cum este și pentru a înțelege că propriile dorințe nu sunt defecte doar pentru că nu coincid cu cele ale celor din jur.
Catalogată ca fiind o comedie romantică, Cea mai rea fată din lume este, de fapt, greu de înregimentat într-un anumit tipar; în realitate, pentru spectator nici nu contează prea mult înregimentările criticilor. Însă cele două ore de vizionare vor un mod cât se poate de plăcut de a petrece timpul liber pentru spectatorul român, fără a face niciun fel de rabat de la calitate, meritul aparținând-i atât lui Joachim Trier, cât și celor trei actori, care au dat viață unui scenariu foarte bine scris.
CEA MAI REA FATĂ DIN LUME/THE WORST PERSON IN THE WORLD
De: Joachim Trier
Cu: Renate Reinsve, Anders Danielsen Lie, Maria Grazia Di Meo, Silje Storstein
Dramă – Norvegia – 2021 – 2h01
În competiție – Cannes 2021; Premiul pentru cea mai bună actriță (Renate Reinsve) – Cannes 2021
