Prevestind pandemia (I) – despre „8” de Tudor Ganea

Categoric, acest articol cuprinde spoiler! Atenție, așadar! Citiți cu mască, măscuță, spălați-vă, dezinfectați-vă! Stați acasă!

Dar îndăzniți! Chiar și așa, plăcerea lecturii nu vă va fi alterată! Și chiar câteva secrete fiind dezvăluite, veți avea ce să savurați, literar vorbind! Deși Tudor Ganea, la al patrulea roman, dacă nu socotim și „Povestea lui Mihail Sadoveanu”, nu scrie doar „pentru plăcere”, plăcerea cititorului pur și simplu, ci „de plăcere”, dacă s-a rămas la situația unui interviu din 2017 (http://www.carteadelaora5.ro/tudor-ganea-scriitor-asa-o-sa-fie-viata-mea-o-sa-scriu-de-placere/)! „De plăcerea” lui Tudor Ganea este una specială, înrudită cu, să zicem, „de plăcerile” unor Tarantino, Stephen King, David Lynch, Apollinaire, Nabokov, Guy Ritchie, Kusturica (în același interviu, declară că are următorii „maeștri” sau, dacă vreți, următoarele preferințe: „Cehov, Salinger, Marquez, Hemingway, Marin Preda și Cărtărescu”)… Desigur, am mai scris și despre celelalte cărți ale lui Tudor Ganea, am mai făcut tot felul de comparații, dar acum, după „8”, pot declara, dacă nu am mai făcut-o deja, Tudor Ganea este… incomparabil! Un fel de…„Super Eight”, monstru sacru, Alien al literaturii românești contemporane ș.a.m.d.

Nu este locul aici să vorbim despre premoniții literare, ale scriitorilor… Tot circulă pe net aluziile la „The Eyes of Darkness”, thriller-ul lui Dean Koontz, din 1981, unde apare inițial o armă biologică numită Gorki-400, pentru ca la ediția din 2008 denumirea din carte să devină Wuhan-400 (un anume război rece se încheiase, altul, economic era în desfășurare atunci)…

Dacă traducătorii chinezi ai lui „8” (chinezi și nu numai) ar schimba, cum se mai întâmplă, locul desfășurării acțiunii și naționalitatea personajelor, satul/comuna Gruiu (care tinde să devină Macondo al lui Ganea, localitatea fiind de referință și în „Porci”) de lângă Snagov, transformându-se într-un orășel din Republica Populară China, de lângă Wuhan, s-ar putea vorbi despre o altă teorie conspiraționistă…

Ispitele sau patimile apocaliptice ale scriitorului sunt deja renumite… Momentan se cam oprește la universul românesc, cheia satirică a lui Tudor Ganea, cu toată violența din carte ( avem fratricid, pruncucidere, vorba vine, incest, adulter, crime, clanuri, scene de tortură) fiind, în ultimă instanță, rabelaisiană, pedeapsa, divină sau nu, trimițând către Sodoma și Gomora, victimă fiind doar Gruiu… Finalul, aproape închis, aproape deschis, promite o universalizare, din sat în sat, din sat în oraș, „îngerul” Vasilică, fiind purtătorul tăcut al Mâniei divine (sau nu)…

Scriind „de plăcere”, poate Tudor Ganea ratează o solemnitate de genul lui Saramago (din „Eseu despre orbire”), Camus („Ciuma”), Marquez („Dragostea în vremea holerei”), Defoe („Jurnal din anul ciumei”), adică mai mereu te trage de mânecă, sugerând că totul nu e decât o joacă… și literară, entertainement, demonstrație de imaginație dezlănțuită…

În aceste zile ale covid-ului 19, finalul „8”-ului îți dă, însă, fiori… Numerologic-habotnic, cică, pe lângă celebrul „666” și „888” ar fi un număr al Satanei… sau al pedepsei divine, cu trimiterile acelea de lăcuste care au însoțit, printre altele, molimile și dezastrele abătute asupra Egiptului faraonic, care se încăpățâna să nu elibereze poporul ales, lăcuste care apar și ele deseori, însoțindu-l pe quasi-hermafroditul Vasilică prin pelegrinările sale prin împrejurimile Gruiului…

Ludic, dar realist (dacă tot scriam – postarea trecută, sic – câteva ceva despre realismul lui Iulian Bocai și teoretizările sale), Tudor Ganea ar forța un neo-realism… mioritic: este timpul să mai scuturăm conceptele de colb – deloc filosofic, prin mioritic de secol XXI, am înțelege un realism magic sui generis, în care moralizarea ar fi, așa, de fundal, sonor sau nu, poate în maniera lui Carl Spitteler, citat, amintit prin „Prometeu și Epimeteu”, p.207, elvețianul premiat cu Nobel fiind unul dintre cei care i-a influențat pe Freud și Jung…

„Căderile în păcate” (erotice sau aproape erotice: incestul a doi frați gemeni „nu are aproape nimic erotic”) ale gruienilor sunt tratate, dacă vreți, precum Apollinaire, sau, omagiind și meseria care aduce venituri familiei Ganea, precum Agostino Carracci (care are și picturi erotice, dar a realizat și un „Tratat de perspectivă și arhitectură”)…

Dar să nu ne îndepărtăm de spoiler:

„Nici echipa internațională de medici și cercetători ajunși la București nu reuși să contribuie cu nimic semnificativ în găsirea unui antidot sau vaccin care să anihileze agentul patogen. Analizarea formei, structurii, capsidei, genomului viral și, mai ales, vitezei nemaiîntâlnite de multiplicare în corpul gazdei le aduse medicilor certitudinea că ceea ce observă sub microscoape nu poate fi integrat în niciuna din cele șapte grupe de clasificare a virusurilor. Simptomatologia ce consta în debutul brusc, febră mare, frisoane, cefalee și erupțiile cutanate ce se localizau strict pe frunțile bolnavilor, răgușeala ce le răpea glasurile, precum și rata de deces de 100% îi convinseseră să înainteze autorităților acea sugestie în urma căreia fusese luată decizia de izolare totală a zonei în care izbucnise focarul. Febra gruiană avu un ecou imediat printre virusologii de pretutindeni, care luară hotărârea de a mări numărul grupelor de clasificare ale virusurilor de la șapte la opt, iar noul virus deveni exponentul acelei noi categorii ultraletale. Luând în calcul viteza de răspândire și rata de mortalitate, cercetătorii estimaseră că, odată scăpat de sub control, virusul putea decima jumătate din populația planetei în mai puțin de trei luni. Reporteri ale tuturor agențiilor de presă din lume transmiteau informații din spatele gardului dublu ce împrejmuia Gruiul, iar camerele de luat vederi din elicoptere din elicoptere filmau din aer cadavrele – pe care televiziunile le blurau – răspândite prin curți și pe ulițele satului. O panică generală se declanșase la nivel mondial, iar momentele în care rafalele de mitralieră erau surprinse într-o transmisie live străfulgerând trupurile care încercau să evadeze erau privite cu groază de telespectatori, dar și cu sentimentul de mulțumire și acceptare a lucrului oribil, dar necesar. La o săptămână de la debutul pandemiei, numărul celor încă vii din interiorul Gruiului trecea puțin de patruzeci. Din totalul celor 4.088 de morți, optzeci și opt nu erau cazuri medicale, ci fuseseră împușcați de soldații din foișoare.” (pp.229-230)

Finalul este deschis (închis) nu numai pentru că un personaj reușește să iasă din zona de carantină; dar unele cadavre deja fuseseră duse prin spitalele din București, păsările, deh, libere ca păsările cerului, ciuguleau din cadavre… Dar sugestia este clară și prin citatul de mai sus: între decimare și rata de mortalitate de sută la sută, nu trebuie, totuși, să confundați literatura cu realitatea sau realitatea (literaturii) cu imaginația…

Fiind și o cronică de familie, acțiunea derulându-se pe mai bine de o sută de ani de nesingurătate, pregătiți-vă și pentru momente specifice: reuniri de familie, bătăi de… tot de familie; sunt și secvențe de un fantastic aproape clasic (ceva între Caragiale bătrânul și Gala Galaction); ruralul este concurat de viața de noapte (secretă) de pe lângă Cișmigiu; ironia houlllebecqiană din „Serotonină” este înlocuită cu un sarcasm, sau invers, de cantaridă… Pardon, cantaridină! Dar lumea celor care nu cuvântă este invitată de onoare prin cărțile lui Tudor Ganea! Tăcerea lui Vasilică „spunând” și ea ceva!

Așa cum ne-a obișnuit, aproape orice secvență este antologică (așadar, logic, orice carte este antologică), dar nu ne putem abține să nu amintim o întâlnire precum cea dintre De Niro și Al Pacino (între fratele cel mare al familiei Mocoi – a ei este cronica, Miță, cu figură de avocat al poporului și succesorul unui „președinte” de clan, Sandu-Clește, un godfather total non-conformist, pasionat de literatură și budism, șeful clanului Frățiorilor; întâlnire pentru a se regla conturile dintre… un salon de masaj erotic și o fabrică cu investitori elvețieni), reinterpretarea „întâlnirii” dintre Mowgli și Baloo (este o ursoaică numită Petruța, după numele unei femei procuror), poate în maniera unui Yorgos Lanthimos, scene de pescuit (și nu numai) suprarealiste (despre suprarealismul lui Tudor Ganea s-ar mai putea vorbi, și ca realism anti-realist), defilarea personajelor putând începe cu Gili-Talent (nicio legătură cu Tolkien!), un interpret de manele, sau cu ultimii supraviețuitori, deloc întâmplător, sic, un preot, Ciprian Iovan, „as al resuscitării”, cu ajutorul unui defibrilator, și Smoală-Țiganul…

Și aproape fără nicio legătură, mai fiind multe de spus despre acest roman care ni-l propune pe Tudor Ganea ca pe unul dintre cei mai importanți scriitori fals-decadenți ai lumii, o întâmplare la fel de prevestitoare (pentru toți amatorii de noi Nostradamus!): în timpul vizitei sale în Elveția din 2017, președintele chinez Xi Jinping citează un extras din mai sus menționatul Carl Spitteler: cea mai mare fericire este să „găsești prieteni cu care îți împarți respirația ca soartă”. În original, fără măscuță: le plus grand bonheur est de « trouver des amis avec qui on partage le souffle comme le destin »

8 de Tudor Ganea