Jurnal de lectură în anul Covidului – Aurora Liiceanu, Veronica D. Niculescu și Zeruya Shalev

La început, sincer, nu am dat prea mare importanță acestui virus, iar știrile despre el, din mass-media sau de aiurea, mi se păreau gonflate în stilul caracteristic celor avizi de audiență sau panicarzilor de serviciu. Treptat,evidențele mi-au atras atenția. Au venit, apoi, extrem de repede, ordonanțele militare. Statul acasă. Frica pentru părinții și bunicii noștri. Frica s-a strecurat, lichefiată, în creierul, în sângele și în carnea fiecăruia dintre noi. Am păcălit-o și o păcălim (mă rog, încercăm) cu tot ce credem că (ne) ajută: fotografii, imagini domestice, filme, cărți, munca de acasă etc. Merge și nu merge întotdeauna (în sensul de „a funcționa”). E primăvară, fie ea și capricioasă ca o adolescentă în siaj hormonal, iar natura își vede în continuare de ritmurile ei: înverzește, înflorește, ne gâdilă vizual și olfactiv de la fereastra sau din curtea locuinței, aerul capătă netezimi și moliciuni de catifea sonoră. Totul crește, se înalță, cu noi lăsați pe margine, observatori jinduind după libertatea pierdută în fața unui dușman perfid tocmai pentru că e invizibil.

Ni se întind în față, așadar, zile covidiene, strepezite și toarse incomod într-un perimetru domestic autoimpus. Ce să faci cu timpul acesta la care jinduiam odată ca la suprema fericire, acel loisir pe care îl asociai cu vacanța, cu bucuria unei călătorii, cu mersul la teatru, la concerte, însoțit de prieteni, cu prelungiri la discuții și polemici etc.?!

Te uiți, de pildă, spre raftul pe care ai așezat cărțile necitite încă. Le lăsaseși pentru vacanța de primăvară. Le mai răsfoiai când și când, pigulind de ici o idee, de colo o imagine, promisiuni pentru mai târziu. Acum, iacătă, le poți mângâia în voie, te poți livra acestei alternative livrești, sperând că te va ajuta să evadezi temporar din realitatea covidiană. Îți și reușește un pic. Nu ca altădată, când bucuria lecturii pe furate era însoțită de o plimbare sau de o întâlnire face-to-face cu o prietenă care citise aceeași carte și puteați vorbi despre ea. Nu e același lucru, totuși, cu vorbitul la telefon sau prin sms. Deloc-deloc nu e același lucru…

Trei sunt, în ultimele săptămâni, cărțile pe care le-am citit aproape în paralel, fie în casă, fie pe banca din fața blocului, răsfățată de lumina mătăsoasă a soarelui: Așteptarea Penelopei (Aurora Liiceanu, Ed. Polirom, 2019, seria de autor); Toți copiii librăresei (Veronica D. Niculescu, Ed. Polirom, 2020, colecția EGO. Proză) și Viața amoroasă (Zeruya Shalev, Ed. Humanitas, 20202, colecția Raftul Denisei). Așa s-au ales. Nu căutați legături acolo unde ele propriu-zis nu există. Le-am citit exact în ordinea aceasta, o lectură cumva inegală, cu opriri și reveniri care țineau de ritmul zilelorde acum, nu de receptare sau de reflecție. Fiecare dintre aceste trei cărți va avea, la timpul cuvenit, o prezentare (recenzie sau cronică), așa cum v-a obișnuit pe voi, cititorii noștri fideli, echipa Bookhub. Ceea ce vă las acum sunt doar simple impresii de lectură în vreme decriză și de (auto)izolare…

Când am început cartea Aurorei Liiceanu, centrată pe conceptul de așteptare, aveam în minte variate forme de rezistență prin așteptare, de la cea îndelung exersată cu ajutorul mai multor tehnici și până la cea impusă din exterior, sub presiunea unor factori imposibil de ignorat sau de eludat. Aurora Liiceanu vorbește despre „așteptare” și despre „așteptători”, referindu-se la câteva personaje din mitologie și literatură (Penelopa, soția lui Ulise, apoi Eszter, din romanul Moștenirea Eszterei, scris de Sandor Marai, Gatsby al lui Scott Fitzgerald, Florentino Ariza, personajul principal din Dragostea în vremea holerei, celebrul roman scris de Gabriel Garcia Marques), dar și la persoane reale, cum ar fi Hadley, prima soție a scriitorului Ernest Hemingway, Joyce Carol Oates, cunoscuta scriitoare americană sau cunoscutul niponolog Donald Keene. Sunt decupate diverse scene din viața acestora, sunt analizate relațiile lor, raportarea la diverse tipuri de așteptare, rezistența în fața presiunilor exterioare sau a tentațieide a renunța. Uneori, așteptarea e benefică. Alteori, e distructivă, devoratoare la limita suportabilității. Dacă veți alege să parcurgeți cartea, veți avea parte, cu siguranță, de un excurs inteligent articulat, pliabil pe înțelegerea/receptarea mai multor tipuri de cititori.

Toți copiii librăresei, cel mai recent roman al traducătoarei și scriitoarei Veronica D. Niculescu, este confesiunea emoționantă a unei tinere trăitoare sub comunism, care își rememorează, contrapunctic, vârsta copilăriei și adolescența, precum și experiența ca librăreasă, ceea ce îi permite atât interacțiunea cotidiană cu copiii din orășel, cât și asumarea și înțelegerea tuturor momentelor de cotitură din propria viață, dar mai cu seamă pierderea dureroasă apropriului copil. Sub aparența „încă unui roman despre comunism și despre avatarurile acestuia”, cum ați fi tentați să catalogați cartea la o lecturăde suprafață, se ascund și alte straturi: o carte a singurătății și a pierderii (temporare) a bucuriei de atrăi, un cântec al miracolului iubirii, o carte despre inocența fiecărui copil, o carte despre povestea fiecărui copil care calcă pragul librăriei etc. Vorbim, și aici, despre un anume tip de așteptare, aceea în care Silvia Albu, protagonista romanului, să înflorească întru tinerețe, bucurie și împlinire a ființei sale îndelung suferitoare. Tufa de mușețel răsărită miraculos de sub caldarâm e simbolul acestei fete care crește fără afecțiunea tatălui și, în general, însingurată în propria cochilie de introvertită. Faptul că a rămas însărcinată la 17 ani o transformă într-un outsider, rușinea familiei, care o ejectează fără menajamente…

Cu Viața amoroasă, romanul scris de Zeruya Shalev, plonjăm aproape de la început în dezghiocarea atentă a unei relații erotice (auto)distructive: Yaarah Korman, căsătorită cu Yoni (pe principiul înșelător al promisiunii că va fi iubită pentru totdeauna în căsnicie) se îndrăgostește obsesiv de Arie Evan, un prieten din tinerețe al propriilor ei părinți (de fapt, așa cum aflăm ulterior, Arie este prima și singura iubire a mamei ei). Suntem, așadar, în psihanaliză de la prima și până la ultima pagină. Părinții lui Yaarah reprezintă cuplul disfuncțional, care își întemeiază căsnicia pe iluzia potrivirii sociale și materiale; moartea celui de-al doilea copil după Yaarah, un băiețel, adâncește și mai mult prăpastia dintre soți: ea, femeie frumoasă, se îngrașă excesiv, nu se mai îngrijește, e ironică, distantă, plină de frustrări, acuzatoare, ca și când întreaga lume ar fi complotat la nefericirea în care se închide tot mai mult; el încearcă, timid, să comunice, dar obosește, nu e perseverent. Se ceartă cumplit, acuzându-se reciproc, fără să-i mai ofere fiicei minore atenția și afecțiunea atât de necesare maturizării acesteia. Lipsită de afecțiunea genitorilor, Yaarah crește în teamă și însingurare; e inteligentă, sensibilă, dar instabilă emoțional. Se abandonează astfel total pasiunii sexuale pentru Arie, în care caută inconștient tatăl pe care, în copilărie, s-a temut mereu că-l va pierde. Dezvoltă astfel o dependență distructivă, obsesivă pentru Arie, își părăsește soțul chiar în ajunul unei excursii care se vrea o târzie lunăde miere. Arie, la rândul său, e un personaj contrastant, pe care dragostea interzisă din prima tinerețe îl tarează emoțional și îl transformă într-un cinic, un bărbat blazat, dependent el însuși de cât mai multe femei, în care caută stimulente de ordin sexual. Trăind cu Yaarah (copia fidelă a mamei ei, femeia pe care Arie a iubit-o nebunește odinioară și care l-a refuzat pe criterii de rasă), Arie se răzbună pe cea care l-a abandonat. Transformând-o pe Yaarah în sclava lui sexuală, el însuși trăiește o experiență autodistructivă.

Vorbim așadar, despre un roman psihologic, în care sunt analizate mai multe aspecte ale societății actuale: familia, adulterul, sclavia sexuală, obsesia, vinovăția, boala, moartea etc.

Trei cărți, trei scriitoare și tot atâtea posibilități de a călători fără să părăsiți propria cameră, propriul univers domestic. În fiecare carte veți găsi acel fir călăuzitor atât de necesar oricărei călătorii. Vă veți identifica propriile așteptări. Și vom trece peste încercarea de acum. În așteptarea acelui moment fericit, vă las aceste însemnări de lectură, cu promisiunea că voi reveni asupra fiecăreia dintre cele trei cărți.

Așteptarea Penelopei de Aurora Liiceanu