Doina Ruşti are mulţi prieteni la Galaţi. Şi cititori. Dovada incontestabilă, noua întâlnire a scriitoarei cu gălăţenii, în sediul reamenajat al Librăriei Humanitas, a doua din acest an, după evenimentul din primăvară, când „Mâţa Vinerii” (roman apărut tot la Editura Polirom în 2017) a ajuns şi pe malul Dunării, la Mila 80…
De data aceasta, Doina Ruşti a venit şi cu… un personaj în carne şi oase, cât se poate de însufleţit şi de dinamic, David Kinsella, eroul deloc cosmetizat din „Logodnica” (Editura Polirom, 2017), noua carte a scriitoarei care a dat naştere unui Bucureşti mitologic în „Manuscrisul fanariot” (Editura Polirom, 2016, Colecția Top10+), o nebunie de carte, în sensul cât bun al expresiei, despre care am avut prilejul să scriu chiar aici.
Aşadar, Cartea, noua carte, scrisă destul de repede, în numai trei luni, un Personaj, Scriitoarea, Librăria, Prietenii şi Prietenele, Librarii, tinerii muzicieni, membrii unei formaţii care a cântat, printre altele, la final, când se dădeau autografele, despre o dragoste toxică, o, da, Dragostea, principalul personaj al serii, chiar şi neîmpărtăşită, o Doamnă Profesor, Mariana Anton, care îi şoptea lui David la ureche despre cât este de iubit sau de urât de către tinerele cititoare ( una dintre ele întrebând, mai mult retoric, oare de ce ar fi corect să povestească cineva o poveste de iubire, cu ce drept!), un critic literar (şi scriitor) care cu siguranţă ar vrea să fie şi el personaj, dacă n-ar fi deja, subsemnatul adică, deşi mai caută cartea unde este anti-erou, că altfel nici n-ar putea fi, plus (plusul se impune, sic!) un traducător aflat pe cărţi-cai mari, Doru Căstăian, o Europă aproape întreagă, din Irlanda de Nord via Norvegia până la axa Bucureşti-Chişinău-Kiev-Moscova, ca să nu mai spunem nimic de America, Islanda, Vietnam, da, miercuri seara, tot universul se adunase în Librăria de pe Strada Domnească, o celebra pe Alisa, Alisa Turyanska, logodnica lipsă, Promisa de către Destin, dar Destinul nu a trimis decât un gândăcel haios, dar şi enervant, pe care îl găsim fix la pagina 100: „Nu pot să spun că Alisa mi se ştersese cu totul din sânge, dar în perioada aia nu m-a mai durut în felul acela mortal. Era doar gândacul care-mi trecea din când în când dintr-o ureche în alta.”
Un gândac care poate fi negru, mare, sau foarte viu colorat precum portretul de pe copertă, realizat de Iulia Şchiopu, portret care nu are nimic de-a face cu modelul real…
Evident, în filmul „visat” de regizorul David Kinsella (mă tot duce cu gândul la regretatul Minghella, creatorul celebrului „Pacient englez”, după o carte la fel de celebră), pe coloana sonoră va trebui neapărat să apară şi „Carla’s dream”, până la… sângeeeeeeeee!
Pacientul nord-irlandez stabilit în Norvegia, căsătorit acolo, cu doi copii, a ales-o pe Doina Ruşti să-l trateze… literar, de, terapia scrisului, prin scris, chiar devine o modă. Să-l trateze de o iubire din acelea nefericite, care te fac să şi urăşti în egală măsură… Aproape nabokovian, ca în „Lolita”, eroul se îndrăgosteşte de o moldoveancă rusoaică născută la Kiev, crescută la Ungheni de bunica sa, care face ceva carieră ca realizatoare de matinale TV, cu aproape douăzeci şi ceva de ani mai tânără!
Urmează aproape şapte ani de relaţie, care este mai mult pe facebook, în urma cărora, glumind mai mult sau mai puţin, David rămâne în insectarul iubirilor personale cu un fluture, hai să nu-i spunem gândac, deşi la cafardul expresiei franceze, rebrănduit m-am gândit iniţial, un fluture, totuşi, exotic, dar şi cu conturile aproape golite…
Desigur, acest amănunt ţine mai mult de anecdotică, de aspectul social-economic al relaţiei, al obsesiei, dacă vreţi!
S-a discutat miercuri şi despre aceasta, David părea la fel de îndrăgostit, în continuare, ca în carte, aşa a şi declarat, prima parte a cărţii conţine confesiunea lui, a doua parte este cea a Alisei, monolog aproape joycean, ca în „Ulyse”, s-a mai discutat despre zidurile dintre oameni, despre cât se măciuiesc sau nu iubirile, adică se potrivesc până la urmă, cu toate rotiţele ca să meargă bine sau aproape bine, despre alegerea titlului, copertei, cheiţa din mâna dreaptă a păpuşii de pe copertă, despre răzbunare, compasiune, milă, blocare pe facebook, Doru Căstăian a citat dintr-un poet latino şi din încă şi încă, ceva evoluţionist parcă, sic, subsemnatul a luat-o de la ’48-ul Doinei Ruşti, adică de la „Fantoma din moară”, care nu era chiar „pa’ş’opt”, s-a ajuns la Nietzsche, citat de un Igor (alt personaj memorabil, precum mai toţi bărbaţii din viaţa Alisei, logodnica ispititoare) care avea unghiile de la picioare vopsite precum un alt personaj din „Manuscrisul…”, cu oarece referire la faptul că toţi oamenii trebuie să creeze…
Doian Ruşti a postat pe peretele ei, pe zidul ei: „Cum a fost la Galati. Cald. Lume buna si citită. Discutii. Confesiuni. Cititori reali. Librari care stiu sa facă flori din pagini vechi de carte. In seara asta ficțiunea a fost mai presus (de) realitate. Am avut muzica si program prelungit. Unii oameni au stat 3 ore in picioare 🙂 Iar peste Dunare… ehe, despre asta este prea mult de spus, ramâne pentru data viitoare.”
Precizând că instalaţia de aer condiţionat a mers, vă daţi seama despre ce fel de „cald” a fost.
O căldură precum cartea „Logodnica”! Despre uman, despre prea mult uman, ca să fim şi noi nietzscheeni, o alt fel de rusoaică care a găsit un alt fel de Gib I. Mihăiescu… O rusoaică de-a noastră, de-a românilor!
Doina Ruşti, mulţumim! David, empatizăm cu tine! Aşteptăm filmul!
Foto: arhiva personală Doina Ruști
