În general, orice relație interumană are specificul și complicațiile ei, nu respectă întocmai un rețetar anume. Există, firește, tipare inerente, s-a scris enorm în acest sens, în diverse domenii, de la cel științific la cel literar. Dinamica unei relații, indiferent de natura ei, este adesea surprinzătoare, așadar imprevizibilă. Omul este o ființă, în esență, socială/sociabilă. Are nevoie de interacțiune ca de aer. Exceptând anumite cazuri (mizantropii, agorafobii, pustnicii etc.), de regulă cu diverse patologii, oamenii intră și ies din relația cu semenii lor, iar consecințele care decurg din aceste experiențe absolut necesare fac obiectul de studiu al mai multor specialiști.

Aurora Liiceanu, doctor în psihologie, este autoarea unei serii de cărți apărute din 2009 și până în prezent, în care, folosindu-se din plin de pregătirea sa și de cercetarea în domeniul psihologiei, analizează aspecte, mai mult sau mai puțin controversate, ale consecințelor resimțite de psihicul uman în urma traversării unei experiențe de viață (iubirea, căsătoria, adulterul, divorțul, mirajul celebrității, așteptarea, mitul fidelității etc.).

În Relații eșuate. Să nu te încurci niciodată cu un bărbat însurat, autoarea pornește de la o experiență proprie, care are legătură directă cu două dintre prietenele ei, Eleni și Tina. Fiecare dintre ele e angajată, la un moment bine definit al vieții, într-o relație de compromis, interzisă din start, cu un bărbat deja căsătorit. O a treia relație analizată de Aurora Liiceanu este legată de o familie celebră, respectiv Charles și Anne Lindbergh, despre idolatrizatul pilot american cunoscându-se între timp multe aspecte și în special faptul că a trăit în secret cu mai multe femei, având și copii, neoficial, cu acestea.

Se pune, așadar, întrebarea: de ce fac o astfel de alegere unii dintre noi, bărbat sau femeie? Ne atrage ceva ce (ne) este interzis de normele sociale și religioase? Ne gonește spre aventură rutina casnică? Ne ghidăm după modelele din cărțile citite, în care fericirea și atingerea ei pe diverse căi este permisă? Căutăm tandrețe, validarea calităților noastre, pe care partenerul le neglijează, le disprețuiește sau, mai grav, nici măcar nu le observă? Sau noi înșine avem o stimă de sine atât de scăzută încât acceptăm soluții de compromis, locuirea într-o relație umilitoare, erozivă, toxică?

Aurora Liiceanu alege două femei a căror viață și ale căror experiențe îi sunt cunoscute. Știe din ce mediu social provine fiecare dintre ele, ce studii au, ce idealuri, preferințe, inclusiv cele în materie de bărbați, plusurile și minusurile etc. Pornește, în expunerea sa, de la ceea ce au în comun aceste prietene: trăiesc în Grecia, dar au făcut Medicina în România, iar odată întoarse în spațiul natal ele aleg deliberat să întrețină sau să se lase întreținute de un bărbat angajat deja într-o relație legalizată. Astfel, Eleni, care fusese căsătorită cu un bărbat brutal, profitor, un escroc impulsiv, care o bătea și-i confisca toți banii, după divorț intră într-o relație cu Dimitris, un bărbat mult mai tânăr, care îi oferă ceea ce îi lipsise în căsnicie, adică tandrețe, atenție și dragoste; dar Dimitris este căsătorit și are două fetițe. Relația duplicitară pare să le priască inițial. Dimitris învață de la Eleni, „cea mai bună doctoriță din spital”, deoarece aceasta îl ia cu sine la operații dificile, îl ghidează profesional; la rândul ei, Eleni înflorește, feminitatea ei se dezvoltă, trăiește ancorată doar în prezent, își rafinează comportamentul, se îmbracă extravagant, își cumpără lenjerie fină, sexi.

Pe de altă parte, Tina, mai tânără decât Eleni și decât Aurora Liiceanu, trăia deja cu un bărbat însurat, mai mare decât ea cu 15 ani. Amândoi sunt doctori. De data aceasta, bărbatul o inițiază pe femeie, o ajută profesional, o răsfață cu tot felul de cadouri, ies împreună la restaurant etc. Ambele femei par fericite, în ciuda relației duplicitare, a triunghiului amoros:„Prietenele mele nu păreau că suferă, ci, dimpotrivă, erau fericite și fără spaime de viitor. Nu exista un plan B, o frică de nefericire, de despărțire. Oare erau prea tinere ca să se gândească la eșec, la timpul care erodează relațiile chiar și când ele încep pasionant și cu mare implicare?” (pag. 26).

Fiecare dintre cele două femei asumă altfel situația incertă, implicit relația amoroasă:

„Eleni era pasională, cu emoții foarte puternice, ca în tragediile grecești. Tina era mai rațională,  poate ușor mai pragmatică, dar flatată de relația ei cu doctorul grec”. (pag. 26).

Pe Eleni o avantajează vârsta, pentru un timp acest ascendent în fața unui bărbat mai tânăr fiindu-i de ajutor în relația lor; Tina, pe de altă parte, se lasă ghidată de un bărbat experimentat, „destul de versat în a cuceri femei tinere”.

Aurora Liiceanu merge, cu analiza acestor două relații, până la rădăcinile, la originile celor două prietene. Aflăm astfel că Eleni se născuse și crescuse într-o familie modestă (tatăl cizmar, mama croitoreasă, refugiați în Moldova, la Fălticeni, într-un cartier sărac). Soarta de refugiată, eforturile de a intra la Medicină, traiul la cămin, reușitele ulterioare, toate acestea au erodat cumva stima de sine, alimentând astfel complexele fetei sărace, căreia mereu i-a lipsit curajul de a privi înainte. Eleni este, așa cum observă autoarea, victima unei „trăiri ambivalente”. Se explică astfel de ce, căsătorită cu Elefteris, se lasă maltratată și escrocată de acesta. Pe de altă parte, nici Dimitris, amantul ei, deși o iubește, nu se sfiește să profite de oportunitatea profesională și ulterior de banii ei. După ce își găsește un post de doctor, se desparte de Eleni și își face o amantă mult mai tânără. Și în relațiile următoare, Eleni s-a lăsat deliberat umilită de bărbați. De parcă aceste „relații nepotrivite” ar fi urmărit-o cu obstinație:

„Mă întreb uneori cum de Eleni nu a avut  deloc noroc în iubire, cum de dădea mereu peste bărbați care o umileau, de ce nu-i respingea, de ce nu avea demnitate, de ce nu se respecta pe ea (…) Învățase oare umilința din copilărie și nu putea scăpa de ea?” (pag. 58)

Tina se trăgea însă dintr-o familie de intelectuali, tatăl ei era doctor. Născută la București, Tina crește în centrul capitalei, într-un apartament confortabil. Studentă la Medicină, Tina cunoaște un băiat, coleg cu ea, de care se îndrăgostește, dar nu îi permite nicio intimitate, relația lor rămânând multă vreme platonică, astfel încât băiatul e cucerit de o fată mai îndrăzneață. Întoarsă în Grecia,  Tina se lasă destul de repede sedusă de un doctor mai în vârstă, căsătorit, cu care rămâne însărcinată și naște o fetiță, deși bărbatul nu își dorise copilul.

Niciuna dintre aceste relații nu reprezintă o situație confortabilă, dimpotrivă. Pe termen lung, viața celor două femei rămâne cumva tarată de „duplicitate și complicitate”. Ani la rând, Tina se desparte și se împacă succesiv cu bărbatul adulterin, iar Eleni traversează mai multe etape în care se angajează în relații cu parteneri nepotriviți. „Traiul în trei” poate părea, privit din exterior, fie o aventură inedită, seductivă, fie „un climat nesănătos” și o abatere de la norma morală. Psihologii vorbesc despre necesitatea unor granițe bine delimitate în ceea ce privește acest tip de relații. Neasumarea unor astfel de granițe ține de gradul de maturitate al partenerilor, dar și de gradul de implicare afectivă. Linia dintre împlinire și eșec este extrem de fragilă…

Relații eșuate. Să nu te încurci niciodată cu un bărbat însurat de Aurora Liiceanu

Editura: Polirom

Colecția: seria de autor Aurora Liiceanu

Anul apariției: 2020 

Nr. de pagini: 152

ISBN: 978-973-46-8307-9

Cartea poate fi cumpărată de aici. 

Share.

About Author

Îmi place să citesc de când mă știu. Să stau în proximitatea cărților și a oamenilor care le scriu a devenit, în timp, un modus vivendi. Propriile mele texte sunt, în chip natural, însoțitoarele cărților citite. Le netezesc drumul spre ceilalți. Pledez pentru călătoria lor. Pentru frumusețea lor - corpuri de semne și sonuri, într-o lume excesiv materială. Nu pot opri altfel tăvălugul timpului sau vânătoarea de afară. Nu pot opune altceva glisajului valoric de astăzi. Între învelitorile cărții, timpul și spațiul se deschid altfel, într-o buclă generoasă. Balsamică...

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura