Louisa Lim – Republica Populara a Amneziei. Tiananmen, 1989

Prestigioasa editură Polirom s-a îmbogățit în 2016 cu două titluri ce ne atrag atenția asupra Chinei contemporane, Republica Populară a Amneziei, Tiananmen, 1989 și Oamenii-șobolani. În subteranele interzise ale Chinei. Ambii autori sunt jurnaliști tineri, deja consacrați prin anchetele realizate în țări cu regimuri dictatoriale sau totalitare și care aduc în prim plan fațete ale fenomenului totalitar la care istoria oficială nu ne permite accesul. Ambele cărți sunt lecturi obligatorii pentru a înțelege cum a ajuns China cea mai mare putere economică la momentul actual, deși modul de guvernare totalitar de tip comunist continuă să se mențină, aparent indestructibil. Radiografia societății chineze contemporane realizată de către cei doi autori ne evidențiază un stat fragil, ca un uriaș cu picioare de lut, cu un grad ridicat de instabilitate socială, datorat în mare măsură corupției, fenomen endemic aproape imposibil de controlat. Ambele volume pot fi considerate fără reținere surse istorice, dat fiind că anchetele jurnalistice au respectat criteriile sociologice și istorice ale investigației și interviului.

Republica Populară a Amneziei, Tiananmen, 1989 scoate în evidență eficiența sistemului totalitar chinez care, prin metodele extrem de subversive aplicate în cei 25 de ani post-Tiananmen, a generat un vid în memoria colectivă chineză cu privire la ceea ce s-a întâmplat în 1989, inexplicabil pentru o persoană născută și educată într-o societate democratică, în cadrul căreia memoria colectivă joacă un rol consistent în construcția propriei personalități. Cele opt capitole ale cărții reprezintă, de fapt, prezentarea protestelor din 1989 din Beijing și din Chengdu din perspectiva a opt personaje foarte diferite prin structura interioară, educație, gradul de implicare în evenimentele din 1989. Din punctul meu de vedere, perspectiva oficialului, cea a patriotului și cea a mamelor celor morți în urma intervenției armate din Piața Tiananmen sunt esențiale pentru a înțelege rapiditatea cu care s-a instalat amnezia în memoria colectivă chineză.

«Chen (unul din soldații implicați direct în reprimarea grevei studenților din Beijing din 4 iunie 1989 – n.n.) și bătrânul profesor de istorie, fiecare în felul lui, erau printre puținii ce recunoșteau trecutul în loc să-și întoarcă fața de la el. Chen crede că, pentru mulți, amnezia e alegerea cea mai ușoară. „Oamenilor le vine foarte ușor să iute, fiindcă nu au cum să-și spele conștiința. Educația politică din China te obligă să uiți ce s-a întâmplat în trecut – să uiți lucrurile rele pe care le-a făcut Partidul și să-ți amintești doar lucrurile bune. Pentru un colectiv, este o abordare profund distructivă. Poți să te gândești doar la lucruri care îți sunt benefice. Asta îi face pe oameni să trăiască precum animalele. Pentru a-ți sluji propriile interese, poți face ce vrei cu cultura și cu mediul.”» (p. 45)

Cinismul fostului soldat, actualmente artist, îi definește, chiar dacă nu conștientizează acest lucru întotdeauna, pe toți cei care au fost implicați în evenimentele din 1989, indiferent de care parte a baricadei se aflau la momentul respectiv. Campania ideologică declanșată în 1989 a durat 18 luni, iar efortul de a ancheta peste patru milioane de membri de partid a avut drept efect instalarea rapidă a amneziei, considerată „sport sponsorizat de stat.” Cenzura a atins cote de neimaginat, lucru ușor de demonstrat prin simpla parcurgere a listei de cuvinte interzise în mediul on-line, dar și a obiectelor vândute în preajma zilei de 4 iunie. Este șocant să vezi că este interzisă vânzarea crizantemelor sau a rățuștelor galbene de plastic! Dacă pe rețelele de socializare folosești unul din cuvintele interzise nu trece nici măcar jumătate de oră și mesajul respectiv dispare ca prin minune, iar dacă acesta este apreciat ca fiind prea subversiv, autorul este chemat să dea explicații în fața organelor de anchetă. Imaginea sistemului totalitar definit de paranoia este completată de urmărirea zilnică a locului unde a fost ucis unul dintre protestatari:

«Însă cineva o va supraveghea întotdeauna. Lângă intrarea școlii a fost montată o cameră de luat vederi cu circuit închis, îndreptată chiar spre locul unde a fost exhumat cadavrul fiului ei din stratul de flori de lângă poarta școlii. E o cameră de luat vederi care îi e rezervată doar ei. O așteaptă în cazul în care va mai încerca să-și jelească fiul mort. „Aceasta e acțiunea cuiva care se simte vinovat”, a spus ea.» (p. 156)

Mascarea, ascunderea adevărului a dat rezultate, dar cu efecte neașteptate, din ce în ce mai greu de controlat și de prevăzut, chiar dacă mulți dintre cei implicați direct sau indirect în organizarea protestelor și înăbușirea acestora consideră că evenimentul din 1989 a fost doar un accident care nu are nicio șansă a de se repeta și cu atât mai puțin de a modifica trăsăturile regimului politic din China. Autoarea a întâmpinat nenumărate obstacole în investigația sa, uneori a fost chiar bruscată și refuzată categoric chiar de către cei direct implicați, așa cum s-a întâmplat la Chengdu, localitate în care reprimarea protestelor din 1989 a fost extrem de violentă. Fotografiile selectate de Louisa Lim ne ajută să înțelegem cât de surprinși au fost oficialii chinezi de protestele aproape spontane izbucnite în mai multe localități, și în acest context înțelegem de ce eforturile lor de instala amnezia colectivă au fost atât de intense:

„S-ar putea ca adevărul să nu iasă niciodată în întregime la iveală. Dar ce s-a întâmplat la Chengdu a fost aproape studiul de caz perfect în ceea ce privește, în primă fază, rescrierea istoriei, iar în cea de a doua fază, extirparea ei totală. Conducerea locală de la Chengdu nu a fost îngrădită de factorii care constrângeau autoritățile de la Beijing. La urma urmei, la Chengdu cetățenii străini nu au surprins pe peliculă imagini ale crimelor comise de stat. Victimele au fost reduse la tăcere cu ajutorul forței sau al fricii. Cei mai mulți martori oculari străini au plecat aproape imediat de acolo. Iar urmele fizice rămase au fost puține, cum ar fi adânciturile lăsare de șenilele tancurilor pe străzile care asigurau accesul în Piața Tiananmen (cu toate că și acelea au fost îndepărtate rapid). La Chengdu, evenimentele au existat în mare parte doar în memorie, dar Partidul știa prea bine că amintirile sunt nestatornice, chiar și amintirile a zeci de mii de oameni.” (p. 257 – 258)

Demersul jurnalistic Louisei Lim se dovedește ai fi un demers de salvare a memoriei colective, în ciuda violenței devenită instrument oficial al Partidului Comunist Chinez. Criza morală ce caracterizează societatea contemporană chineză s-a agravat după evenimentele din 1989, în mare măsură datorită reacției de supraviețuire a sistemului totalitar chinez, care a generat amplificarea lipsei de încredere în guvern și celelalte instituții centrale, iar corupția este deja aproape imposibil de controlat. Curajul de a a-ți aminti, curajul de a povesti ceea ce ceea ce s-a întâmplat este soluția, arma cea mai eficientă în lupta cu unul dintre sistemele totalitare cele mai represive.

Editura: Polirom